Misionara

Cum s-a răspândit Evanghelia atât de repede în China de astăzi? Unul din conducătorii bisericilor de casă mi-a povestit despre Ming Ying, o femeie „biblică”. Aceste femei sunt numite aşa pentru că ele îşi dedică foarte mult timp mărturisirii Domnului Isus în faţa altor oameni.

Cântările străbăteau acoperişul casei şi se înălţau către tronul divin. Trei sute de voci puternice intonau un cântec despre răscumpărarea sufletelor.

Dintr-odată, Ming Ying simţi că cineva îi strânge braţul cu putere. Îşi ridică privirea şi văzu faţa furioasă a lui Chen Ping.

— Tu, se strâmbă el furios, ieşi afară de aici!
— Oh, te rog! îşi imploră Ming Ying soţul. Lasă-mă să mai stau!
— Nu! tună Chen Ping, lovind-o cu putere peste faţă. Ecoul loviturii întrerupse bucuria cântării şi-i făcu pe ceilalţi fraţi şi surori să se întoarcă surprinşi spre scena care se petrecea acum în curtea exterioară.
— Hai acasă, femeie! strigă Chen Ping. Nu te mai las nicio clipă să stai aici!
— Dă-mi drumul la mână, încercă Ming Ying să se elibereze din strânsoarea puternică.

Roşu de mânie, Chen Ping continua să-şi târască soţia departe de grup. O ploaie de lovituri se abătu asupra femeii. Pumnul greu al bărbatului o lovi peste faţă şi sângele începu să-i curgă din nas pe bluză.

Împleticindu-se în spatele bărbatului ei, femeia, năucită, începu să plângă. Dorinţa ei puternică de a rămâne împreună cu ceilalţi credincioşi, ruşinea de-a fi fost umilită în faţa atâtor oameni, precum şi zbuciumul din inima ei, toate acestea erau o povară prea grea pentru sufletul ei.

„De ce ai permis să se întâmple asta, Doamne?” îşi rosti ea durerea, murmurând încet.
— Tacă-ţi gura, femeie! Aici nu e nimeni care să te audă, o smuci cu brutalitate Cheng Ping, împingând-o înspre aleea care ducea spre casa lor.
După ce intrară în casă, Chen Ping începu să ţipe şi să înjure:
— Ţi-am spus să nu te mai prind în vreo biserică de-aia! Nu m-ai ascultat. Nu vreau ca soţia mea să participe la vreo întâlnire ilegală. Oamenii aceia vor fi arestaţi şi vor suferi pentru adunările lor ilicite. Îţi interzic să fii implicată în aşa ceva.

Ming Ying nu răspunse. Se uită la cei doi copii ghemuiţi în pătuţul lor. Ştia că nu dorm. Tremurând încă, încercă să-şi şteargă sângele de pe faţă. Experienţele trecute o învăţaseră pe femeia lovită înţelepciunea tăcerii. Când soţul ei se apuca de băut, cuvintele nu mai foloseau la nimic. Adesea, explicaţiile îl incitau la şi mai multă violenţă. Rezultatul final nu era niciodată unul plăcut.

Bombănind încă furios, dar numai pentru el acum, Chen Ping se aruncă în pat, fără să se mai dezbrace de hainele de lucru murdare.
Aşteptând să adoarmă, Ming Ying continuă să-şi cureţe faţa de sânge. Încercă să-şi scoată şi petele de sânge de pe bluză. Avea nevoie de apă rece ca să scoată sângele din ţesătura albă. În cele din urmă, după ce soţul beat adormi profund, o linişte binecuvântată învălui căsuţa.

Ming Ying îngenunche lângă sobă şi începu să se roage.

Îi era dor de Biblia ei. Ce minunat ar fi fost să o aibă şi să răsfoiască paginile Noului Testament, citind cuvintele Domnului Isus. Îşi amintea cu plăcere de ziua când a primit prima ei Biblie, imediat după ce a devenit creştină. Bineînţeles că nu avusese prea mult timp la dispoziţie ca s-o citească. Erau foarte săraci şi ea trebuia să muncească alături de soţul ei, la câmp, pentru a putea avea ceva de mâncare. Seara însă, când Chen Ping pleca la cârciumă, Ming Ying stătea citind cu nesaţ Scriptura cât de mult putea.

