Biserica trecută prin foc. Impresii de călătorie în Orissa, India

Orissa este unul dintre primele state din India care a promulgat Legea anti-convertire. Datorită acestui lucru, în Orissa a existat o opoziţie instituţionalizată aprigă faţă de creştini pentru mulţi ani. Începând din anul 1990 persecuţia a crescut semnificativ, iar în data de 23 august 2008, când Laxmananda Saraswati, un lider fundamentalist hindus a fost ucis, persecuţia asupra creştinilor s-a aprins ca focul unui cuptor. Cu toate că maoiştii au revendicat crima, militanţii hinduşi i-au acuzat pe creştini ca fiind autorii acesteia. Astfel, începând cu această dată, 120 de persoane şi-au pierdut viaţa, între 35 şi 50.000 au fost dislocaţi, sub ameninţarea cu moartea, din satele în care trăiau, iar 250 de clădiri de biserici au fost distruse.   

Pe data de 23 octombrie 2009, împreună cu fratele Adrian Cătău am avut ocazia să călătorim din Siligury (West Bengal), în Bubaneshwar, capitala Orissei. De aici, împreună cu doi lucrători indieni ai organizaţiei Alege Viaţa, am parcurs peste 300 km, timp de trei zile, vizitând biserici, tabere de refugiaţi creştini şi familii care au fost afectate de către fanatismul hindus. Scopul acestei călătorii a fost să-i vizităm la faţa locului pe credincioşii care continuă să sufere prigoana din partea hinduşilor, şi, în acelaşi timp, să putem ajuta moral şi financiar în anumite cazuri mai deosebite.

Copii orfani în urma persecuţiei
Primul loc pe care l-am vizitat a fost un orfelinat cu 17 băieţi în localitatea Darigabadi, districtul Kandamal, supravegheat de pastorul Baira Digal. Majoritatea băieţilor au rămas orfani în urma persecuţiilor din regiune (foto 1). Copiii dorm pe rogojini, puse una lângă alta direct pe podea. Bucătăria orfelinatului se afla în exteriorul clădirii şi era făcută din patru pari mai groşi şi alte beţe înfipte în pământ; avea două sobiţe joase de lut pe o latură a incintei; în două oale înnegrite de fum fierbea nişte orez – hrana cea de toate zilele. Bucătăreasa era bolnavă de malarie, ca de altfel şi doi dintre copilaşi.

Bisericile frăţeşti. Bostani ca zeciuială şi un prânz cu biscuiţi.
Biserici Creştine după Evanghelie există în 16 dintre cele 30 de districte din Orissa. În total există 56 de lucrători full-time, majoritatea fiind indigeni. Acest lucru a contribuit semnificativ la succesul lucrării, întrucât nu a existat nevoia unei adaptări la o nouă cultură şi limbă, cum e cazul misionarilor străini. Aceşti misionari au nevoie stringentă de sprijin financiar, întrucât posibilităţile bisericilor frăţeşti locale sunt minime. Condiţiile de viaţă sunt extrem de precare. La una dintre bisericile evanghelice pe care le-am vizitat m-a impresionat felul de zeciuială pe care l-au adus mai multe familii de acolo: unul sau mai mulţi bostani culeşi din grădină. În acea zi, am luat masa de prânz împreună cu păstorul Baira Digal şi am fost serviţi cu un castravete care îşi cam depăşise termenul de utilitate şi un pachet de biscuiţi.

Tabere de refugiaţi. Creştini în corturi sau colibi de mai bine de un an.
Apoi, ne-am deplasat la o tabără de refugiaţi în districtul Kandamal, unde au fost adăpostite în corturi, în curtea Bisericii Penticostale „Peniel”, 70 de familii (foto 2). Deşi a trecut mai bine de un an de la primul val de persecuţii în urma uciderii lui Laxmananda Saraswati, aceste familii nu se pot întoarce la casele lor. Încă persistă ameninţări din partea populaţiei hinduse care locuieşte în zonele de unde au fugit creştinii. De fapt, această situaţie este agreată de către majoritatea hindusă, care a jefuit casele părăsite ale creştinilor.

