Publicat în
Categorii: Kairos Ştiri, Știri

Anne van der Bijl, un evanghelic olandez cunoscut de creștinii din întreaga lume drept fratele Andrew, bărbatul care a introdus clandestin Biblii în țările comuniste închise, a murit la vârsta de 94 de ani.

Van der Bijl a devenit faimos sub numele de „contrabandist pentru Dumnezeu” când relatarea la persoana întâi a aventurilor sale misionare – trecerea frontierelor cu Biblii ascunse în Volkswagenul albastru – a fost publicată în 1967. Cartea a fost scrisă împreună cu jurnaliştii evanghelici John şi Elizabeth Sherrill și publicată sub numele „Fratele Andrew”. S-a vândut în peste 10 milioane de exemplare și a fost tradus în 35 de limbi.
Cartea a inspirat mulți alți contrabandiști misionari, fiind o sursă de venit pentru organizația lui van der Bilj „Uși Deschise” (Open Doors) și a atras atenția evanghelicilor asupra condiției credincioșilor din țările în care credința și practica creștină erau ilegale. Când cititorii l-au considerat eroic și extraordinar, Van der Bijl a protestat considerând că oamenii au ratat ideea centrală.
„Nu sunt un cascador evanghelic”, a spus el. „Sunt doar un tip obișnuit. Ce am făcut eu, poate face oricine.”
Nu știe nimeni câte Biblii a introdus Van der Bijl în Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Germania de Est, Bulgaria și alte țări din blocul sovietic. Estimările au ajuns la milioane.
Van der Bijl, însă, nu a ținut evidența și a considerat că numărul exact nu este important.

Van der Bijl s-a născut în Olanda în 1928, fiind fiul unui fierar sărac și al unei mame invalide. Avea 12 ani când armata germană le-a invadat țara, în al Doilea Război Mondial,iar în timpul ocupației, așa cum le-a povestit lui John și Elizabeth Sherrill, și-a petrecut timpul ascunzându-se în șanțuri pentru a evita să fie obligat la serviciu militar de soldații naziști. Când foametea a lovit Țările de Jos în 1944, van der Bijl, la fel ca mulți olandezi, a mâncat bulbi de lalele pentru a supraviețui.

După război, s-a alăturat armatei olandeze și a fost trimis în Indonezia ca parte a forței coloniale care încerca să înlăture lupta indoneziană pentru independență. A fost încântat de aventură până când au început schimburile de arme și a ucis oameni. După propria sa relatare, van der Bijl a fost implicat în masacrul unui sat indonezian, ucigând fără discernământ pe toți cei care locuiau acolo.
A fost bântuit, după aceea, de imaginea unei mame tinere și a unui bebeluș uciși de același glonț.
A fost împușcat în gleznă și a început să citească o Biblie pe care i-o dăduse mama lui în timpul convalescenței. După ce s-a întors în Olanda, a început să meargă la biserică, iar la începutul anului 1950, s-a predat lui Dumnezeu.
„Nu a fost prea multă credință în rugăciunea mea”, a spus van der Bijl. „Am spus doar atât: „Doamne, dacă îmi arăți calea, te voi urma. Amin.'”

Van der Bijl și-a dedicat viața în slujire și a plecat în Scoția pentru a studia la școala misionară Worldwide Evangelization Crusade în 1953.

La scurt timp, a simțit că Dumnezeu îi vorbește prin Apocalipsa 3:2: „Trezește-te! Întărește ceea ce rămâne și este pe cale să moară.” Van der Bijl a înțeles că trebuia să sprijine biserica din țările controlate de comuniști. În 1955, a făcut un tur controlat de guvern în Polonia, dar s-a furișat din grupul său pentru a vizita grupuri subterane de credincioși. Într-o a doua călătorie în Cehoslovacia, a văzut că bisericile din țările comuniste au nevoie de Biblii.

„I-am promis lui Dumnezeu că, de câte ori o să pun mâna pe o Biblie, o voi aduce acestor copii ai lui din spatele zidului pe care l-au construit oamenii”, și-a amintit mai târziu van der Bijl, „în fiecare țară în care Dumnezeu a deschis ușa suficient de mult pentru ca eu să mă strecor.”