Acum, însă, nu o mai avea.

Mai întâi, Chen Ping a încercat să o ardă. Pentru că nu a ars în întregime, a luat paginile carbonizate, le-a aruncat într-o băltoacă cu noroi şi le-a călcat în picioare. Nu a mai rămas nimic.

Atunci a încetat să mai meargă la întâlnirile din case. Era prea descurajată şi mâhnită ca să mai facă faţă bătăilor şi certurilor violente ale soţului. Părea că totuşi nu merită.

Cu toate acestea, în trupul ei lovit şi rănit rămăsese o scânteie care nu vroia să se stingă. Inima ei tânjea să audă cuvântul lui Dumnezeu şi să se închine împreună cu credincioşii. Lui Ming Ying îi plăcea să cânte şi îşi dorea acum să-şi exprime încă o dată sentimentele şi focul inimii prin cântare.
Aşa că, în cele din urmă, s-a dus, iar acum suporta consecinţele deciziei ei. O altă bătaie, o altă ruşine. Şi cine ştie ce urma să se întâmple a doua zi, când soţul furios îşi va aminti unde fusese cu o seară înainte?

Femeia se rugă o bună bucată din noapte. Se lupta cu frica şi cu descurajarea. Din când în când se oprea, pentru că nu mai putea rosti niciun cuvânt. Lacrimile îi brăzdau faţa. Spre dimineaţă, auzi o voce în urechi: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.”

„Doamne, protestă Ming Ying, cum pot să-l iubesc pe Chen Ping? Cum să fac asta? Mi-e imposibil! Te rog, dă-mi puterea să-l iubesc.” Mintea îi era răscolită de scenele bătăilor crunte, iar amintirea certurilor violente îi împovărau sufletul şi o aruncau într-o neagră disperare. Împrejur, voci sumbre păreau că-şi râd de ea.
„Ajută-mă, Isuse! Nu pot să fac asta fără Tine! O să-l iubesc pe Chen Ping, dar trebuie să îmi arăţi cum.”

Primele raze de soare pătrundeau prin fereastra micuţă, iar Chen Ping începu să se mişte în pat. Se ridică greoi, sprijinindu-se de perete. Cu ochii pe jumătate deschişi, urmărea mişcările soţiei lui.
— Uite, ţi-am adus apă să te speli pe faţă, spuse Ming Ying.
Bărbatul se uita la ligheanul cu apă având o privire fixă. Femeia îi întinse o bucată de pânză, iar el rămase pierdut, cu ochii aţintiţi la ea o bună bucată de timp. Înmuie apoi prosopul în apa caldă.
— Ţi-am adus şi mâncarea, spuse blând Ming Ying. Ţi-am făcut ceai fierbinte.
Pe o tavă simplă, din lemn, era o farfurie cu orez şi nişte legume fierte. Ceaiul fierbinte din ceaşcă îşi răspândea aroma. Cu o mână tremurândă, Chen Ping duse ceaşca la buze şi începu să soarbă. Lichidul era fierbinte, exact aşa cum îi plăcea.
— Acum mă duc la câmp, înainte ca soarele să ardă prea tare, îi spuse cu bunătate Ming Ying.

Chen Ping nu scoase niciun cuvânt. Se uită la tava cu mâncare, îşi trecu mâna prin păr şi încercă să-şi îndrepte cămaşa boţită. Apoi, se uită lung la soţia lui care ieşise din casă cu sapa în mână. Casa era cufundată în tăcere. Copiii erau probabil la şcoală.

„Şcoală!” mormăi Chen Ping. „De unde bani să ţină copiii la şcoală?” Chiar şi în starea asta de confuzie totală, ştia că şcoala este importantă. Cum ar fi putut avea copiii o viaţă mai bună dacă nu ar fi primit educaţie? Taxele de şcolarizare erau o povară permanentă pentru toţi sătenii.

