Biserica și lucrarea de misiune
Două idei importante stau în spatele învățăturii Noului Testament cu privire la lucrarea de misiune. Prima poate fi văzută în cântecele consemnate în Luca 1. Maria și Zaharia cântă despre nașterea viitoare a Domnului Isus, dar fac acest lucru cu referire la promisiunile lui Dumnezeu din legământul cu Avraam (Luca 1:54–55, 72–73). Pe lângă faptul că i-a promis lui Avraam o familie numeroasă și o țară în care să trăiască, Dumnezeu a spus că va binecuvânta neamurile prin el (Geneza 12:3). Mântuirea a fost intenția lui Dumnezeu — mântuirea nu doar a celor din Israel care au crezut cu adevărat, ci și a neamurilor. Treptat, a devenit clar că aceasta avea să aibă loc prin Mesia, răscumpărătorul ales de Dumnezeu.
Începutul încorporării altora din afara Israelului a fost văzut atunci când oameni dintre neamuri precum Rahab, Naaman și Rut au fost aduși la credința în Dumnezeul cel viu. Acestea, deși numai cazuri izolate, au contribuit fără îndoială la încurajarea așteptării proclamării la nivel mondial a veștii bune. Promisiunea adresată lui Avraam a fost, de asemenea, cadrul pe care profeții și psalmiștii îl foloseau pentru a vorbi despre includerea neamurilor în împărăția lui Dumnezeu. În mod repetat, psalmiștii au cântat despre ziua care avea să vină, când neamurile îl vor lăuda pe Domnul (Ps. 67: 3-5), în timp ce profeții precum Isaia au chemat toate marginile pământului să se întoarcă la Domnul și să fie mântuiți (Isaia 45:22).
Al doilea concept este legat de primul și se referă la restricția pe care Domnul Isus a pus-o asupra propriei Sale lucrări și a ucenicilor Săi. El i-a instruit pe ucenicii Săi să nu meargă la neamuri și la samariteni, ci mai degrabă să meargă doar la oile pierdute ale casei lui Israel (Matei 10:5-6). În Evanghelii sunt date câteva exemple ca excepții de la această practică (de exemplu, Matei 15:21-28; Ioan 4:4-30). Cu toate acestea, Domnul Isus le-a arătat clar ucenicilor Săi că El avea și alte oi care trebuiau aduse în staulul Său (Ioan 10:16) și că, atunci când va fi ridicat pe cruce, va atrage tot felul de oameni la Sine (Ioan 12:32).
Până la moartea și învierea Domnului Isus, această slujire restrânsă a prevalat. Dar apoi a fost o schimbare. Lucrarea Sa mântuitoare fiind finalizată, El le-a anunțat ucenicilor că lucrarea Sa s-a lărgit și că aceștia urmau să meargă și să facă ucenici din toate națiunile (Mat. 28:18-20). Instrucțiunile sale din Luca 24:47 indică același punct. Predicarea Evangheliei pocăinței și a iertării avea să fie „pentru toate națiunile”. Viziunea Domnului Isus pentru viitoarea lucrare a Evangheliei s-a contopit în mod firesc cu conceptul că promisiunile făcute în legământul avraamic urmau să se împlinească prin lucrarea bisericii.
Cartea Faptele apostolilor arată cum s-a întâmplat acest lucru în primii ani ai bisericii. Biserica s-a răspândit în conformitate cu instrucțiunile date de Domnul Isus ucenicilor Săi — aceștia urmau să fie martori „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Luca consemnează sfera mereu extinsă a misiunii, până când la sfârșitul cărții Pavel predică împărăția lui Dumnezeu în inima imperiului roman, „cu îndrăzneală și fără piedici” (Fapte 28:31).
Când Pavel le-a învățat pe bisericile din Galatia despre Evanghelie, el a făcut acest lucru în termenii legământului avraamic. Cristos ne-a răscumpărat „pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” (Gal. 3:14). În calitate de creștini, avem Duhul pentru că Dumnezeu Și-a împlinit cuvântul rostit cu mult timp în urmă tatălui nostru Avraam.
Ce ne învață toate acestea cu privire la misiunea de astăzi în viața bisericii? Suntem în poziția minunată de a ști că adunarea evreilor și a neamurilor în staulul Domnului Isus este intenția lui Dumnezeu. Iată ce a planificat El din toată veșnicia și împlinirea acestui lucru este sigur. Matei 28:18-20 nu este doar o însărcinare; este, de asemenea, o declarație a scopului divin — națiunile vor fi aduse în staulul lui Cristos.
Ar trebui să fim încurajați de exemplul slujirii evanghelistice a bisericii primare, dar viziunile din cartea Apocalipsei sunt de asemenea acolo pentru a ne instrui și a ne încuraja. Ele aduc împreună temele centrale ale promisiunilor făcute lui Avraam — familie, țară, binecuvântare. Biserica lui Dumnezeu va fi din fiecare trib, limbă, popor și națiune (Apocalipsa 5:9). Poporul Său va trăi în Noul Ierusalim și va fi dovada că binecuvântarea Evangheliei a triumfat asupra tuturor vrăjmașilor săi. Promisiunea va deveni realitate, iar comunitatea adunată din întreaga lume va cânta: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” (Apocalipsa 7:10).
Allan Harman
www.ligonier.org
