De ce să mergem..

De ce să cheltuim aşa de mulţi bani şi timp, ca să mergem aşa de departe, când în preajma noastră sunt aşa de multe nevoi? Este o întrebare pe care o auzim deseori atunci când discutăm despre misiunea transculturală. De ce să cheltuim bani pentru a merge atât de departe, în timp ce clădirile bisericilor locale au nevoie de întreţinere şi reparaţii, lucrarea cu tinerii şi copiii necesită resurse, iar lipsa de lucrători este o nevoie acută. Acesta este un raţionament îndreptăţit şi logic, am spune.

Sunt oameni care văd doar nevoile locale şi toată puterea şi energia le este concentrată asupra acestor nevoi. Nu călătoresc prea mult, nu manifestă interes faţă de alte zone geografice şi nu folosesc telefonul sau emailul prea mult. Sunt alţii care privesc dincolo de această sferă şi consideră ca o obligaţie sfântă să ajute lucrarea din localităţile învecinate. Ei se interesează de alte biserici din zonă, vizitează şi ajută oricând este nevoie. Alţii sunt preocupaţi de lucrarea naţională şi toată puterea le este absorbită de nevoile din diferite zone ale ţării. Asemenea lui John Knox, ei strigă: „Doamne, dă-mi Scoţia [Anglia, Spania, România –n.n.] sau mor.” Lucrarea lor este mult mai extinsă, iar timpul devine o problemă. Însă sunt şi creştini pentru care toată lumea este parohia lor, care au îndrăznit să privească dincolo de graniţele ţării şi care, în locul întrebării De ce să mergem aşa de departe?, ei se întreabă De ce n-am merge, dacă Domnul ne porunceşte să mergem? Şi, pentru că nevoile sunt aşa de mari, ei încearcă să-i mobilizeze şi pe alţii la această vastă lucrare.

V-aţi întrebat vreodată cât de departe priveşte Dumnezeu? Dacă Dumnezeul nostru este Dumnezeul întregului Pământ, şi nu o zeitate păgână locală, atunci cum priveşte El creaţia Sa? Cum îi vede pe cei peste 6,5 miliarde de locuitori ai planetei de astăzi? Oare ce simte El pentru Fereastra 10/40*, o lume care trăieşte în întuneric şi sub blestem? Există oare vreo naţiune mai importantă pentru El dintre toate naţiunile care sunt pe pământ când vine vorba de mântuire? Şi dacă creştinii din primele veacuri s-ar fi gândit şi ei la distanţe şi la resursele necesare străbaterii acestor distanţe, oare unde am fi fost noi astăzi?

Cu ani în urmă, împreună cu un grup de alţi păstori evanghelici, am avut ocazia să vizitez două ţări din Orientul Mijlociu. Poate că atunci motivaţia mea personală pentru care am mers nu a fost tocmai compasiunea faţă de musulmani, ci mai degrabă curiozitatea, fascinaţia locurilor turistice, misiunile străine, etc. Nu pot să uit ziua când am păşit pe pista de aterizare în aeroportul din Aman, capitala Iordaniei, când un val de aer cald şi nisipos mi-a lovit faţa. Peste tot auzeam vorbindu-se o limbă total diferită de cea de acasă. La anumite ore vedeam pe câte un musulman cu faţa spre Meca, pe covoraşul lui sau direct pe pământ, spunându-şi rugăciunea. Trei femei în şir, fiecare cu câte un văl negru care le acoperea faţa, ne făceau loc să intrăm la magazin. Ţinuta specifică, arhitectura clădirilor şi vegetaţia indicau o cultură orientală străină nouă, europenilor. Şocul cultural a fost mare! Fraţii de la o misiune din Aman au încercat să-l atenueze şi ne-au ajutat să ne familiarizăm cu locurile deosebite, cu obiceiurile, cultura şi comportamentul specifice unui musulman. De la ei am auzit povestiri cutremurătoare, care îi vizau pe creştinii întorşi la Domnul într-un context musulman. Am cunoscut efectele întunericului spiritual şi nevoia lor de Hristos. Atunci am conştientizat că, asemenea lor, mai sunt peste 3 miliarde de locuitori ai planetei. Acesta a fost un moment de cotitură în viaţa mea, când a trebuit să mă pocăiesc de viziunea mea îngustă şi de egoismul meu naţionalist. Mi s-a părut o mare nedreptate ca unul să înjure numele lui Hristos, iar altul să nu fi avut nici măcar o dată în viaţa lui ocazia să audă pronunţat singurul Nume dat oamenilor în care este mântuire.

