Cum putem folosi libertatea?

„Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.” Evrei 13:3

Când trăieşti într-o societate liberă este foarte uşor să devii prea preocupat de confortul personal, uitând că cea mai mare parte a Bisericii lui Hristos trece printr-o suferinţă cumplită şi zilnic este agasată şi umilită pentru credinţa ei. Domnul Isus spune: Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni (Ioan 25: 20b). Cu alte cuvinte, suferinţa va fi parte a vieţii voastre de credinţă. N-ar trebui atunci să ne întrebăm de ce noi, cei din România, avem aşa de multă libertate acum? Şi dacă o avem, nu care cumva asta ne şi obligă să trăim într-un mod mult mai responsabil faţă de restul trupului?

Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el (1 Cor. 12:26a), spune apostolul Pavel. Dumnezeu doreşte ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele (v.25). Asta înseamnă să facem ceva pentru fraţii şi surorile noastre care sunt închişi pentru credinţa lor. Şi ei nu sunt puţini! Peste 200 de milioane de creştini în lume – bărbaţi, femei şi copii – sunt zilnic persecutaţi pentru credinţa lor: alungaţi din casele lor, ameninţaţi, bătuţi, răpiţi, închişi şi nu puţini chiar ucişi. Între 200 şi 400 de milioane de creştini suferă discriminare şi alienare din partea comunităţii în care trăiesc. M-am întrebat şi eu, cum probabil te întrebi şi tu, ce am putea face noi, cei din România pentru cei care nu se bucură de libertate aşa cum ne bucurăm noi, la ora actuală?

Roagă-te şi posteşte

Formează poduri de legătură între biserica liberă şi cea persecutată, prin post şi rugăciune specifică.

În Faptele Apostolilor 12 citim despre împăratul Irod Agripa care, după ce îl omoară cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, pune mâna şi pe Petru. Era pe vremea foametei anunţate de proorocul Agab – o vreme de restrişte pentru Biserica lui Hristos. Aşadar, Petru, unul din oamenii cei mai proeminenţi ai Bisericii de pe vremea aceea, se afla în mâinile lui Irod. O situaţie mai deplorabilă şi mai deznădăjduită nici că s-ar fi putut întâmpla. Însă, atunci când Biserica este înştiinţată de acest lucru, ea se adună cu mic cu mare, noaptea, pentru a mijloci cu toată stăruinţa pentru o situaţie disperată. În v. 5 citim că „Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni lui Dumnezeu pentru el.” Termenul grecesc ektenes (a se forţa, a se încorda, a solicita, a întinde) pentru expresia nu înceta este folosit doar într-un singur alt loc în Noul Testament, şi anume în 1 Petru 4:8: „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii…” Aşadar, înţelegem că aici a fost vorba de o rugăciune fierbinte, cu o încărcătură emoţională deosebită, în care Biserica şi-a încordat toţi muşchii spirituali. Ar fi fost imposibil ca cerul să rămână indiferent la o astfel de rugăciune?

În timp ce mai mult de jumătate din trupul lui Hristos trece prin suferinţe cumplite, mai este loc de plictiseală la orele de rugăciune de joi seară? Fratele Wurmbrand obişnuia să spună că cine nu se roagă pentru India şi China, care ocupă peste 2/3 din populaţia lumii, nu se roagă deloc. Nu-i aşa că imediat ne mobilizăm pentru post şi rugăciune când trecem printr-o suferinţă, când suntem la o răscruce de drumuri sau când o nenorocire s-a abătut asupra unei persoane dragi nouă. Mă întreb când am postit şi ne-am rugat fierbinte ultima dată pentru creştinii din Coreea de Nord, Arabia Saudită sau Iran, trei din topul celor 10 ţări cu persecuţia cea mai aprigă din lume?

Prin internet, putem accesa informaţii despre orice colţ al planetei, fără să menţionăm nenumăratele pagini web care încurajează rugăciunea pentru ţările lipsite de libertate religioasă.

