Înainte, mereu înainte!… (Familia Acatrinei, Peru)

Șederea noastră în Lima se apropie de sfârșit, așa că la momentul acesta când vă scriem, ne aflăm în pline pregătiri de reîntoarcere în Atalaya. Săptămâna viitoare, cu ajutorul Domnului, vom lua drumul junglei. Amalia și copiii, împreună cu Estera și Noemi, vor pleca cu avionul, iar eu și Zsolti vom pleca pe ruta obișnuită.

Ne așteaptă un drum lung, obositor, încă sunt ploi care provoacă alunecări de teren, însă nu avem de ales: trebuie să trecem pe aici ca să ne întoarcem în Atalaya. Rugați-vă ca drumul să fie bun, fără blocaje și ca Domnul să ne păzească de orice lucru rău.

Consolidarea relațiilor

Suntem recunoscători Domnului pentru perioada pe care am petrecut-o la Lima. Deși nu ne-am odihnit așa cât/cum ne-am propus, ne bucurăm că am putut să ne implicăm mai mult în biserica unde mergem și să mai consolidăm anumite relații. Cum, în general, tot anul suntem în junglă, e mai greu de menținut relațiile la un nivel mai profund cu cei din Lima. Așa că una din prioritățile noastre a fost și relaționarea mai de aproape cu cei din biserică.

Eu am avut ocazia să slujesc prin predicare în câteva rânduri, să particip la grupul de studiu și rugăciune al fraților și să fiu la început de lună cu grupul de rugăciune și post. Amalia a avut ocazia să facă vizite la surori acasă și să participe la grupuri de rugăciune de surori, unde a fost invitată să vorbească și despre lucrarea cu copiii din junglă.

Deși am avut și diferite activități în cadrul misiunii Segadores unde am fost implicați, ne bucurăm că am putut avea și un oarecare timp de liniște în care am citit și iar am citit. Avem multe cărți aduse din România și multe altele cumpărate sau primite aici, așa că am încercat să „devorăm” cât mai multe dintre ele, citind și câte 3-4 în paralel.

Avem multe frământări, multe lucruri pe care încă nu le înțelegem, dar ne bucurăm să știm că „Dumnezeu luminează întunericul nostru” (Ps. 18:28) și, conform Proverbe 4:18, „cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei”.

Rugăciunea noastră se identifică cu cea a lui David: „Arată-mi, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale! Povățuiește-mă în adevărul Tău și învață-mă, căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele, Tu ești totdeauna nădejdea mea!… Domnul este bun și drept, de aceea arată El păcătoșilor calea… Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă”. (Ps. 25:4-5, 8,12).

Rugați-vă pentru noi și pentru oamenii de aici. Provocările și luptele sunt mari și ne vedem implicați într-un război spiritual care ne conștientizează că doar stând mult pe genunchi (cât mai mulți dintre noi) putem birui. E mare întunericul în care se află oamenii de aici, sunt multe ușile deschise celui rău, multe lanțurile care îi leagă, și cel rău pare să câștige tot mai mult teren, dar știm că e doar o aparență. Dumnezeul nostru e biruitor și va câștiga acest război cu cel rău! Luptați împreună cu noi căci avem mare nevoie.

Alexandra

În luna ianuarie am avut-o cu noi la Lima pe Alexandra, o fată așhaninka, credincioasă, care ne e apropiată, atât ea cât și familia ei. I-am vizitat înainte de a pleca spre Lima și, știind că de mai mulți ani are probleme cu coloana datorită unui accident de motokar, am vorbit cu părinții ei ca să vedem posibilitatea să o aducem la Lima și să o ajutăm să facă mai multe investigații medicale.

I-a fost foarte greu să se acomodeze la haosul și gălăgia din Lima, fiind cu dureri mari de cap și amețeli ori de câte ori trebuia să meargă în maxi taxi la doctor.

Amalia a însoțit-o la toate controalele pe care le-a avut de făcut și a avut ocazia să vorbească mai multe cu ea. Așa a aflat că părinții ei, credincioși fiind, au insistat mult ca ea să meargă la vraci, și surprinzător pentru noi, ea nu a acceptat. A preferat să nu își asculte părinții, decât să meargă la vraci. Lucru mare în cultura așhaninka!!!

Am decis să ne rugăm mult pentru ea, ca să poată vedea puterea lui Dumnezeu lucrând la viața și sănătatea ei și venitul la Lima să fie o experiență grăitore pentru ea și familia ei. Am cerut ca Dumnezeu să se atingă de ea și să o vindece și am mobilizat frați și surori din biserica din Lima ca să se roage pentru situația ei, în mod specific.

Amalia a împărtășit cu ea aceste lucruri și i-a povestit că deși am adus-o la Lima ca să meargă la doctori pentru că așa i-am promis, numai Dumnezeu este Cel ce vindecă.

Urmarea a fost extraordinară: după o săptămână de stat în Lima (de multe ori cu stări de rău și durere, la pat), într-o zi de duminică, ne-a spus că durerile de cap au dispărut complet, iar cele de coloană au început să scadă. Încă nu începuse nici un tratament pentru că așteptam rezultatele analizelor. Surprinzător, după aceea, acestea i-au ieșit bine, inclusiv rezonanța magnetică a fost impecabilă. Singurul lucru pe care i l-a recomandat doctorul a fost să facă anumite exerciții pentru a-și întări masa musculară, în rest neavând ce să-i zică pentru că totul era bine.

