Pasiune pentru Împărăția lui Dumnezeu

IBCM Network sau Conferința Internațională de Misiune a Creștinilor după Evanghelie din Europa este un eveniment, care urmează celor din 2005 și 2009, și reunește lideri naționali din țări europene unde există biserici frățești. Scopul acestor evenimente este de a căuta împreună – lideri de biserici, misionari și lideri de organizații – prezența și călăuzirea Domnului, încurajarea reciprocă și consolidarea relațiilor, în vederea stabilirii de parteneriate și a „imunizării spirituale” în fața provocărilor din contextul european actual în care trăim.

Conferința de anul acesta a avut loc la Durres, Albania, în perioada 26-30 septembrie, având ca temă Pasiunea pentru Împărăția lui Dumnezeu. În ceea ce mă privește, aș putea spune că a fost un eveniment de talie, bine organizat, care a combinat mesaje biblice expozitive din cartea Faptele apostolilor, învățătură biblică pe tema misiunii, mărturii din diverse regiuni ale Europei, ateliere și seminarii pe diverse subiecte de apologetică, misiologie, etică, eclesiologie, leadership, viața bisericii și misiune.

După cum i-a fost și numele – International Brethren Conference on Mission – acest eveniment a avut un accent puternic pe misiunea globală a Bisericii, pe responsabilitatea noastră de a face ucenici din toate neamurile și pe provocările contextului european tot mai secular, în care funcționează Bisericile frățești.

Ce vedem că se întâmplă astăzi în Europa?

Mai mulți dintre vorbitori au încercat o radiografiere a tendințelor din societatea europeană modernă. Un lucru îngrijorător care se constată este faptul că numărului evanghelicilor indigeni în Europa este în scădere. Conform Joshua Project, în Europa există astăzi doar un procent de 2,8% de credincioși evanghelici – un procent foarte mic dacă îl comparăm cu alte continente precum Africa, unde avem 16%, America de Sud – 18,6% sau Asia (incluzând China și India), cu un procent de 3,2%. Dar îngrijorător este, nu doar numărul în scădere al credincioșilor evanghelici în Europa, ci și mediu tot mai ostil creștinismului care se dezvoltă pe zi ce trece. Unul dintre vorbitorii conferinței spunea faptul că la un post de radio german, pe care obișnuia să-l asculte uneori, la o oră de vârf, creștinismul evanghelic a fost catalogat de către unul din invitați drept cel mai mare pericol de astăzi pentru democrație.

Apoi, lumea, din secvența istorică în care trăim, a devenit tot mai complexă și tot mai dificil „de navigat”. O lume plină de noi provocări în plan tehnologic, ideologic, al relațiilor interumane și între națiuni. Peter Kozar din Slovacia și-a început prezentarea cu aceleași constatări: în Europa, dar și în lume, astăzi avem războaie, mult haos, dezorientare, populism, diviziune socială, sărăcie, suferință, singurătate, lipsă de speranță ș.a.m.d.

Dr. Andrzej Turkanjik, din Austria, în seminarul său Europa modernă și europenii moderni, a calificat societatea europeană drept „post… ” ceva.  Lumea este „plată”, a spus el. Toți europenii moderni urmăresc aceeași producție de materiale postate pe diverse rețele de socializare – pe Twitter, TikTok, Instagram, Facebook etc. Ori, tehnologia nu este neutră în plan ideologic. În spatele ei, stă ascuns un univers întreg de idei filosofice cu precădere seculare, care se pretind a fi salvatoare și care au un impact puternic, în mod special asupra generației tinere. Astfel, societatea europeană se omogenizează pe zi ce trece, putând fi catalogată astăzi ca fiind post-modernă sau mai bine-zis post post-modernă. Deși ni se proiectează un viitor luminos, cu o nouă realitate virtuală în plină dezvoltare, totul a devenit foarte fluid și nesigur.

Existența unui adevăr absolut este respinsă, fiind privită ca intolerantă și habotnică.Trăim într-o societate postcomunistă, dacă ne referim la Europa Centrală și de Est, dar și într-una post democratică, dacă ne referim la Vestul Europei. Andrzej Turkanjik a catalogat Europa de astăzi ca fiind post creștină, post naționalistă, post-criticistă, post-adevăr, post-familie, post-gender, post-capitalistă, post-consumeristă, post-expertă… și lista nu e completă.

