„Fii evreu cu evreul și grec cu grecul” e o vorbă pe care o știi, dar poți să traversezi barierele culturale în comunicarea Evangheliei? Aceasta este tema taberei: „Învață să comunici transcultural”.
Totuși, înainte să vestești Evanghelia, trebuie să o înțelegi în ansamblu, nu pasaje, idei și porțiuni. Folosind cartea ROMANI ca suport de studiu, vom urmări modelul lui Pavel de abordare a subiectelor dificile în contextul unei alte culturi. Vom trata subiecte esențiale care te ajută să prezinți Evanghelia în mod coerent și succint:
- problema păcatului
- suveranitatea lui Dumnezeu
- împlinirea Legii prin Hristos
- harul deplin în vederea mântuirii
Mai devreme sau mai târziu, vei descoperi că trebuie să aperi teologia creștină nu doar în fața „păgânilor”, ci și a unor „creștini” de felul: mormoni, adventiști sau martori ai lui Iehova. Cartea Romani îți creeză o cale solidă pe care să rămâi atunci când te lovești de ereziile moderne.
PENTRU CINE ESTE TABĂRA KAIROS?
Tabăra Kairos urmărește să atragă tinerii pasionați de Hristos, care vor să aprofundeze Scriptura și să se angajeze responsabil într-o formă de slujire în Trupul lui Hristos, în special în domeniul misiunii.
Tabăra asta este pentru tine dacă:
- ai între 16 și 26 ani
- ești curios față de alte culturi
- ești implicat în biserica locală
- ești flexibil și capabil să înveți lucruri noi
- ești interesat de o viitoare implicare în misiune
COST: 500 lei
Înregistrarea ta va fi completă numai după ce ai achitat avansul de confirmare: 200 de lei (nerambursabili) în contul Asociației Kairos (BRD, în lei): RO61BRDE340SV73077713400 cu mențiunea: nume / confirmare tabără
*Dacă ești sigur/ă că vii, dar nu poți să faci achitarea sumei chiar acum, te rugăm să ne contactezi și vom căuta să găsim o soluție împreună. Totuși, am vrea să știi că rezervăm această posibilitate numai pentru situațiile excepționale.