Baza Biblică a Misiunii – R. C. Sproul

Ce este misiunea și care este fundamentul principal pentru misiunea Bisericii? Cuvântul misiune în sine vine de la verbul latin missio, care înseamnă „a trimite”. Așadar, literalmente, lucrarea de misiune are legătură cu trimiterea. În Scripturi, verbul a trimite este folosit din nou și din nou, într-o multitudine de moduri. Dar există un sens în care întreaga viață a Bisericii și întreaga experiență a creștinului sunt înrădăcinate în cele din urmă într-un fel de trimitere care se bazează pe autoritatea și acțiunea lui Dumnezeu Însuși.

Dumnezeu este Cel care instituie, sfințește și mandatează misiunea Bisericii. Unul dintre cele mai faimoase pasaje din Biblie vorbește despre această misiune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Mulți oameni știu acest verset, dar câți știu următorul verset? „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (v. 17). Motivul din spatele acțiunii divine a răscumpărării cristalizată în Ioan 3:16 stă în acțiunea lui Dumnezeu de trimitere a Fiului Său în lume. Scopul nu a fost negativ, ci pozitiv; Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul în scopul judecății, ci mai degrabă în scopul mântuirii. Versetul 34 dezvăluie mai multe despre această misiune: „Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.” Cine este Cel pe care îl trimisese Dumnezeu? Este Isus Hristos și El a fost trimis rostind cuvintele lui Dumnezeu și dând Duhului Sfânt fără măsură.

Isus vorbește, de asemenea, în Rugăciunea Sa de Mare Preot, de faptul că El spune cuvintele lui Dumnezeu și că a fost trimis de Tatăl: „Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:8). În timp ce continuă să se roage pentru ucenici, El spune: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume” (v. 18). Aici vedem baza misiunii Bisericii. Dumnezeu L-a trimis pe Hristos; Hristos a trimis Biserica. Baza biblică pentru lucrarea de misiune este Cuvântul lui Dumnezeu rostit în autoritatea divină; este mandatul lui Hristos.

Trăim într-o vreme în care cultura laică și multe autorități ecleziastice resping întregul concept al lucrării de misiune mondială. Unii susțin că vremea activității misionare mondiale s-a încheiat. Un argument oferit în acest sens este faptul că misiunile nu sunt doar inutile, ci sunt o forță distructivă declanșată asupra lumii. Acuzația este că misiunile mondiale nu au fost altceva decât o platformă pentru imperialism și pentru exploatarea națiunilor subdezvoltate de către națiunile industrializate din lume. Există, de asemenea, considerația sociologică conform căreia civilizația este o influență coruptă asupra nativilor nevinovați care ar avea o bunăstare și o pace mai mare fără problemele lumii occidentale care sunt inevitabil purtate de pungile misionarilor.

Aceasta este pură prostie, desigur, și nu este susținută de dovezi. Lucrarea de misiune modernă oferă resurse medicale, educaționale și agricole valoroase, pe lângă activitatea importantă de predicare a Evangheliei. Din păcate, numărul misionarilor continuă să scadă, deoarece o porțiune semnificativă a Bisericii nu mai crede că este necesar să îndeplinim mandatul de la Hristos de a duce Evanghelia până la marginile pământului.

Dar misiunea lui Dumnezeu a fost întotdeauna un program de trimitere. Dumnezeu i-a vorbit lui Avram în țara caldeenilor și l-a trimis într-o țară nouă unde urma să fie tatăl unei națiuni mari. El a venit la Moise în mijlocul pustiei madianite și l-a trimis pe Moise la Faraon cu mesajul: „Lasă pe poporul Meu să plece”. Dumnezeu Și-a trimis copiii din Egipt în Țara Promisă. Când au fost neascultători de legământul încheiat de Dumnezeu cu ei, El le-a trimis profeți ca să-i avertizeze. Când lucrul acesta nu i-a schimbat, El Și-a trimis Fiul.

Cuvântul apostol înseamnă „unul care este trimis”. În vremea Noului Testament, un apostol era cel care avea autoritatea de a vorbi în numele celui care îl trimisese. În Noul Testament, primul Apostol este Însuși Hristos, Cel trimis de Tatăl. Apoi, Tatăl și Fiul L-au trimis pe Duhul Sfânt. Apoi, Duhul a fost revărsat asupra Bisericii și Biserica a fost trimisă pentru a finaliza slujirea lui Hristos în toată lumea — la fiecare limbă, la fiecare națiune, la fiecare trib.

În Romani 10, Pavel ridică o serie de întrebări care vorbesc direct despre problema responsabilității noastre. Afirmând că „oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (v. 13), el întreabă apoi:

Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

Nimeni nu Îl poate chema pe Hristos ca să-l mântuiască dacă nu crede în El. Pavel pune degetul pe provocarea și responsabilitatea Bisericii: să trimită, pentru ca oamenii să audă despre Hristos și, auzind, să creadă și să fie mântuiți.

Când s-a încheiat mandatul misionar? Când s-a îndeplinit și mandatul lui Hristos s-a împlinit. Dacă cineva se ridică într-o ședință a bisericii și spune că ziua misiunii s-a încheiat, opuneți-vă lui cu toată puterea voastră, pentru că acea persoană nu pledează decât pentru trădare fața de Domnului Bisericii. Este datoria Bisericii să îndeplinească Marea Trimitere, să trimită oameni în toată lumea. Aceasta înseamnă lucrarea de misiune.

R. C. Sproul
www.ligonier.org