M-am întrebat totuși dacă acest trend atât de puternic resimțit în Vest este la fel de pronunțat și în Estul Europei? Bineînțeles, dacă privim din extrema estică a Europei, nu greșim spunând că lucrurile sunt mult mai nuanțate, deși nu am putea nega faptul că aceste tendințe nu ar fi prezente și la noi.

În Guvernul Marii Britanii de exemplu, pentru prima dată în istoria lumii a fost numit un ministru responsabil pentru problema singurătății, care să se ocupe de „realitatea tristă a vieții moderne”.  Această măsură a fost luată de către guvernul Marii Britanii deoarece un procent de aproximativ 14% din populație (reprezentând 9 milioane de oameni) se simte însingurată și tot mai izolată. Oamenii, deși pe zi ce trece sunt tot mai conectați la ecranele device-urilor, au ajuns tot mai însingurați, neștiind cu cine să vorbească. Urmând modelul britanic, s-ar putea prea bine ca multe alte state vest-europene să adopte măsuri similare.

Apoi, fenomenul migrației este în continuă creștere pe continentul nostru. Acest flux de migranți spre Europa nu este o coincidență. Prin prezența imigranților, neamurile au fost aduse în pragul ușii noastre. Citim în Faptele apostolilor 17: 26-27 că El (Dumnezeu) a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Trăim vremuri de mari schimbări demografice. În lume, la ora actuală există 258 milioane de migranți, însă peste un miliard din populația globului și-ar dori să plece, dacă ar putea, în Vest, în căutarea unei vieți mai bune. Cum îi privim pe imigranți? Ca pe o mare pacoste sau ca pe o mare oportunitate rânduită de Domnul?

Propun să-i privim cu ochii Domnului Isus! La conferință s-a amintit faptul că în Germania, de exemplu, unde mulți refugiați și-au găsit un adăpost, clădirile bisericilor care rămăseseră altădată aproape goale, astăzi, multe dintre ele, sunt pline de refugiați. Evanghelia este împărtășită de la om la om, se organizează botezuri, și numărul credincioșilor dintre neamuri este în creștere.

Ce vedem când privim în Cuvântul lui Dumnezeu?

Când privim, chiar și în sumar, la contextul cărții Faptele apostolilor, în care Biserica Primară își desfășura activitatea, tragem concluzia că nu-i nimic nou sub soare. Nici lumea primelor veacuri nu a fost lipsită de provocări! Apostolii și credincioșii au predicat Evanghelia într-un context de schimbări majore, de ostilități și persecuții atât din partea evreilor cât și a neamurilor, într-un context de migrație a populației, de suferință profundă, de diviziune socială, foamete, lipsă de speranță. Filip, Petru și Ioan, Pavel, Barnaba, Ioan Marcu, Sila, Timotei, Luca, Apolo, Erast nu se lasă intimidați însă nici de amenințări și nici de contextul dificil al slujirii. Ei sunt gata să părăsească zona lor de confort și călătoresc de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman răspândind Cuvântul Vieții. Astfel, doar în primul veac, creștinismul se răspândește de la credincioșii evrei spre non-evrei din peste 39 de orașe din aprox. 30 de țări, ostroave sau provincii diferite. Această creștere în vremuri de opoziție demonstrează faptul că nu putea fi o lucrare umană creștinismul, ci o lucrare a lui Dumnezeu.

Privind doar la cap. 1 din cartea Faptele apostolilor, în care Luca așează bazele pentru întreaga slujire consemnată în carte, observăm câteva ingrediente absolut necesare pentru o răspândire cu succes a Evangheliei:

1. Oamenii – care întotdeauna au fost parte a planului lui Dumnezeu pentru răspândirea mesajului Evangheliei (Fapte 1:2, 8, 11, 13-14, 21-26)

2. Rugăciunea – care a fost mereu pasul cel mai bun în orice decizie a bisericii primare (Fapte 1:14, 24-26)

3. Pregătirea – apostolii au dat dovadă de cunoaștere și credință în importanța Scripturilor. Noi ar trebui să cunoaștem Cuvântul, să-l credem, să-l ascultăm și să-l aplicăm la situațiile vieții (Fapte 1: 1-4, 7-8, 16, 20).