— Chen Ping, ai primit ceva, spuse Ming Ying întinzându-i soţului ei un plic.
— Ce-i asta? întrebă Chen Ping luând plicul şi uitându-se înăuntru. De unde vin banii ăştia?
— Ni i-au dat prietenii din biserică. Pentru copii. Ca să poată merge la şcoală.
Radiind de bucurie, Ming Ying aştepta reacţia soţului.
— Dar cum aşa? De ce ar face cineva un asemenea lucru? întrebă bărbatul după un scurt moment de tăcere.
— Pentru că le pasă de noi, spuse Ming Ying simplu. Au auzit că nu ne putem permite să-i trimitem pe copii la şcoală, aşa că au făcut o colectă şi ne-au dat banii nouă. Sunt suficienţi, nu-i aşa?
După ce numără monedele yuan, Chen Ping dădu din cap aprobator. Apoi, mai numără o dată doar ca să fie sigur:
— Da, sunt mai mult decât suficienţi.
— Putem păstra restul pentru anul următor? întrebă Ming Ying.
Chen Ping nu răspunse. Părea extrem de preocupat şi cufundat în gânduri. Se uită la soţia lui şi rămase cu ochii la ea pentru multă vreme.
— Dumnezeul tău este mare, spuse el în cele din urmă. A făcut lucruri pe care niciun alt zeu nu a putut să le facă. Nişte oameni care nu sunt rude cu noi să facă un asemenea gest… Nu am mai auzit niciodată de aşa ceva, spuse el cu voce slabă.

Viaţa s-a schimbat. Ming Ying a început să frecventeze din nou biserica. Îi lua chiar şi pe copii cu ea. Uimitor era faptul că Chen Ping nu-i mai interzicea soţiei să participe la serviciile de închinare. Pe lângă faptul că îi permitea să meargă la biserică, le dădea voie şi altor fraţi şi surori să vină acasă la ei pentru rugăciune şi închinare. Erau zile în care părea de nerecunoscut, atât de mult se schimbase. Soţia lui continua să caute noi modalităţi de a-şi arăta dragostea faţă de el. Acum, banii pentru şcoala copiilor veneau de la prietenii credincioşi ai soţiei. În casă se petrecuseră suficiente schimbări pentru ca bărbatul să nu mai simtă nevoia să bea sake cu tovarăşii lui în fiecare seară. Îşi dorea să vadă ce se întâmpla acasă.

Atitudinea lui era cu totul alta. Chiar şi atunci când, în anumite momente de slăbiciune, se îmbăta, avea simţurile suficient de treze încât să nu-şi mai lovească soţia. Simţea ceva aproape magic în ea. Ceva ce părea să radieze din interior, din inima ei.

— Maică scumpă, ţi-a spus cineva vreodată despre Isus? i se adresă Ming Ying femeii care stătea în faţa casei sale.
— Despre cine? întrebă ea ridicându-şi faţa brăzdată de riduri.
— Despre Isus! Fiul lui Dumnezeu!
— Nu, nu-L cunosc. Nu ştiu de vreun asemenea Dumnezeu.
— Pot să-ţi vorbesc despre El?
Bătrâna îşi ridică ochii obosiţi şi o privi pe Ming Ying:
— Dacă vrei…
Ming Ying se aşeză lângă ea, pe un scăunel din lemn, şi, timp de două ore, îi povesti femeii în vârstă tot ce ştia din Evanghelie.
— Crezi ceea ce ţi-am spus? Întrebarea era simplă şi directă.
— Păi, de ce să-mi fi povestit ceva neadevărat, întrebă la rândul ei femeia.
— Eu îţi spun adevărul şi, dacă tu crezi în Isus, El îţi va da Duhul Său cel Sfânt. El vrea să vină în viaţa ta şi să te facă un om nou.
— Da, cred în Isus. Îmi pare un Dumnezeu minunat. Nu am mai auzit vreodată de un Dumnezeu care să mă iubească pe mine, rosti simplu femeia în vârstă.
— Dacă vrei să auzi mai multe, vino mâine dimineaţă la mine acasă. Ne adunăm ca să ne închinăm şi să-L lăudăm pe Dumnezeu. Vorbim despre Isus şi despre ce a făcut pentru noi. Dacă cineva e bolnav, ne rugăm pentru El.
— O să vin, încuviinţă bătrâna. Sunt prea bătrână ca să mai lucrez la câmp. Am timp suficient acum.
— Dumnezeu să te binecuvânteze, scumpă maică. Ne vedem mâine, spuse Ming Ying şi se ridică să plece.