Sprijină material
Ne aflăm în aceeaşi perioadă a foametei mari din zilele împăratului roman Claudiu, vestite, prin Duhul, prin proorocul Agab. O stare de criză mondială. Creştinii din Antiohia la auzirea acestei veşti nu rămân indiferenţi. Datorită legăturilor pe care le aveau, ucenicii au hotărât să trimită, „fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, care locuiau în Iudeea” (F.A. 11:29). Pe bună dreptate li se dă şi numele de creştini, întrucât dragostea lui Hristos a fost atât de vizibilă în viaţa lor. Cu toate că foametea este doar profeţită şi vine prin anul 45 d.H., adică ceva mai târziu, biserica din Antiohia este înflăcărată de proorocia auzită şi, prin credinţă, strânge un ajutor consistent pentru fraţii lor iudei.

Să ne aducem aminte de Bisericile Macedoniei, care în mijlocul multor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc – zice Pavel – că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi (F.A. 8:2-4). Cu alte cuvinte, nişte credincioşi săraci lipiţi pământului, fac un efort extraordinar şi dau chiar peste puterile lor pentru nişte oameni despre care au auzit că sunt mai săraci decât ei. Impresionant! Ştiai că fraţi de-ai noştri din Niger, Somalia sau India îşi strâng toată averea în mai puţin de o oră când pornesc la drum spre o altă zonă a ţării? Un păstor din Zambia scria pe o notă disperată: „…” Ştiai că dacă ai hrană în frigider, o haină pe tine, un acoperiş deasupra capului şi un loc de dormit… eşti mai bogat decât 75% din populaţia lumii? Dacă poţi participa la o întâlnire a bisericii fără frica hărţuielilor, al arestului, al torturii sau al morţii… eşti mai binecuvântat decât trei miliarde de oameni din lume? Nu este acesta un motiv în plus de mulţumire şi de o trăire responsabilă faţă de restul trupului lui Hristos?

Apostolul Pavel ne aduce aminte de cuvintele Domnului Isus: Este mai ferice să dai, decât să primeşti (F.A. 20:35). Macedonenii au înţeles acest principiu şi au ales, cu toată hotărârea, să se facă părtaşi strângerii de ajutoare pentru sfinţi.

La rândul nostru am putea şi noi să ne lăsăm însufleţiţi de acelaşi spirit şi să luăm iniţiativa de a crea un fond special din ceea ce se strânge lunar la colecta bisericii. Biserica dornică să dăruiască va găsi, cu siguranţă, modalităţi creative şi eficiente de a veni în ajutorul Bisericii persecutate şi din punct de vedere financiar. Sunt biserici vandalizate care au nevoie de restaurare. Sunt case ale credincioşilor arse de persecutorii care au lăsat astfel familii întregi pe drumuri. Frecvent sunt arse Biblii şi literatura creştină este de o mare valoare în zonele de persecuţie. Puţinul nostru dăruit cu credincioşie ar putea produce o schimbare reală.

Vizitează

Una din caracteristicile esenţiale ale Bisericii primare era mobilitatea. Domnul Isus mergea cu ucenicii Săi din sat în sat, făcând bine oamenilor, vindecând şi predicând Evanghelia. Pavel şi Barnaba, apoi mai târziu Pavel cu Sila şi Barnaba cu Marcu călătoresc împreună în vizite riscante. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi… Şi pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile (1 Cor. 11:26, 28).  Apostolul Pavel era mai mereu în mişcare, călătorind, împreună cu tovarăşii săi de lucru, din cetate în cetate, prin tot Imperiul Roman, vestind Evanghelia şi vizitându-i pe fraţi. Grija pentru toate bisericile îl apăsa în fiecare zi! El şi-a asumat riscul, având parte chiar de pierderi mari. Aquila şi Priscila îşi pun capul în joc pentru Pavel. Gaiu, Filimon, Filip Tăbăcaru, precum şi mulţi alţii se îngrijesc de nevoile unor misionari itineranţi a căror nume nu de fiecare dată ne sunt date în Biblie. O călătorie misionară dura luni întregi şi chiar ani de zile. Astăzi poţi călători pe calea aerului către orice colţ al planetei în mai puţin de 24 de ore. Peste 250 de milioane de creştini de rând călătoresc în fiecare an ca turişti peste tot în lume, însă mai puţin la fraţii lor persecutaţi, ducând o Biblie sau un cuvânt de încurajare. O vizită la un frate sau la o biserică persecutată şi descurajată poate aduce speranţă şi o revigorare spirituală de nedescris.
Suntem gata să ne asumăm riscurile unei astfel de călătorii?