Dumnezeu ne-a surprins încă o dată cu promptitudinea cu care ne-a răspuns la rugăciuni, deși de cele mai multe ori când a fost vorba de rugăciuni personale El a ales să lucreze altfel. Nu avem nici un dubiu că a fost intervenția Lui la mijloc și că „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”, cu mult mai mult când se unesc în rugăciune mulți oameni neprihăniți.

Atalaya – Baza de misiune

Continuați să vă rugați pentru tot ce înseamnă acest mare proiect. Sunt multe de făcut atât ca dezvoltare, infrastructură, dar și cu privire la programele pe care vrem să le desfășurăm în cadrul acestei baze. Unul dintre ele este începerea, spre sfârșitul anului, a instruirii și formării de viitori lucrători transculturali, iar în discuțiile cu cei din bordul Segadores s-a văzut urgența construirii unei alte clădiri mai mici, cu un singur etaj, care să funcționeze ca auditoriu sau sală de cursuri, cu posibilitatea extinderii mai târziu (în funcție de nevoi și resurse). Ni s-a sugerat organizarea unor echipe de frați din România care să vină să ne ajute, așa că acesta a devenit un punct important pe lista noastră de rugăciuni. La fel de urgent, poate chiar mai urgent, e să facem fântâna de care am mai pomenit în scrisorile anterioare. Spre deosebire de lunile trecute, am reușit să avansăm în discuțiile noastre cu două organizații creștine, să stabilim anumite detalii, însă nu avem încă confirmarea unei colaborări.

Una din instutuții e dispusă să ne trimită instalația ca să facem noi fântâna, însă nu e opțiunea cea mai convenabilă pentru noi, iar cealaltă încă nu ne-a dat un raspuns concret. Urma să vină reprezentantul ei la Lima zilele acestea ca să discutăm toate detaliile, însă nu a mai reușit deoarece s-a îmbolnăvit.

Nu ne rămâne decât să continuăm să ne rugăm Domnului ca să dea El piedicile la o parte, să ne netezească drumul și să ne dea o rezolvare. Deși purtăm discuții cu oameni credincioși, avem nevoie de multă înțelepciune și răbdare deoarece unii nu se țin de cuvânt, una spun și alta fac, nu răspund la telefon, nu respectă ce am stabilit, etc. Încă nu reușim să ne obișnuim cu nepunctualitatea și nerespectarea cuvântului de către frații noștri peruani.

Despre noi

Am reușit și de data aceasta, ca la fiecare sfârșit de an când venim la Lima, să facem demersurile pentru reînnoirea rezidenței, deși de data aceasta a fost cu câteva complicații pentru noi (amenzi și cheltuieli în plus), datorită greșelilor și incompetenței unor funcționari de la Biroul de Imigrări. În final totul s-a terminat cu bine și mulțumim Domnului pentru asta. “De n-ar fi fost Domnul de partea noastră…”. (Ps. 124)

Cu sănătatea suntem cât de cât bine, doar Amalia și Debora luptă de mai bine de o săptămână cu dureri de ureche și de gât, după ce inițial Mathias dăduse startul. E o viroză aici la Lima, dar parcă la Amalia și Debora refuză să mai treacă.

Însă avem și un mare motiv de bucurie deoarece, de aproape două luni, doctorul i-a scos Deborei de tot pastilele și spray-ul pentru astm și ea se simte foarte bine. Ne rugăm Domnului și sperăm să nu mai fie nevoie să le folosim deloc la întoarcerea în Atalaya.

Vă suntem recunoscători tuturor celor ce vă rugați pentru noi, ne scrieți sau ne mai dați câte un semn de viață, fie pe mail, fie pe whatsapp. De asemeni suntem foarte recunoscători și celor dintre voi care sprijiniți financiar lucrarea de aici, fie în mod constant, fie sporadic. Să știți că nu vă uităm pe nici unul în rugăciunile noastre și mulțumim mereu Domnului pentru voi. Când ne mai și trimiteți motive de rugăciune, mai mult ne bucurăm, pentru că în felul acesta căutăm să ne „revanșăm” (deși nu e cuvântul cel mai potrivit) într-o oarecare măsură față de tot sprijinul ce îl primim din partea voastră. E ceea putem face pentru voi ca dovadă de recunoștință pentru tot ce faceți pentru noi.

El să va poarte mereu în carul Lui de biruință și să vă ducă din victorie în victorie spre culmi tot mai înalte și experiențe tot mai profunde cu El.

Să nu uităm că vremea s-a scurtat, se ivesc zorii și Domnul nostru e gata să vină. Să ne desprindem de tot ce e pământesc, să dăm la o parte poverile nenecesare și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să investim în lucrurile eterne, în sufletele oamenilor, în Împărăția Lui.

Înainte, doar înainte, de dragul Lui și pentru El!!!

Cu prețuire,
Liviu și Amalia Acatrinei