Chen Ping stătea într-un colţ al casei, uitându-se la micul grup adunat la ei acasă. Soţia lui conducea cântările iar el o asculta atent. Şi de data asta erau nou veniţi. Îşi ridică privirea şi o văzu pe femeia în vârstă intrând încet în casă. O tânără se ridică şi-i oferi locul ei.

Era dificil să înţeleagă ceea ce simţea cu adevărat. Chen Ping se bucura de schimbările care apăruseră. Îşi dădea seama că viaţa lor era mult mai bună de când soţia sa Îl urma pe Hristos. Ştia, de asemenea, că şi viaţa lui se îmbunătăţise de când nu mai bea aşa de mult. Avea acum puterea şi energia de a lucra la câmp şi, bineînţeles, aveau mai multă hrană. Era însă ceva dincolo de toate acestea, ceva spiritual. Atmosfera din casă se schimbase.

Privindu-i pe cei care se închinau, Chen Ping nu se simţea în largul lui. Nu împărtăşea credinţa lor – devotamentul lor faţă de Isus. Ceva îl ţinea. Era foarte clar că, dacă devenea creştin, trebuiau să apară şi mai multe schimbări. Nu-şi mai putea însoţi prietenii la cârciumă niciodată. Nu mai putea merge la acea casă păcătoasă din capătul satului. Era clar că trebuia să renunţe la ele pentru totdeauna. Nimeni nu-i ceruse aceste lucruri. Dar le ştia în adâncul inimii. Le ştia pentru că văzuse diferenţa uriaşă din comportamentul lui Ming Ying şi din alţii. Unii din săteni frecventau acum biserica. Nu mai veneau la chefurile cu băutură, refuzau să asculte sau să râdă la glumele spuse de ceilalţi. Acum erau foarte preocupaţi să le vorbească oamenilor despre Isus.

— L-am ales pe Isus pentru că El ne iubeşte. Nu doar pentru că îi vindecă pe bolnavii noştri sau răspunde rugăciunilor noastre. Îl slăvim pentru acest lucru, dar L-am ales pe Isus pentru că El ne-a iubit atât de mult. Ming Ying era cea care vorbea, iar vocea ei se auzea clar în cameră.

Un murmur de consimţire străbătu întreaga adunare: „Îl vom urma pe Isus, indiferent de necazurile şi ispitele care vor veni peste noi. Dragostea Lui ne va călăuzi prin tot ceea ce va aduce viaţa.”

