Dragii noştri,

Cred că aţi aşteptat cu nerăbdare veşti de la noi, ca să ştiţi cum am călătorit şi cum ne-a fost drumul, însă ne-a fost imposibil să vă scriem mai devreme. Ni s-a stricat calculatorul şi abia azi reuşim să ajungem la internet, sperând să vă putem trimite aceste rânduri.

Dar să începem cu începutul. Deşi timp de o săptămână a plouat continuu în junglă, în cele 2 zile de călătorie ne-am bucurat de un timp extrem de frumos şi nici drumul de junglă nu a fost mai prejos. Ne-am rugat mult pentru această călătorie şi ştim că şi voi aţi făcut-o, aşa că rezutatele au fost pe măsură. DUMNEZEU NE-A „SURPRINS” încă o dată cu felul Lui înţelept de a ne călăuzi şi de a aranja lucrurile chiar în detalii ce par nesemnificative pentru unii, însă de o mare importanţă pentru noi. Fără să vrem sau fără să ştim măcar, am călătorit exact în ziua pregătită de Dumnezeu şi trecută în „agenda” Sa.

De ce spunem „exact în ziua pregătită de Dumnezeu”? Iată şi explicaţia. Cu o zi înainte pe drumul dintre Satipo (aici se termină călătoria cu autobuzul şi începe călătoria cu camioneta) şi Atalaya au fost nenumărate alunecări de teren, căderi de stânci, surpări care au blocat drumul, aşa că nici din Satipo spre Atalaya, dar nici din Atalaya spre Satipo nu mai circulau camionetele. S-a blocat circulaţia, toţi aşteptând ca utilajele grele şi toate maşinăriile primăriei să-şi facă treaba şi să elibereze drumul. Pe lângă aceasta, din pricină că toată săptămâna a plouat continuu, râurile care se intersectează pe această traiectorie şi care trebuiesc trecute cu camioneta… au crescut mult, aşa că nimeni nu s-ar fi aventurat să le traverseze, riscând să li se oprească motorul sau să fie luaţi de curentul apei. Aşa că, dacă n-ar fi fost alunecările de teren, tot nu s-ar fi putut călători datorită râurilor crescute.

Însă Dumnezeu a deschis un drum pentru noi. Am ajuns cu bine în Satipo, deşi Amalia şi Debora au luptat cu răul de înălţime, lipsa aerului, vomă, dureri de cap, din pricina barierei de 5000 de metri pe care o impune Cordiliera Andina, munţi care trebuiesc traversaţi ca să putem ajunge în Satipo şi încheia prima parte a călătoriei noastre cu autobuzul. În aceeaşi autogară ne aştepta camioneta spre Atalaya, aşa că nu ne mai rămânea altceva decât să urcăm bagajele în camionetă şi să o luăm din nou la drum. Slava Domnului că am avut la noi nişte biscuiţi luaţi din Lima ca să ne potolim foamea, pentru că şoferul n-a făcut nicio oprire pe drum ca să mâncăm, aşa cum se face de obicei.

Peste tot pe unde am trecut am văzut la tot pasul ravagiile făcute de dezlănţuirea naturii. Nu a fost o trecere spectaculoasă ca la Marea Roşie, nici măcar ca la Iordan, însă am văzut că Dumnezeu ne-a croit un drum, dând la o parte toate obstacolele care s-au interpus. Cu anumite mici întreruperi provocate de trecerea râului Tambo pe o plută făcută special pentru maşini, perforări în munte pentru a elimina anumite stânci sau parţi ale acestuia prin explozii controlate, timp de aşteptare ca să mai scadă apele şi să putem trece anumite râuri mai mici, am ajuns cu bine în Atalaya, obosiţi şi flămânzi.

Şi aceasta nu e tot. Duminică, ziua următoare, ne-a sunat Adina să ne întrebe cum am călătorit şi pe unde suntem, pentru că îşi făcuse griji pentru noi datorită unor noi surpări şi căderi de stânci în Pichanaki, înainte de Satipo. Un autobuz care se îndrepta spre Satipo a fost prins între aceste căderi de stânci, ca de altfel alte maşini, câţiva oameni murind striviţi de muntele care a început să se surpe. În concluzie, dacă am fi călătorit joi, cu o zi înainte, am fi rămas în drum, blocaţi, deoarece nu am fi avut trecere liberă. Dacă am fi călătorit sâmbătă, cu o zi după (noi am plecat din Lima vineri şi am ajuns în Atalaya sâmbătă seară), iarăşi am fi rămas blocaţi datorită aceluiaşi motiv. Cum să nu ne minunăm de felul în care Dumnezeu ştie să potrivească lucrurile şi să le aranjeze în aşa fel încât toate aceste evenimente adunate să îmbogăţească experienţa noastră cu El şi să întărească credinţa noastră pe viitor?! Ce har să AVEM UN DUMNEZEU AŞA DE MARE, care se implică în cele mai mici detalii din viaţa copiilor Lui şi care deschide şi închide drumuri când vrea şi cum vrea, toate pentru binele alor Săi!