În 1957, a făcut prima sa călătorie de contrabandă peste granița unei țări comuniste, intrând în Iugoslavia cu tractate, biblii și porțiuni din biblie ascunse în Volkswagen-ul său albastru. În timp ce îi privea pe gardieni controlând mașinile din fața lui, el s-a rugat pentru ceea ce el a numit mai târziu „Rugăciunea contrabandistului lui Dumnezeu”: „Doamne, în bagajele mele am Bibliile pe care vreau să le duc copiilor tăi peste granița asta. Când erai pe Pământ, ai făcut ochii orbi să vadă. Acum, mă rog, orbește ochii care văd. Nu lăsa paznicii să vadă acele lucruri pe care nu dorești să le vadă.”

Van der Bijl a continuat călătoriile în Iugoslavia și, în cele din urmă, a introdus clandestin Biblii în Uniunea Sovietică. El a recrutat alți creștini pentru a-l ajuta și au dezvoltat strategii pentru a evita atenția grănicerilor și a poliției secrete. Uneori, contrabandiştii călătoreau în perechi, deghizaţi în cupluri aflate în luna de miere. Uneori foloseau puncte de trecere a frontierei. Ei experimentau diferite moduri de a ascunde Scriptura în mașinile lor mici și discrete. Întotdeauna, ei urmau conducerea Duhului și nimeni nu a fost arestat vreodată.

Contrabanda biblică a fost criticată de o serie de organizații creștine, inclusiv Baptist World Alliance, Southern Baptist Foreign Mission Board și American Bible Society. Ei au considerat că este periculos – mai ales pentru creștinii care trăiesc în țările comuniste – și ineficient. Poveștile senzaționale erau bune pentru a strânge bani, susțineau criticii, dar nimic altceva.

După succesul cărții „Contrabandist pentru Dumnezeu”, van der Bijl a lăsat contrabanda altor creștini mai puțin celebri. Și-a îndreptat atenția către strângerea de fonduri pentru Porți Deschise și oportunități de slujire în țările musulmane. Când Statele Unite au invadat Afganistanul în 2001 și Irakul în 2003, el a devenit un critic deschis al sprijinului evanghelicilor americani pentru războiul împotriva terorismului. Creștinii, a spus el, și-ar putea pune încrederea în intervenția militară doar dacă ar fi renunțat la credința în misiune.

Când a vorbit cu publicul american la începutul anilor 2000, van der Bijl i-a întrebat pe creștini dacă s-au rugat pentru Osama bin Laden, liderul al-Qaida. Când forțele americane l-au ucis pe bin Laden în 2011, acesta și-a exprimat tristețea.

„Cred că toată lumea poate fi atinsă de Evanghelie. Oamenii nu sunt niciodată inamici, ci doar diavolul este”, a spus van der Bijl. „Bin Laden era pe lista mea de rugăciune. Am vrut să-l cunosc. Am vrut să-i spun cine este adevăratul șef din lume.”

La momentul morții sale, organizația fondată de van der Bijl a ajutat creștinii din peste 60 de țări. Open Doors distribuie 300.000 de Biblii și 1,5 milioane de cărți creștine, materiale de instruire și manuale de ucenicizare în fiecare an. Grupul oferă, de asemenea, ajutor, dezvoltare comunitară și consiliere post traume, în timp ce pledează pentru creștinii persecutați de pe tot globul.

Share

Articole similare

Toate articolele
Unde sunt lucrătorii? O provocare pentru TINE de a răspunde chemării!

Unde sunt lucrătorii? O provocare pentru TINE de a răspunde chemării!

Isus nu a lăsat loc de ambiguitate în Marea Trimitere: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului...

Citește mai mult
Echipa Kairos Construct în Zambia

Echipa Kairos Construct în Zambia

Construcția a trei noi săli de clasă pentru Școala Creștină Tetekela (Credința) din apropiere de localitatea Mansa din Zambia este noul proiect de pe lista echipei Kairos...

Citește mai mult
Minuni care se întâmplă sub ochii noștri în Turcia

Minuni care se întâmplă sub ochii noștri în Turcia

A trecut o lună și jumătate de la cutremurele devastatoare din sudul Turciei și din nordul Siriei. O nouă echipă Kairos formată din 16 frați români din diverse zone ale...

Citește mai mult
SCRISOARE DE INFORMARE – FAMILIA ASLAN, Orientul Mijlociu

SCRISOARE DE INFORMARE – FAMILIA ASLAN, Orientul Mijlociu

Ajutor după cutremur Dragi frați și surori, Pentru că mulți ne-ați întrebat care este situația în Turcia, după cutremurele de ieri, dorim sa vă scriem pe scurt ultimele...

Citește mai mult
Toate articolele