Deodată, cadrul uşii se întunecă. Chen Ping îl văzu primul pe bărbatul în uniformă, ameninţător şi brutal.
— Aceasta este o întâlnire ilegală! o întrerupse poliţistul pe Ming Ying. Vocea lui era aspră şi puternică. Toţi de-aici, afară cu voi! Plecaţi acasă!
Păşi spre mijlocul camerei, fluturând ameninţător bastonul. Era urmat de alţi doi sergenţi.
Cineva începu să cânte. Micul grup se ridică în picioare, iar vocile lor se amestecau cu plânsetele copiilor şi ale mai multor femei.
— Linişte! ţipă poliţistul. Gura! Şi chiar în acel moment începu să-i lovească pe oamenii lipsiţi de apărare. Cântecul se stinse înlocuit de strigăte de durere şi teamă. Casa deveni scena unei confuzii generale. Oamenii se năpusteau spre ieşire.
—Tu, femeie! Eşti arestată. Nu mai ai voie să conduci întâlniri ilegale!
Ming Ying rămase foarte calmă:
—Nu facem nimic ilegal, domnule. Ne-am adunat împreună ca să cântăm şi să ne rugăm lui Isus. Aceasta nu e împotriva legilor Chinei.
— Mai vedem noi cum stau lucrurile, mârâi poliţistul. Bastonul lui o lovi cu putere pe Ming Ying, femeia se clătină, dar bărbatul o trase brutal, îi prinse încheieturile mâinilor şi-i spuse printre dinţi:
— De data aceasta te ducem direct la închisoare.
De data aceasta. Chen Ping auzi foarte clar aceste cuvinte. Era a treia oara când îşi vedea soţia arestată. De alte două dăţi, femeia fusese nevoită să stea 15 zile în închisoare. De fiecare dată când a fost eliberată, s-a dus direct la oameni ca să le spună despre Isus. Niciodată nu a încetat să se întâlnească cu alţi credincioşi.
Uneori se întâlneau şi aici, în casa lor. Altădată se întâlneau în casele altor credincioşi, dar niciodată nu au suspendat întâlnirile. Nici chiar cu ameninţarea închisorii care plana deasupra lor.

— Oh, draga mea, ce s-a întâmplat? întrebă Ming Ying mângâind-o pe femeia întinsă pe podeaua temniţei.
Cu o privire pierdută, femeia se uită la Ming Ying, apoi îşi lăsă din nou capul să cadă.
— Ţi-a spus cineva vreodată că Isus te iubeşte? întrebă cu bunătate Ming Ying.
— Să nu mai pomeneşti vreodată numele acesta în faţa mea, spuse femeia îndepărtând cu brutalitate mâna lui Ming Ying.
— Oh, cred că nu ai înţeles bine! Numele lui Isus înseamnă iubire şi dragoste. El vrea să-i ajute pe toţi.
— Sunt un urmaş al lui Falong Gong. Mă aflu aici din cauza credinţei mele. Şi nu vreau să ştiu nimic despre Isus! Nu este Dumnezeul meu!
Plecându-şi capul, Ming Ying începu să se roage. Cu lacrimi în ochi, Îi ceru lui Isus să intre în sufletul acestei femei şi să o vindece de religia falsă care îi întuneca mintea. Ming Ying nu auzise niciodată despre mişcarea Falong Gong, dar era sigură că era una falsă. Oricine reacţiona la numele lui Isus în felul acesta violent era cu siguranţă implicat într-o religie falsă.

Timp de două săptămâni, Ming Ying a încercat să stea de vorbă cu femeia. Erau momente când tânăra asculta. Altădată, rămânea cu privirea fixă în podea dând din cap ca într-un soi de transă.

Celelalte ascultau însă cu atenţie cuvintele lui Ming Ying. Înghesuite într-o celulă îngustă, femeile înăsprite de muncă găseau în Ming Ying ceva ce nu întâlniseră nicăieri înainte. Oră după oră, Ming Ying le vorbea ascultătoarelor ei despre Isus. Scotocind adânc în memorie, încerca să-şi amintească toate povestirile şi pildele lui Isus. Le povesti femeilor şi despre satul ei, şi despre schimbările care avuseseră loc acolo, după ce oamenii au început să-L urmeze pe Isus. Atunci când le vorbea despre oamenii bolnavi care se făcuseră bine în urma rugăciunilor, femeile o ascultau fascinate şi o copleşeau cu întrebări.

