Publicat în
Categorii: Articole

Am ascultat chemarea de a nu ne diviza în situații de tensiune, ci de a urmări unitatea, punând pe alții mai presus de noi.

Astăzi vom vedea că Dumnezeu are obiceiul de a face El Însuși asta. Când apar presiuni, ce este în interior iese la suprafață.

Întocmai ca apăsarea unei sticluțe cu dezinfectant de mâini care scoate conținutul mult dorit, presiunea asupra vieților noastre date peste cap de pandemia Covid-19 face ca adevărata noastră concepție despre Dumnezeu să iasă la lumină în văzul tuturor.

Gândește-te la săptămâna care a trecut. Ce spun cuvintele tale, viața ta de rugăciune și gândurile tale despre concepția ta reală despre Dumnezeu?

Poate Dumnezeu e distant și neafectat de suferința umană.
Poate Dumnezeu e slab și surprins de situația de criză.
Poate Dumnezeu e egoist.

Și faptele credincioșilor din Filipi scoteau la iveală concepția lor despre Dumnezeu. De aceea, pentru a le schimba inimile (și faptele), Pavel le oferă această perspectivă minunată asupra istoriei lui Isus. Scopul lui este ca ei să încetinească din mers pentru a-i putea îndruma (pe ei și pe noi) spre cunoașterea profundă a ființei lui Dumnezeu: Slujitorul umil și Mântuitorul suveran.

Slujitorul umil (versetele 6-8)

Versetele 6 și 7 vorbesc despre cum Isus, deși pe deplin Dumnezeu, s-a smerit pentru a deveni pe deplin om.

Obișnuința ne poate face să pierdem din uimirea și admirația în fața acestei realități glorioase. Cât de incredibil este că Dumnezeul nostru cunoaște personal experiența deplină a umanității: El cunoaște bucuria prieteniei și tristețea singurătății, teama de viitor, durerea bolii și chiar moartea!

Domnul Isus nu s-a întrupat pentru că s-a săturat să stea îngrădit în cer. Întruparea Sa a avut un scop foarte precis.

El a trăit ca să moară (versetul 8). A murit pe cruce în modul cel mai brutal și umilitor – pentru tine, pentru mine, pentru noi. Ca să ne salveze. Acesta este Dumnezeul nostru. Și aici este măsura smereniei Lui – în determinarea Lui de a te pune pe tine pe primul loc.

Mântuitorul suveran (verses 9-11)

Pavel nu se oprește la versetul 8. El accentuează că, deoarece Isus s-a smerit de bunăvoie, Dumnezeu L-a înălțat.

Domnul Isus nu a rămas în mormânt, ci Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult (versetul 9). Isus domnește și stăpânește și astăzi. Niciun atom nu e în afara hotărârii lui bune și puternice. Noi trăim în realitatea prezentă a domniei Lui. Totuși într-o zi, această domnie va fi realizată pe deplin și toți o vor putea vedea. Și în acea zi, suferința si boala nu vor mai fi. Lumea noastră nu este abandonată. Așteptând ziua întoarcerii Domnului Isus, ne bizuim pe autoritatea Sa totală. Isus cheamă și astăzi oameni la El, îndemnându-i să-i primească slujirea Lui umilă, și să I se închine Lui ca Domn și Dumnezeu.

Atunci când este acceptată, această invitație îi inspiră poporului Lui un mod cu totul nou de gândire:

„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.” (2:5)

Urmașii lui Isus sunt exemple vii ale mentalității lor despre smerenie și ascultare de Hristos. E o mentalitate care afirmă “Tu ești pe primul loc” – chiar și atunci când această dedicare te costă. E o mentalitate care produce rodul unității creștine. Și e o mentalitate care susține că, așa cum ascultarea și smerenia lui Isus au dus la înălțarea lui de către Dumnezeu Tatăl, și noi ne putem încredința Tatălui ascultarea și smerenia noastră.

Cu alte cuvinte, ne încredem că, deși poate astăzi când suntem ridiculizați sau trecem neobservați, într-o zi faptele noastre în smerenie și dragoste vor ieși la iveală. Așa că, ne vom baza noi pe Dumnezeul nostru în această criză?

Dumnezeul nostru nu este îndepărtat, ci cunoaște experiența umană.
Dumnezeul nostru nu a fost prins pe picior greșit ci conduce întreaga situație.
Dumnezeul nostru vede micile fapte ale copiilor Săi care dau întâietate celuilalt – și nu le uită niciodată.

Să ne încredem în El și să-i aducem o laudă nouă astăzi!

Gândește-te

  • Ce s-ar schimba în mintea și acțiunile tale în această săptămână dacă ai avea încredere că Isus înțelege prin ce treci, pe de o parte, și stăpânește în mod suveran peste universul Său, pe de altă parte?
  • Cum ar putea reducerea vitezei din această perioadă să ne ajute să ne reajustăm concepția pentru a fi modelată după cea a lui Isus?
  • Într-o perioadă în care oamenii caută speranță, cum vei mărturisi diferența pe care o face cunoașterea lui Isus în viața ta? Pentru cine te vei ruga ca să-i poți împărtăși acest lucru săptămâna aceasta?

Aplicație

Acest pasaj ne este foarte familiar, dar oprește-te și mai citește-l încă odată – de această dată cerând Duhului Sfânt să te umple de adorare ca să-L lauzi din nou. Ai putea să te oprești după fiecare frază, meditând și lăudându-L pe Dumnezeu.

Apoi ascultă următoarea cântare –

Un pas mai departe

Citește Isaia 45, unde se vorbește în mod profetic despre Domnul Isus ca Slujitorul care va primi numele care este mai presus de orice nume. Dacă îți face plăcere, poți face însemnări pe marginea acestui capitol extraordinar.

Urmărește acest video al lui Timothy Keller examinând mai în profunzime misterul unui Dumnezeu care a luat trup de om pentru noi. Ce Dumnezeu!

Share

Articole similare

Toate articolele
Misiune și în vreme de criză?

Misiune și în vreme de criză?

Misiune și în vreme de criză? Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. (Ioan 1:5) Este puțin probabil ca să treacă o săptămână fără să auzim...

Citește mai mult
SCRISOARE DE INFORMARE – FAMILIA ASLAN, Orientul Mijlociu

SCRISOARE DE INFORMARE – FAMILIA ASLAN, Orientul Mijlociu

Ajutor după cutremur Dragi frați și surori, Pentru că mulți ne-ați întrebat care este situația în Turcia, după cutremurele de ieri, dorim sa vă scriem pe scurt ultimele...

Citește mai mult
India – Idolatrie | Persecuție | Evanghelie

India – Idolatrie | Persecuție | Evanghelie

Oct 23, 2022  Dragi frați și surori, Salutări în numele Domnului Isus Hristos și pacea Lui să fie cu noi cu toți! Mă bucur să împărtășesc cu dumneavoastră cum stau...

Citește mai mult
Pasiune pentru Împărăția lui Dumnezeu – Impactul Conferinței IBCM din Durres, Albania

Pasiune pentru Împărăția lui Dumnezeu – Impactul Conferinței IBCM din Durres, Albania

Pasiune pentru Împărăția lui Dumnezeu IBCM Network sau Conferința Internațională de Misiune a Creștinilor după Evanghelie din Europa este un eveniment, care urmează celor...

Citește mai mult
Toate articolele