Adunările Frăţeşti din România şi misiunea transculturală, de Bogdan Emanuel Răduţ

Misiunea şi evanghelizarea este mandatul încredinţat de Domnul Cristos Bisericii Sale, pentru a răspândi mesajul Evangheliei până la marginile pământului (Matei 28:18-20, Marcu 16:15-16, Faptele Apostolilor 1:8). Acest mandat include predicarea, facerea de ucenici şi botezarea. Bisericile s-au multiplicat prin acest procedeu, fapt dovedit de-a lungul secolelor. Astfel, prin acelaşi mandat, Evanghelia a ajuns şi în ţara noastră.

Adunările Frăţeşti (Creştine după Evanghelie) din România sunt rodul misiunii fraţilor din Elveţia, Anglia, Scoţia şi Germania, care au ascultat de porunca Domnului Isus. Influenţa acestor misionari depinde de la zonă la zonă. Preponderent aceştia au activat în Transilvania, unde au găsit o populaţie deschisă şi tolerantă. Datorită misiunii lor, acolo s-au înfiinţat atât adunări române cât şi etnice.

Ca rod al unei lucrări misionare, adunările române au avut la rândul lor pe inimă misiunea, fiind susţinătoare chiar a misiunii externe, numită astăzi transculturală. În perioada interbelică, revista adunărilor noastre se numea Creştinul, predecesoarea revistei Calea Credinţei, care avea o „pagină misionară” cu ştiri şi informaţii atât din Europa, cât şi din celelalte continente. În condiţiile epocii, fără internet şi viteza informaţiei de acum, e impresionant că erau la curent cu lucrarea misionară mondială.

Tot în cadrul amintitei reviste apar, e drept că nu foarte des, informaţii despre strângerea de fonduri în adunări pentru ceea ce se numea atunci „misiunea printre păgâni şi mahomedani”. Vom vedea mai jos trei exemple, pe care le consider suficiente şi sugestive totodată pentru a reliefa aceste demersuri.

Primul exemplu îl găsim într-un articol din 1934 ce prezintă situaţia anului precedent. Astfel aflăm că din donaţiile strânse special pentru misiune de către adunările române, în luna aprilie, s-au trimis bani fratelui M. A. Lamb, misionar în Tabarut (Africa de Nord), iar în octombrie, fratelui Fritz Blanc, misionar în Ban-Lao (Indo-China franceză), fratelui W. Brugger, misionar în Keng-Kok (Indo-China franceză), şi surorii Bosshard R., misionară în Chenijuan-Kwei (China). Un amănunt din acel articol arată dorinţa credincioşilor români de a fi parte la misiunea mondială: „În ianuarie 1934 s-a primit la Red[acţie], din partea adunării din C. un dar de 900 lei pentru negrii din Africa. Jumătate din această sumă este produsul vânzării unei chitare, dăruită în acest scop.” Iată aşadar la ce sacrificii apelau credincioşii români pentru a susţine misiunea mondială. Cu siguranţă ştiau că cine ajută un misionar va primi răsplata unui misionar (cf. Matei 10:41).

Al doilea exemplu îl găsim în acelaşi număr al revistei, unde sunt redate câteva extrase din scrisoarea fratelui misionar H. G. Lamb către un frate din Bucureşti, căruia nu i se dă numele, din care menţionăm câteva rânduri pentru a vedea bucuria pe care o simţeau acei credincioşi la sprijinul românilor: „Am fost foarte mişcaţi de scrisoarea dv. şi de darul adunării din B[ucureşti]. Spuneţi, vă rugăm, acestor scumpi prieteni în Domnul, cât de mult le suntem recunoscători pentru iubirea lor şi pentru interesul lor în lucrul Domnului aici în Kabilia (Algeria). Domnul, în harul Său, îi va răsplăti El însuşi. Suntem foarte îmbărbătaţi la gândul că avem alţi prieteni în Domnul cari îşi aduc aminte de noi în rugăciunile lor şi cari au pe inimă pe sărmanii noştri Kabili (triburi mahometane, Red.)”. În continuare fratele prezintă şi veşti din lucrarea de acolo. După scrisoare, fratele Florea Moisescu, redactorul revistei, specifica faptul că „fratele nostru este actualmente suferind”, cerând credincioşilor să se roage.

Cel de-al treilea exemplu îl extragem din două articole din anul 1936. Din primul aflăm că s-au trimis donaţii fratelui J. A. Clarke, misionar în Elisabethviille, Katanga, Africa. Iar din al doilea reiese să s-au trimis donaţii către patru fraţi care lucrau ca misionari printre musulmanii din Bulgaria, şi anume Herm, Heinke, Zinser şi Grossen.

Pe lângă strângerea de fonduri, după posibilităţile vremii şi-ale adunărilor, credincioşii erau încurajaţi şi să se roage pentru lucrarea misionară. Spre exemplu, în 1938, în cadrul săptămânii anuale de rugăciune mondială, două zile au fost consacrate rugăciunii pentru misiune. Astfel, la întâlnirea de joi seara adunările au fost motivate să se roage pentru „lucrarea misionară printre păgâni şi mahomedani”, iar sâmbătă pentru „lucrul Domnului la noi şi printre evrei”. Este demn de remarcat că într-o Europă unde extremismul de dreapta şi antisemitismul erau în floare, fapt ce a culminat cu atrocităţile din Cel de-al doilea Război Mondial, adunările creştine după Evanghelie se rugau pentru evrei şi pentru lucrarea din mijlocul lor.

În perioada comunistă nu găsim că aceste demersuri ar mai fi continuat. Din lipsa unor informaţii mai exacte mă abţin să emit ipoteze care ar putea fi greşite. Din ceea ce s-a păstrat, până în anii ’70 nu au existat relaţii externe între adunările române şi altele din afara ţării. Au început uşor să se stabilească relaţii cu adunări similare din blocul comunist, şi s-a trecut apoi şi la alte ţări europene.

Făcând un arc peste timp, într-o opinie personală, aceste acţiuni vin să prefaţeze de fapt târziu înfiinţata Agenţie Kairos, pentru misiunea transculturală. La viziunea unor fraţi, aceasta a apărut în 2007, cu sediul la Suceava, extinzându-se, prin birouri zonale, în doar câţiva ani la nivel naţional. Prin lucrarea agenţiei, din adunările noastre, şi nu numai, sunt acum pe câmpul de misiune mai mulţi misionari, fie singuri, fie cu familii. S-ar spune, fără să greşim, că au început şi creştinii după Evanghelie să resimtă chemarea misiunii de dincolo decultura noastră. Cum spune şi motto-ul Agenţiei: „Acum este timpul potrivit pentru România!”.

Am văzut mai sus că adunările frăţeşti au susţinut lucrarea misionară, fiind la rându-le rodul unei astfel de lucrări. Motivate de mandatul încredinţat de Domnul Isus Bisericii Sale au dorit şi au reuşit să fie parte la Marea Trimitere, realitate existentă şi în prezent! Fie ca Domnul să ne înflăcăreze tot mai mult şi în continuare pentru misiunea transculturală, mai ales în aceste vremuri când oportunităţile şi resursele s-au înmulţit.

Bogdan Emanuel Răduţ

Uniunea BCER

05 iulie 2014