Articol Ucraina
„Tocmai m-am aşezat în pat când am auzit un zgomot puternic şi casa a început să se clatine, tavanul de deasupra mea s-a desprins şi a căzut peste mine. Iar apoi s-aauzit o bubuitură puternică… urmată de flăcări care mi-au ars partea dreapta a corpului. A fost o minune că tavanul a căzut peste mine… iar bomba a explodat deasupra, astfel fiind protejată de schijele care zburau cu mare viteză peste tot… şi care ar fi putut să-mi ia viaţa.”
Mărturii ca acestea se aud în multe dintre oraşele şi satele din zona Donetskului, unde oamenii trăiesc cu teroarea că următorii ar putea fi ei. Case distruse, poduri aruncate în aer, oameni morţi, alţii flămânzi, oraşe şi sate părăsite şi – peste tot – soldaţi cu arme grele, care păzesc ceea ce a mai rămas din graniţa Ucrainei cu Rusia. Aproape două milioane de refugiaţi, 8 adunări închise, oameni care vânează câinii din lipsă de mâncare şi lista ar putea continua, înşirând atâtea lucruri pe care le-am văzut în călătoria pe care am făcut-o împreună cu alţi trei fraţi din România şi Ucraina. Mulţumim tuturor celor care, cu mână largă, au dăruit ca să venim în ajutor fraţilor noştri ucraineni. Cu banii primiţi am putut cumpăra alimente pentru 450 de familii şi am avut posibilitatea să predicăm Evanghelia refugiaţilor din zonă. Am împărţit Nou Testamente soldaţilor şi am încercat să încurajăm, prin Cuvânt, oamenii care sunt în condiţii disperate.
Aici este MARE nevoie de ajutorul nostru. Ne dorim să mai organizăm o călătorie având credinţa că, de data aceasta, vom avea mai multe resurse pentru a împlini nevoile fraţilor noştri. Rugaţi-vă pentru pacea Ucrainei!
Iar cei care doresc să sprijine lucrarea din zona de război, puteţi să ne contactaţi prin telefon, apelând: 0743412296 sau prin email, scriind pe adresa: [email protected]
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi!