Dragi prieteni, dragă familie,
Vă scriem din Africa de Vest, unde am ajuns după 3 luni înviorătoare petrecute în România și Țara Galilor. Îi mulțumim Domnului pentru acest timp de odihnă și de reconectare cu familia, prieteni și biserici.
Ne-am întâlnit cu aproape toată familia Rekiyei și am avut o reuniune de familie cu familia lui Daabo în Marea Britanie. Copiilor le-a plăcut mult să se joace cu verișorii.
Dumnezeu s-a îngrijit de locurile unde să stăm și în fiecare țară cineva ne-a oferit, fără să întrebăm, o mașină frumoasă pe care s-o folosim. Peisajele verzi de la munte ne-au înviorat, dar și mâncarea delicioasă.
Unii dintre voi cu care ne-am văzut ați auzit deja unele din întâmplările de mai jos despre lucrurile care s-au întâmplat nu cu mult înainte să plecăm, acum 3 luni. Ele arată cum Dumnezeu a răspuns rugăciunilor și că e la lucru în viețile oamenilor. Sperăm că veți fi încurajați și că veți continua să vă rugați ca Domnul să atragă oameni la El.
Rugăciuni ascultate pentru mai mulți elevi la alfabetizare
În trecut am instruit oameni să-i învețe pe alții să citească folosind cărțile de alfabetizare pe care le-am dezvoltat, și ne rugam să avem elevi și unde locuim noi. Domnul a adus la noi o femeie F*ni care căuta de lucru. Rekiya i-a dat ceva să facă prin casă și a început s-o cunoască.Fugise cu familia ei de teroriștii din țara învecinată. Soțul îi vânduse măgarul și plecase spre nord să caute de lucru de câteva luni, iar ea rămăsese încercând să-și hrănească cei 8 copii. Rekiya s-a rugat cu ea și i-a povestit câteva întâmplări din Biblie dintr-o carte pentru copii cu imagini frumoase. Următoare zi femeia s-a întors zicând că i-ar plăcea ca și copiii ei să audă povestirile. Puțin mai târziu a cerut să învețe să citească. Așa că, cu ea și patru din copiii ei, Rekiya a avut 5 elevi noi care veneau la momente diferite ale zilei să fie testați și să-și exerseze scrisul.
Nu mult după aceea, un alt cuplu venise dintr-un sat îndepărtat să-și viziteze familia în orășelul nostru. Rekiya o cunoștea pe soție și Daabo vorbise cu soțul cu câteva luni înainte. Au venit în vizită și și-au exprimat dorința de a merge la o școală biblică departe, să învețe să citească, ca să poată citi Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece auziseră de Dumnezeu, dar știau doar să se roage „în Numele lui Isus”. Le-am oferit să stea în oraș și să facă alfabetizare folosind dispozitivele audio și să vină să fie testați cam la fiecare două zile. Amândoi au făcut eforturi mari și au progresat repede. I-am rugat să rămână să ne păzească casa cât suntem noi plecați din țară, în parte ca ei să poată continua cu alfabetizarea singuri. I-am sunat după ce am ajuns acum aici în capitală și am fost încurajați să auzim că au terminat toate lecțiile și că se bucură să citească mult din Cuvântul lui Dumnezeu!
Ne-am rugat ca Domnul să aducă în calea noastră oameni interesați
O dată, în timp ce Daabo conducea, a fost oprit de un tânăr care i-a zis că vrea să învețe mai multe despre cartea noastră. El era un ucenic m*slm și asculta conversatiile lui Daabo cu învățătorul lui când Daabo era în vizită sau când distribuia literatură creștină. El învățase ce spuneau m*slmii despre cartea noastră, dar voia să știe ce spun creștinii despre ea. De atunci, a început să vină aproape în fiecare zi și petrecea ore în șir uitându-se în cartea noastră și în a lor, discutând, întrebând, citind mai mult. Era fascinat de ce descoperea în Cuvântul lui Dumnezeu. Daabo a fost impresionat de înțelegerea lui rapidă a lucrurilor biblice, chiar și când abia citise o singură dată un pasaj. Curând după ce am plecat în România, acest tânăr s-a hotărât să-L urmeze pe Isus, s-a dus la biserica locală și și-a făcut publică decizia cerând oamenilor să se roage pentru el, pentru că soția (împreună cu bebelușul) a fost forțată să divorțeze de el. Prietenilor nu le-a plăcut ce a făcut el și au încercat să pună presiune asupra lui să cedeze și să se-ntoarcă la vechea cale. A pierdut două slujbe în oraș și s-a întors în sat la familia lui care i-a îngăduit să cultive un teren în sezonul ploios. El a cerut mai târziu să fie botezat și prietenul nostru misionar din oraș a putut să se-ntâlnească cu el să verifice ce
înțelesese și să stabilească o zi pentru botez. Când a venit ziua botezului, el a adus cu el pe unul din prietenii lui cu care vorbise despre Isus și care voia și el să-L urmeze pe Isus și să fie botezat. Rugați-vă pentru el, pentru curaj să reziste presiunii și opoziției, ca el să-și împărtășească credința cu înțelepciune și îndrăzneală, să crească în cunoașterea lui Dumnezeu și în înțelegerea Bibliei, să știe cine e el în Cristos și să aibă părtășie creștină. Rugați-vă ca Domnul să se îngrijească și de nevoile lui zilnice și să-i deschidă o cale în care să-și poată susține fosta soție și copilul. Rugați-vă și pentru prietenul lui pe care ne bucurăm să-l putem întâlni în curând.