A doua tabără vizitată este situată în apropiere de localitatea Badabanga. În urma persecuţiei, 14 familii au fost nevoite să-şi abandoneze casele, să defrişeze o bucată din junglă (un teritoriu care aparţinea unuia dintre fraţi de aici) şi să-şi construiască adăposturi din pari şi rogojini. Un creştin binevoitor din Sudul Indiei a donat o sumă de bani acestei tabere de refugiaţi, şi astfel fraţii şi-au putut cumpăra câteva coli de azbest pentru a-şi acoperi colibile. Am stat de vorbă cu liderii taberei, dar şi cu fiecare familie în parte. I-am întrebat: De ce sunteţi aici? Răspunsul lor a fost: Am fost ameninţaţi cu moartea. Singurul lucru pe care l-am putut face era să ne refugiem aici, pe terenul unuia dintre fraţii noştri. M-a impresionat, de asemenea, mărturia unei surori de 26 de ani, cu trei copii, a cărui soţ a fost ucis în vara anului trecut. Doi dintre copiii ei sunt la orfelinatul din Badabanga, iar unul a rămas cu ea. Mi-a povestit că soţul ei a fost bătut, deoarece avea o altă credinţă. Acest creştin a reuşit, totuşi, să scape cu ajutorul fraţilor. Însă din cauza loviturilor puternice în zona stomacului peste câteva zile s-a stins din viaţă. 

Ne-am propus să vizităm o a treia tabără, dar lucrul acesta nu a fost posibil din cauza instabilităţii din zonă. Cu o zi precedentă a fost ucis un alt creştin, iar prezenţa unor europeni ar fi putut atrage consecinţe nefaste asupra celor din tabără. Slavă lui Dumnezeu că am putut totuşi să ne întâlnim, într-o localitate din apropiere, cu unul din liderii din cea de-a treia tabără, ne-am putut ruga împreună şi să ne exprimăm solidaritatea acordând un ajutor financiar din partea fraţilor români. Tot aici am putut sta de vorbă cu (foto 3) un frate în vârstă, care ne-a relatat cum a venit mulţimea înfuriată la casa lui, forţându-l să-şi părăsească proprietatea, moara de orez şi tot ce adunase în toată viaţa lui.

În ciuda greutăţilor şi a persecuţiei, Biserica se bucură de părtăşie.
De-a lungul călătoriei prin Orissa am putut vedea nenumărate biserici evanghelice şi case devastate şi părăsite. Simbolurile bisericilor (de exemplu crucea de pe clădire) şi amvoanele erau dărămate sau arse. De asemenea, am văzut Biblii ale fraţilor care erau mutilate de focul prigonitorilor.

Deşi fraţii noştri indieni au trecut prin orori pe care noi cei de aici cu greu ni le putem imagina, am avut harul să vedem o bucurie cerească pe feţele credincioşilor din adunarea de aproximativ 100 de membri din Kandamal, adunare care a trecut prin cinci valuri de prigoană din vara anului 2008 până în prezent. De îndată ce am intrat în această adunare, am simţit prezenţa Domnului şi am fost cuprinşi de o atmosferă plină de viaţă, dinamică, lipsită de frică. Păstorul acestei biserici era un om simplu, fără prea multă carte, însă plin de râvnă pentru lucrarea Domnului. Modul în care am servit Cina Domnului ne-a surprins: pâinea sub formă de lipie a fost frântă de doi fraţi chiar pe sacoşa de rafie din care fusese scoasă, iar „vinul” era de fapt un suc de fructe specifice locului şi a fost servit în două pahare simple. Un mod sărăcăcios, am spune noi. Nu şervete apretate şi brodate, nici pahare de cristal cu picior sau păhărele în tăvi argintii strălucitoare, ci totul era învăluit de simplitate, reverenţă şi evlavie. 

Nevoile bisericilor prigonite sunt mari şi diverse. De la apă potabilă sau menajeră, până la o clădire nouă pentru biserică sau o mărturie şi mai puternică în faţa prigonitorilor; echiparea liderilor; literatură creştină şi Biblii în limbile locale. Fie ca focul prigoanei din Orissa să stârnească în inimile noastre, care nu sunt sub ameninţări omeneşti, un foc şi mai mare al râvnei sfinte pentru mijlocire. Pentru ca rugăciunile noastre pentru fraţii persecutaţi să fie mai concrete, iată şi câteva puncte specifice:

1. Rugaţi-vă ca persecuţia să purifice Biserica, să întărească viziunea şi să ducă la creşterea numărului credincioşilor.
2. Rugaţi-vă pentru familiile care au suferit pierderea unora dintre membrii lor. 
3. Rugaţi-vă pentru miile de creştini care mai sunt în taberele de refugiaţi să se poată întoarce la casele lor în pace şi să li se recunoască drepturile.
4. Rugaţi-vă pentru mărturia creştinilor în faţa persecutorilor.
5. Rugaţi-vă pentru castele superioare (Brahmin şi Korono) din Orissa, care până în prezent nu au auzit Evanghelia.

A consemnat,
Valentin Hrihorciuc