Scrie scrisori de încurajare

Multe din epistolele lui Pavel (Filipeni, Coloseni, 1, 2 Timotei etc.) sunt scrise din închisoare – ca răspuns la anumite veşti sau scrisori primite din diverse biserici – şi se adresează unor credincioşi individuali sau unor biserici întregi care erau prigoniţi sau erau privaţi de libertate.

Dacă atunci aceste scrisori ajungeau la destinaţie într-o perioadă lungă de timp, astăzi noi avem mijloace instantanee de comunicare precum e-mail, telefon mobil, camere video etc. Tot Trupul lui Hristos este interconectat pe orice continent. Agenţiile de misiune de frontieră păstrează legătura cu zecile de mii de misionari transculturali, iar informaţia dinspre ţările care sunt practic închise circulă instantaneu.

Ce avem de făcut este să ne rugăm şi să cerem călăuzirea Domnului pentru o locaţie anume. Ne informăm şi căutăm persoane de contact, de încredere, dezvoltând astfel o relaţie prin care mesajul nostru să ajungă la cei care aşteaptă o mângâiere. Apoi aşternem pe hârtie ceea ce simţim, având grijă să nu punem într-un pericol şi mai mare destinatarul, folosind un limbaj precaut şi înţelept. Puteţi scrie scrisori de încurajare fraţilor noştri din Gaza, de exemplu, din Iran sau Somalia, folosind resursele organizaţiei Open Doors ( HYPERLINK “http://www.opendoors.org” http://www.opendoors.org) sub folderul Write a Note (Scrieţi un mesaj – n.t.) sau vă puteţi adresa agenţiei Kairos la adresa HYPERLINK “mailto:[email protected]” [email protected] .

Alte metode creative

Grupuri de oameni din Marea Britanie au găsit căi creative de a-şi folosi libertatea de a vorbi despre Biserica persecutată folosind arta. Sute de tineri au devenit membri ai Academiei Speranţei (Hope Academy), care încearcă, prin festivalurile de muzică creştină, să tragă un semnal de alarmă pentru cei care uită de Biserica persecutată.

Campaniile de susţinere „Advocacy”, în care sunt implicaţi avocaţi creştini este o altă iniţiativă internaţională. Prin înregistrarea la Frontline Action Network pus la dispoziţie de organizaţia Open Doors poţi fi informat cu regularitate cu privire la astfel de iniţiative, precum şi la modul în care tu personal te-ai putea implica. Aceste campanii sunt menite să-i influenţeze pe politicienii care, la rândul lor, ar putea să acţioneze în numele Bisericii persecutate.

Sunt biserici în ţară implicate în sprijinirea familiilor creştine de refugiaţi din ţări precum Irak, Afganistan sau ţări africane. Nevoile pe care le întâmpină refugiaţii veniţi la noi în ţară sunt complexe. Noi putem să le oferim ajutor în învăţarea limbii, în găsirea unei slujbe, susţinându-i financiar în perioada de tranziţie, oferindu-le o prietenie sinceră ajutându-i să se integreze astfel mai uşor printre români.

Să trăieşti într-o vreme de libertate ca şi creştin, presupune responsabilitate! Solomon spune: „Izbăveşte pe cei târâţi la moarte, şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie junghiaţi. Dacă zici: Ah! N-am ştiut!… Crezi că nu vede Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău?” Aşadar, acum este ziua când armata lui Hristos ar trebui să poarte de grijă celor răniţi, iar soldaţii lui Hristos ar trebui să fie mult mai preocupaţi de inima lui Dumnezeu care bate pentru toate mădularele Trupului. Pentru aceasta însă avem nevoie de o viziune mai largă, ce trece dincolo de noi înşine, şi de o inimă care să bată în ritmul inimii lui Dumnezeu.

de Valentin Hrihorciuc