Şi ca să fie una caldă şi una rece, când am intrat în casă… ne aştepta o mareeee surpriză. Casa noastră a fost invadată de zeci de şobolani şi era plină de mizeria lăsată de aceştia, pe lângă mucegaiul specific junglei. Ne-am lăsat bagajele jos şi ne-a luat disperarea că nu ştiam pe ce să punem mâna prima dată, ce să facem şi de unde să începem. Copiii erau tare încântaţi că au ajuns acasă şi s-au dus emoţionaţi în camera lor, direct la cutia cu jucării, însă a trebuit să-i oprim să pună mâna pe ceva pentru că peste tot erau excremente de şobolani. Au intrat peste tot (pături, dulapuri, haine, frigider, aragaz, etc.) şi ne-au stricat o mulţime de lucruri, aşa că nu ne-a rămas nimic altceva decât să ne apucăm de treabă. Mâine facem deja o săptămână de când suntem aici şi încă mai continuăm cu curăţenia în casă. Am aruncat ce era de aruncat, iar restul am spălat, începând cu haine, pături, lenjerii de pat, mobilă, pereţi, jucării şi toate celelalte lucruri. Se pare că a fost greşeala proprietarului care, în lipsa noastră, a intrat în casă şi a uitat uşa de la bucătărie deschisă. Cum acolo nu avem tavan, pe la acoperisul de tablă şi prin diverse alte găuri au intrat şobolanii şi şi-au făcut de cap. Am cumpărat otravă, am pus peste tot unde trebuia pus şi se pare că au început să dispară.

Vrem să vă mulţumim DIN INIMĂ pentru rugăciunile înălţate pentru noi. Am călătorit cu bine, am ajuns cu bine şi suntem bine acum, datorită harului şi credincioşiei Lui. Am fost primiţi cu multă bucurie de fraţi, cu majoritatea dintre ei văzându-ne duminică, la adunare. Ne-au simţit lipsa, drept dovadă fiind faptul că deja ne-au cerut să ne implicăm în diferite activităţi.

Rugaţi-vă pentru noi în privinţa aceasta, deoarece avem mare nevoie de înţelepciune de la Dumnezeu să ştim în ce ne implicăm şi în ce nu. Deşi ne e greu să îi refuzăm, văzând nevoile de aici, totuşi de multe ori suntem nevoiţi să o facem, deoarece trebuie să rămânem focalizaţi pe scopul şi ţinta pentru care suntem aici. Anul acesta avem o agendă de lucru destul de încărcată, unul dintre obiective fiind continuarea învăţării limbii (se cer 8 ore pe zi de studiu şi practică) şi vizitarea diferitor comunităţi Ashaninka fie pe râul Tambo, fie pe râul Urubamba. La sfârşitul lunii mai trebuie să ieşim din nou la Lima pentru câteva controale medicale, iar în iunie, cu ajutorul Domnului, am vrea să venim în ţară, ceea ce face ca timpul nostru ă fie destul de limitat aici. 

Încă o dată vă cerem să ne fiţi alături în această mare aventură a credinţei, înălţând rugăciuni pentru noi ca Dumnezeu să îşi facă cu prisosinţă lucrarea în noi şi prin noi şi timpul petrecut aici să fie 100% dedicat cauzei Împărăţiei Lui şi înaintării Evangheliei în lumea întunecată a junglei amazoniene.

Deşi nu cred că vom putea să vă scriem personal unora dintre voi, aşa cum ne-am dori, său să vă răspundem la anumite e-mail-uri, din pricina internetului deficitar de aici, vrem să vă asigurăm de RECUNOŞTINŢA şi DRAGOSTEA pe care v-o purtăm, neuitând să înalţăm rugăciuni pentru voi, mulţumind din inimă Tatălui că ne-a învrednicit să avem parte împreună de chemarea sfinţilor în lumină.

Lucrând pentru Împărăţia Lui,

Liviu şi Amalia Acatrinei