Botezul lui Sami și al lui Bogdan
Sami este un tânăr pe care l-am cunoscut acum 8 ani și despre care scrisesem în trecut. El a avut răni la picioare pentru mult timp și îl ajutasem să învețe să citească și la un moment dat îl trimisesem la o școală biblică. Ca mulți dintre noi, în timpul adolescenței, câteodată n-a luat decizii prea bune… Ei bine, acum a crescut dintr-un adolescent într-un tânăr adult. Am ținut legătura cu el și în ultimele două luni înainte de plecarea în România, Sami a venit să facă un stagiu la un frizer în oraș, în parte ca să poată petrece timp cu Daabo în Cuvânt. De patru ori pe săptămână, Daabo se întâlnea cu Sami și cu un tânăr croitor să citească din Biblie, să discute diferite probleme, să vorbească despre viață și să se roage împreună. La un moment dat, amândoi și-au exprimat dorința să fie botezați și, după ce au cercetat mai mult acest subiect, au fost botezați nu cu mult înainte de plecarea noastră. Îl lăudăm pe Domnul pentru lucrarea Lui în inimile lor. Rugați-vă pentru acești doi tineri. Ei sunt amândoi singurii creștini din familiile lor și întâmpină zilnic presiuni ca rezultat al credinței lor, dar și oportunități să împărtășească.
Ce urmează?
A fost o săptămână plină de când am ajuns înapoi în capitală pe 25 August. Bagajele ne-au ajuns doar cu 2 zile după ce am ajuns noi, și am avut timp să ne reîntâlnim cu mulți prieteni pe care nu-i mai văzusem de mult. Totuși cu puțin timp după ce am ajuns, Rekiya și-a rupt piciorul drept. S-a împiedicat și s-a sprijinit cu toată greutatea pe talpa îndoită ciudat, în încercarea de a nu cădea. Suntem recunoscători că s-a întâmplat în capitală unde am putut să facem repede o ecografie și să avem parte de îngrijire medicală bună. Acum poate să meargă cu cârje și cu o gheată ajutătoare de mers aircast. E destul de bine, dar asta înseamnă că Daabo trebuie să facă mai multe pe lângă casă, să se îngrijească și de copii și de ea. Abia așteptam să ne întoarcem în orășelul în care locuim și în casa în care ne mutasem cu o săptămână înainte de plecare, să o aranjăm și să ne reluăm lucrările. Încă avem acest plan, dar Rekiya va trebui să stea așezatămmai mult decât și-ar fi dorit.
SIM, organizația cu care lucrasem până acum a fost o binecuvântare pentru noi – ne-am întâlnit prin ea – și totuși pentru mai multe motive (unele logistice, altele organizaționale, altele doctrinale, altele financiare, altele practice) am decis să părăsim organizația. Avem încă mulți prieteni în cadrul organizației, iar cu unii din ei ne-am bucurat să ne revedem săptămâna trecută. Pentru că nu vom contiuna cu SIM, trebuie să ne reface vizele/permisele de ședere. Avem câteva opțiuni. Rugați-vă pentru înțelepciune să știm ce să facem, pentru interacțiuni bune cu autoritățile și pentru un proces ușor în continuare.
Când ne întoarcem în locația noastră, plănuim să continuăm lucrarea de alfabetizare cu elevii pe care-i avem, dar într-un mod mai organizat, probabil punând deoparte 2 ore în fiecare după-masă, în loc să-i lăsăm pe fiecare să vină când vrea la orice oră din zi sau seară!
Daabo dorește să distribuie literatură prin oraș și să-i echipeze pe pastori și evangheliști cu literatură. Îi mulțumim Domnului că am putut comanda multă literatură în franceză și arabă să ne umplem bagajele. Le-am primit pe toate gratuit! Rugați-vă pentru inimi deschise pentru cei care vor primi Cuvântul lui Dumnezeu.
Am dori să începem întâlniri de părtășie cu studiu biblic într-o orecare zi din săptămână, pentru creștinii de curând întorși la Domnul și pentru cei interesați să cunoască mai multe.
Rugați-vă să ne adâncim tot mai mult în Cuvântul lui Dumnezeu, să fim așa de umpluți de el încât s-o arătăm în fiecare aspect al vieții noastre. Sperăm să putem continua să împărtășim cu oamenii cu care aveam relații, și cu alții pe care Dumnezeu îi va aduce în calea noastră.
Rugați-vă pentru școala copiilor și pentru sănătatea lor. Rugați-vă pentru prieteni buni în comunitate. Rugați-vă pentru abilitățile lor lingvistice.
Rugați-vă pentru un echilibru bun în viața noastră de familie și de lucrare.
Mulțumim tuturor pentru toată susținerea plină de bunătate și credincioșie în rugăciune și financiar, în toți acești ani! Mulțumim că sunteți parteneri împreună cu noi la ceea face Dumnezeu în Africa de Vest printre cei mai puțin atinși de Evanghelie!
Cu dragoste,
Daabo, Rekiya, și copiii.