Când veni să o viziteze, Chen Ping rămase uluit de condiţiile în care era obligată să trăiască soţia sa.
— Poliţistul a spus că, dacă îi dăm bani, ar putea să te elibereze. Să-i dau banii de şcoală ai copiilor?
— Oh, nu! răspunse categoric Ming Ying. Aceia sunt banii copiilor! Iar eu sunt foarte bine aici, dragul meu soţ. Dumnezeu vrea să le spun acestor femei despre Isus! Te rog să nu foloseşti banii aceia pentru mine!
— Dar este îngrozitor! Cum poţi să stai aici? întrebă el arătând spre celula supra aglomerată şi foarte murdară.
— Isus este cu mine. Îi simt prezenţa. Şi trebuie să transmit învăţătura Lui şi acestor femei, pentru că nu au pe nimeni care să le spună despre Dumnezeu. Cu multă pasiune, Ming Ying continuă să îi vorbească soţului ei printre gratiile temniţei.
— Timpul s-a încheiat! strigă poliţistul la Chen Ping. Dă banii şi poţi să o iei acasă.
— Nu, nu, insistă Ming Ying. Te rog să nu plăteşti niciun ban.
— Soţia ta e nebună, spuse poliţistul. Se poartă de parcă i-ar plăcea aici.
— Nu vreau să plăteşti nimic! strigă Ming Ying în urma celor doi care se îndepărtau pe coridor.

Două zile mai târziu, ofiţerul se întoarse.
— Dă-ne banii şi poţi să fii liberă, i se adresă lui Ming Ying.
— Nu înţelegeţi, domnule, răspunse ea răbdătoare. Noi nu avem bani pentru a plăti eliberarea mea din închisoare. Dacă vreţi să trăiesc în închisoare, voi trăi aici. Dumnezeu are de lucru pentru mine şi aici. Le vorbesc acestor femei despre Isus. Apoi, îl privi pe bărbat în ochi şi-i spuse curajoasă: Şi dumneavoastră aveţi nevoie să auziţi despre El.
— Ce? Eşti nebună, femeie! Vrei să trăieşti în gaura asta puturoasă?
— Domnule, dacă asta vrea Isus de la mine, o să stau bucuroasă. Nu înţelegeţi că, indiferent de câte ori voi ajunge la închisoare, nu voi înceta să le spun oamenilor despre Isus? Chiar şi în închisoare voi vorbi despre El. El este cea mai minunată Persoană care a trăit vreodată. El este Fiul lui Dumnezeu! Aproape negru de furie, poliţistul descuie uşa celulei. O apucă cu brutalitate pe Ming Ying şi o împinse afară, pe hol, strigându-i mânios:
— Ieşi afară! Nu o să ţin o femeie nebună aici, ţipă bărbatul cu o sclipire de nebunie în ochi şi o împinse pe hol spre uşă şi, în acelaşi timp, spre libertate. Ieşi afară şi să nu te mai întorci niciodată aici! Niciodată!

Doar la câteva zile după eliberarea lui Ming Ying din închisoare, aproape treizeci de oameni s-au adunat la închinare. Câţiva dintre noii convertiţi au cerut să fie botezaţi, aşa că liderii adunării au improvizat un baptistier din lemn căptuşit cu plastic. Au umplut cada cu apă şi i-au botezat pe credincioşi. Brusc şi-au făcut apariţia cinci maşini de poliţie din care au coborât treizeci de poliţişti. Au fost arestaţi şapte oameni.

Cu toate acestea, numărul credincioşilor continuă să crească. În satul lui Ming Ying sunt acum mai mult de 500 de credincioşi ce se adună în grupuri mici şi în case. Ei se întâlnesc cât de des pot, fie în curţi, fie pe câmp. Din ce în ce mai mulţi oameni aud Evanghelia.

Chen Ping tot nu e creştin. „Am credinţa că într-o zi se va căi şi va primi mântuirea lui Isus”, a spus Ming Ying. „Mă rog pentru el în fiecare zi.”
Există mii de misionare precum Ming Ying. Ardoarea şi dragostea lor pentru Evanghelie le constrânge să spună tuturor celor pe care îi întâlnesc despre preaiubitul Isus, Fiul lui Dumnezeu.

din Wang Ping Sacrifice [Sacrificiul lui Wang Ping]
Publicat cu permisiunea autorului