Publicat în
Categorii: Articole

Circulă în prezent o multitudine de idei despre ce presupune un comportament înțelept – dar ce înseamnă maturitatea cu adevărat?

Filipeni 3:15-21 (NTR)

15 Aşadar, toţi cei ce suntem maturi să avem acelaşi gând! Iar dacă gândiţi diferit cu privire la vreun lucru, Dumnezeu vi-l va clarifica. 16 Însă, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să trăim la fel!

17 Urmaţi exemplul meu, fraţilor, şi uitaţi-vă cu atenţie la cei care trăiesc după exemplul pe care vi l-am dat. 18 Căci v-am spus deseori şi vă mai spun şi acum, plângând, că sunt mulţi care trăiesc ca duşmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârşitul lor va fi distrugerea, dumnezeul lor este pântecele, iar gloria lor stă în ruşinea lor; ei se gândesc la lucruri pământeşti. 20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. 21 El va transforma trupul nostru umil şi-l va face asemenea trupului Său glorios, folosind puterea prin care-Şi poate supune toate lucrurile.

Ce înseamnă să fii matur când trebuie să faci față unei pandemii? Văzând că activitățile noastre zilnice au fost întrerupte, a părut că lucrul cel mai logic ar fi să așteptăm până când încep toate să se miște din nou. Textul de astăzi începe prin a ne arăta că există totuși o perspectivă mai matură decât aceasta.î

Pavel scrie –

15 Aşadar, toţi cei ce suntem maturi să avem acelaşi gând!

Pavel se referă aici la cuvintele sale despre “cunoașterea lui Cristos” și la “alergarea spre premiul chemării Lui” (versetele 12-14), iar avântul inițial mare al acestor versete se află în contrast puternic cu inactivitatea lipsită de scop. Toate celelalte planuri din viitorul apropiat au fost deviate de Covid-19. Planurile de carieră puse pe pauză, școala suspendată, ceremonia de absolvire anulată.

Însă pentru credinciosul aflat în autoizolare, scopul suprem rămâne neschimbat: să Îl cunoască mai mult pe Dumnezeu pe măsură ce continuă să se apropie de El!

Creștem în maturitate pe măsură ce ne bucurăm de lumina adusă de Dumnezeu în ideile greșite (versetul 15b). Viețile noastre sunt acum aproape în întregime înghesuite într-o cameră de zi și spațiul online. E mai ușor să devenim pe bună dreptate irascibili și leneși când suntem lăsați să ne stabilim singuri standardul în mintea noastră, în autoizolare. Învățătura lui Pavel de a menține legătura cu prietenii credincioși maturi de aproape și de departe (versetul 17) este vitală astăzi, pentru ca “în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să trăim la fel” (versetul 16).

Vestea răspândirii virusului în biserica Shincheonji din Coreea de Sud a fost tragică. Pavel ne avertizează în privința ravagiilor spirituale tăcute provocate de promovarea minciunilor asemenea celor din Shincheonji, care cred că fondatorul lor, Lee Man-hee, este Mesia revenit pe pământ. Acestea duc la o auto-promovare toxică, la idolatrizarea poftei de mâncare și la distrugerea lor inerentă (versetul 19). Cu tot limbajul aspru folosit de Pavel aici, el mai întâi plânge pentru “dușmanii crucii lui Cristos” din vremea lui (versetul 18). O, de ne-am alătura și noi plângând în rugăciune pentru dușmanii din vremea noastră!

Însă cei ce Îl cunosc pe Cristos au destinul asigurat în glorie.

Noi avem ocazia să continuăm să-L cunoaștem pentru totdeauna, pentru că “cetățenia noastră este în ceruri” (versetul 20), unde El domnește. Noi suntem cetățeni ai cerului acum. Suntem ai Lui, așa că nu e de mirare că sentimentele de dor după El devin mai acute atunci când ne confruntăm cu o criză mondială. În orice fel s-ar schimba viețile noastre după acest an, trebuie să ne gândim că locul nostru oricum nu era în normalitatea dinaintea pandemiei. Și nici încrederea noastră nu a stat vreodată în ideile noastre despre viitor.

În versetele 20 și 21 vedem procesul de îndeplinire a statutului nostru de cetățeni ai cerului:

20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. 21 El va transforma trupul nostru umil şi-l va face asemenea trupului Său glorios, folosind puterea prin care-Şi poate supune toate lucrurile.

Deși tumultul de panică ne cutremură în această criză mondială, noi știm că Domnul nostru drag Isus nu poate fi oprit din a-și duce la îndeplinire planurile Sale. El a promis că le va da odihnă copiilor Săi după linia de sosire.

Gândește-te

  • La ce crezi că se referă Pavel atunci când compară viața credinciosului cu cea a unui atlet de cursă lungă, alergând spre linia de sosire (versetele 12-14)? Poți vedea în viața ta această motivație de a căuta să-L urmezi pe Isus? După ce ești tentat să alergi mai degrabă?
  • Poate nu ți-ai pune eticheta de “creștin” și încă ești în căutarea unei credințe. Ce părere ai despre perspectiva matură asupra lucrurilor (versetul 15a) despre care vorbește Pavel? Ce s-ar schimba în viața ta dacă ar fi să-ți asumi personal această perspectivă
  • Oportunitatea pe care autoizolarea ne-o pune în față nu este de a ne închide în noi înșine, ci de a ne prezenta din nou cu sinele nostru interior la Domnul Isus, în liniște. În ce privință ai nevoie de ajutorul și lumina lui Dumnezeu când te gândești la cum îți trăiești viața? (versetul 15b)
  • Cum ți s-a părut limbajul colorat și absurd al lui Pavel în privința învățăturii false (versetul 19) în pasajul de mai sus? Există “dușmani ai crucii lui Cristos” pentru care te simți motivat să te rogi, astfel ca învățătura lor falsă să fie înlocuită de predicarea Evangheliei, după ce vor fi aflat mântuirea în Domnul Isus?
  • Pentru ce împrejurări din viața ta actuală te poți ruga, ca cetățean al cerului (versetul 20), să poți alege bucuria?

Aplicație

Share

Articole similare

Toate articolele
Misiune și în vreme de criză?

Misiune și în vreme de criză?

Misiune și în vreme de criză? Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. (Ioan 1:5) Este puțin probabil ca să treacă o săptămână fără să auzim...

Citește mai mult
SCRISOARE DE INFORMARE – FAMILIA ASLAN, Orientul Mijlociu

SCRISOARE DE INFORMARE – FAMILIA ASLAN, Orientul Mijlociu

Ajutor după cutremur Dragi frați și surori, Pentru că mulți ne-ați întrebat care este situația în Turcia, după cutremurele de ieri, dorim sa vă scriem pe scurt ultimele...

Citește mai mult
India – Idolatrie | Persecuție | Evanghelie

India – Idolatrie | Persecuție | Evanghelie

Oct 23, 2022  Dragi frați și surori, Salutări în numele Domnului Isus Hristos și pacea Lui să fie cu noi cu toți! Mă bucur să împărtășesc cu dumneavoastră cum stau...

Citește mai mult
Pasiune pentru Împărăția lui Dumnezeu – Impactul Conferinței IBCM din Durres, Albania

Pasiune pentru Împărăția lui Dumnezeu – Impactul Conferinței IBCM din Durres, Albania

Pasiune pentru Împărăția lui Dumnezeu IBCM Network sau Conferința Internațională de Misiune a Creștinilor după Evanghelie din Europa este un eveniment, care urmează celor...

Citește mai mult
Toate articolele