Publicat în

Oct 23, 2022 

Dragi frați și surori,

Salutări în numele Domnului Isus Hristos și pacea Lui să fie cu noi cu toți!

Mă bucur să împărtășesc cu dumneavoastră cum stau lucrurile cu activitatea de evanghelizare. În ultima vreme este foarte greu să răspândim Vestea Bună, deoarece guvernul Indian a impus anumite restricții care afectează creștinii; mai mult de atât, au fost date anumite legi care-i vizează direct.

Zilele acestea în India este perioada de închinare la idoli, iar hindușii practică multe ritualuri. Locul în care fac lucrare se numește Malbazar – un mic orășel în Dooars. În una dintre zile, la râu se aflau mulți oameni care își practicau închinarea la idoli. Unii își făceau ritualul de îmbăiere, prin asta crezând că se sfințesc, alții se închinau efectiv idolilor, în timp ce alții dansau. Dintr-o dată, în valea unde se aflau ei, a venit o apă mare de sus din munte. 

Ce s-a întâmplat a fost că în vârf de munte s-a pornit o ploaie puternică, râul s-a umflat și barajul a fost distrus. Astfel, 100 de suflete și-au pierdut viața, fără ca trupurile acestora să fie găsite. Toți s-au întristat și s-au temut, așa că, în situația dată, am profitat de ocazie și am intrat în satele care sunt înconjurate de râu, împărtășind despre dragostea Domnului Isus. 

Înainte ca acest incident să se întâmple, oamenii erau împotriva noastră. De data aceasta însă, când le-am spus că Isus este Fiul lui Dumnezeu și doar El poate să dea salvarea, au fost foarte interesați să asculte. Împreună cu echipa și biserica locală ne-am întâlnit cu cei care doresc să știe mai multe. Reacția lor a fost una plăcută față de noi și, ca atare, dorim să îi vizităm din nou și să ne întâlnim cu cei cărora le-am împărtășit Evanghelia. Așadar, vă rugăm să vă mijlociți pentru sufletele din următoarele sate: Dangey, Nirpuchapore, Malbazer și Chalsa – să-L primească pe Domnul Isus.    

Casa lui Amiturau este aproape de finalizare, dar mai este nevoie de anumite îmbunătățiri, așa că vă rugăm să ne susțineți în rugăciune pentru a termina până la Crăciun. În această perioadă a anului am plănuit o evanghelizare mai amplă în satul lui Amiturau. 

Am fost în Nepal pentru o perioada scurtă, unde am întâlnit-o pe Silsila Biswakarma, împreună cu familia ei. Aceștia au fost foarte interesați să-L primească pe Domnul Isus în viața lor. Mama Silsilei participă la ore susținute de martorii lui Iehova. Eu nu doresc ca ea să mai meargă acolo, așa că Ie-am împărtășit Evanghelia amandurora și par să fie interesate.  

Motive de rugăciune:

  1. Să ne rugăm ca la următoarea evanghelizare din satele Dangey, Nirpuchapore, Malbazar și  Chalsa să vină suflete la Hristos.
  2. Casa lui Amiturau să fie finalizată înainte de Craciun; încă mai este nevoie de resurse financiare pentru a duce lucrurile la bun sfârșit.
  3. Rugați-vă pentru Nepal: în special ca Silsila și mama ei să vină la Hristos.
  4. Rugați-vă pentru programul de Crăciun, evanghelizarea copiilor și nevoile acestora.
  1. Rugați-vă pentru familia noastră, mai ales pentru sanatatea lui Joshua care tușește și a avut temperatură. Acum este mai bine, însă tot mai este nevoie de rugăciune.

La final, sperăm ca această scrisoare de informare să fie o binecuvântare pentru dumneavoastră și o motivare în plus pentru a continua să vă rugați pentru noi și lucrarea de aici. 

Cu caldură, 

Uday Bagdaș

Bărbatul din mijloc aparține castei superioare, dar a auzit Evanghelia.

Să ne rugăm ca el să creadă și să se întoarcă la Dumnezeu.

Share

Articole similare

Toate articolele
Unde sunt lucrătorii? O provocare pentru TINE de a răspunde chemării!

Unde sunt lucrătorii? O provocare pentru TINE de a răspunde chemării!

Isus nu a lăsat loc de ambiguitate în Marea Trimitere: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului...

Citește mai mult
Echipa Kairos Construct în Zambia

Echipa Kairos Construct în Zambia

Construcția a trei noi săli de clasă pentru Școala Creștină Tetekela (Credința) din apropiere de localitatea Mansa din Zambia este noul proiect de pe lista echipei Kairos...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Toate articolele