4. Puterea Duhului Sfânt – Hristos ne-a promis puterea Duhului Sfânt ca bază pentru biserică pentru a realiza lucruri mărețe pentru El (Fapte 1:8).

5. Promisiunea revenirii Domnului Isus – biserica ar trebui să trăiască mereu această realitate a revenirii Mântuitorului, în același chip în care s-a înălțat (Fapte 1:9-11).

Iată cinci aspecte vitale pentru Bisericile Creștine după Evanghelie, fără de care nu există nicio speranță de a avea vreun impact în generația și în contextul geografic în care trăim. De aceea: curaj, există speranță, avem toate șansele să ne bucurăm de toate cele de mai sus!

Cum vom răspunde noi la chemarea lui Dumnezeu?

Mă gândesc la exemple de oameni, care mă uimesc prin modul în care au răspuns la chemarea lui Dumnezeu: primul este cel al apostolului Pavel și apoi credincioși precum Edmund H. Broadbent, Francis Berney și Louis Charles Aubert, pionieri ai mișcării frățești din România.

Apostolul Pavel a avut curajul să înceapă lucruri noi! Năzuința lui a fost să ajungă chiar până în Spania, în zone în care Hristos nu fusese făcut de cunoscut (Rom. 15: 24, 28). Dacă a ajuns sau nu în cele din urmă, nu știm, dar în cele trei călătorii misionare ale sale el a străbătut însumat o distanță spectaculoasă pentru vremea aceea de peste 22.000 km. Din Israel el s-a aventurat înspre diverse ținuturi ale Asiei Mici, Greciei, Macedoniei, insulele Creta și Cipru, Roma ș.a.m.d., unde a plantat biserici locale și i-a întărit pe frați. Dar fiecare generație de creștini ar trebui să scrie o astfel de istorie, până la venirea Domnului Isus.

Al doilea exemplu este Edmund Hamer Broadbent (1861-1945), misionar al Adunărilor Fraţilor din Anglia şi colaborator al Societăţii Biblice Britanice, care deseori a vizitat ţările est-europene precum Rusia, Armenia, Bulgaria, Ungaria şi România. La noi în țară, ajunge pentru prima dată în anul 1899, în portul Constanţa, în timpul unei călătorii misionare spre Rusia. În urma apelului făcut de Broadbent într-o revistă misionară elvețiană Semailles, cu privire la nevoia de misionari în România, alți doi misionari elvețieni, Francis Berney (1869-1939) și Louis Charles Aubert (1873-1951) au răspuns chemării lui Dumnezeu. Astfel, prin slujirea lor au apărut primele biserici Creștine după Evanghelie din țara noastră.

Berney a fost misionar în România din 1899, până în 1909. Louis Charles Aubert a misionat cu precădere în Bucureşti şi în Constanţa.

Cum vom răspunde noi chemării lui Dumnezeu? Este posibil oare să scriem și noi istorie? Avem nevoie să auzim chemarea misionară! Va ridica Domnul din adunările Creștine după Evanghelie din România alți misionari de exemplu pentru Balcani, unde sunt așa de puțini evanghelici, nemaivorbind de creștini după Evanghelie?

Iliricul de altădată, unde spune apostolul Pavel că a predicat Evanghelia cu prisosință este astăzi cu precădere musulman și are din nou nevoie disperată de misionari. Țări precum Albania, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, care geografic se află în proximitatea României, sunt predominant musulmane și au nevoie de Evanghelie.

Domnul să trezească în noi o nouă pasiune pentru evanghelizare și plantare de biserici… în România, în Balcani, Asia Mică și chiar mai departe.

Dumnezeu ne oferă oportunitatea! Mă întreb dacă noi ne vom asuma și responsabilitatea? Vom socoti la fel ca Moise ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului?

IBCM Network a fost realmente o conferință cu potențial de a schimba viziunea și macazul multor lideri naționali din bisericile Creștine după Evanghelie din Europa. Rugăciunea mea este ca Domnul să stârnească în noi o pasiune nouă pentru Împărăția lui Dumnezeu care să ne dea forța necesară de a merge și de a proclama Evanghelia și în zone în care Hristos este cel mai puțin cunoscut!

A consemnat,

Valentin Hrihorciuc