Este adevărat că nevoile de acasă sunt mari şi că unii sunt chemaţi să rămână exact acolo unde sunt, ca să fie martori ai lui Hristos la locul lor de muncă, pe strada şi în zona în care locuiesc. Dar să ne gândim că sunt ţări în care martorii lui Hristos lipsesc cu desăvârşire. Dacă în România 87,85 % din populaţie se declară creştină, din care un procent de 2,4 % sunt evanghelici, în Albania există doar o mână de credincioşi dintr-o populaţie de 2,7 milioane – un procent de mai puţin de ½ din 1/1000 din populaţie. Bulgaria, Muntenegru sunt alte exemple de ţări europene în care evanghelicii ocupă un procent extrem de mic. Ce spuneţi de ţările din Fereastra 10/40, care reprezintă peste jumătate din populaţia lumii, din care 2,4 miliarde nici măcar nu au posibilitatea să audă mesajul Evangheliei? Dacă îi aliniem pe aceştia într-un şir, ei ar putea înconjura pământul de 25 de ori. Vi-i puteţi imagina pe aceştia mărşăluind şiruri, şiruri spre iadul cel veşnic, întrucât nu s-a găsit nimeni să le ducă Evanghelia? Şi cu toate acestea, porunca de a ne duce ne-a fost dată şi nouă.

Aşa cum spunea Isobel Kuhn, misionară în China, sunt convins că fiecare generaţie a avut suficient de mulţi bărbaţi şi femei pentru a putea evangheliza toate grupurile de oameni care au mai rămas în lume încă neatinse de Evanghelie. De ce n-am făcut-o? Fiecare am avut sau încă mai avem motivele noastre. Iona a avut şi el motivele lui de a nu merge. Problema lui Iona nu a fost distanţa, banii şi nici nevoile de acasă, ci, mai degrabă, etnocentrismul lui exagerat; un sentiment de superioritate şi chiar de ură faţă de un popor care ar fi trebuit să rămână blestemat, după părerea lui, în veci de veci. El nu ar fi putut spune că nu a primit chemarea, după cum nici noi nu putem spune acest lucru. Adevărul este că Dumnezeu ne-a spus deja să mergem şi să facem ucenici din toate neamurile (Matei 28:19, 20) şi să predicăm Evanghelia la orice făptură (Marcu 16:15). De fapt, dacă nu am plecat încă sau nu ne pregătim de plecare, asta înseamnă că am primit o chemare specifică de a rămâne în locul în care suntem. Însă, dacă nu avem o astfel de chemare specifică de a rămâne, atunci ar trebui să ne rugăm cu toată seriozitatea ca Domnul să ne arate locul în care El doreşte să mergem.

Cred că am devenit atât de preocupaţi de interesele şi nevoile noastre personale încât nu avem timp să ne mai gândim la cei care nu au auzit niciodată Evanghelia, astfel încât, ca şi în povestirea lui Iona, cea mai mare barieră în împlinirea poruncii lui Dumnezeu devenim noi înşine. Nu marinarii, nici furtuna, nu regele sau cei „care nu deosebeau stânga de dreapta”, ci însuşi Iona, cel care, pur şi simplu, refuza să asculte de porunca lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu s-a putut folosi într-un mod atât de nemaiîntâlnit de William Carey, părintele misiunii moderne, s-a datorat şi interesului lui sincer faţă de cei care mureau în păcat în India. În atelierul lui de reparat pantofi puteai găsi hărţi pe care el însuşi le-a desenat, informaţii diverse despre India, statistici, care arătau adevărata lui preocupare zilnică şi motivele lui de rugăciune. El spunea: Lucrarea mea este să fiu un martor al lui Hristos. Eu fac pantofi doar pentru a-mi plăti cheltuielile. Dacă şi preocuparea noastră ar fi aceeaşi ca a lui William Carey, iar rugăciunea noastră sinceră ar fi cu privire la locul în care ne vrea Dumnezeu, cu siguranţă astăzi mult mai mulţi dintre noi am fi deja fie pe câmpul de misiune, fie în mobilizarea şi susţinerea altora plecaţi pe câpul de misiune.

Cineva spunea că opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa. Cred că dragostea aude chemarea, pe când o inimă lipsită de dragoste rămâne indiferentă, iar când este confruntată, atunci polemizează, calculează distanţele şi nevoile financiare. În fond, caută motive pentru a nu asculta. Biblia ne spune că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat. Aşadar, nevoia din lume şi dragostea pentru Dumnezeu au constituit chemarea la care a răspuns Fiul lui Dumnezeu. Avem noi nevoie de ceva mai mult pentru a răspunde?

Valentin Hrihorciuc

*Zona geografică cuprinsă între paralelele 10 – 40 latitudine nordică de pe harta lumii, definită de către misionari ca fiind zona cea mai neevanghelizată de pe glob. În această fereastră intră mai multe zone geografice: Africa de Nord, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală şi China.