Publicat în

Pace,

Dragi frati și surori, prin harul Domnului am ajuns și noi cu bine acasă. Timp de aproape trei luni de zile am stat la socrii mei. Orașul fiind în carantină, nu am reveni acasă decât luna aceasta. În tot acest timp, am avut întâlnirile noastre ca și biserică prin intermediul zoom-ului. În fiecare săptămână, soțul meu a avut lecții biblice cu tinerii noștri și suntem mulțumitori Domnului pentru consecvența acestora. Ne bucurăm pentru că bisericile au fost deschise și ne putem întâlni fără probleme.

Tot în acest timp, soțul meu a lucrat la editarea unei cărți creștine. Cartea este scrisă special pentru musulmanii care îl caută pe Dumnezeu, explicând calea mântuirii și relația pe care o pot avea cu Dumnezeu. În curând cartea va fi tipărită și ne rugăm ca Domnul să lucreze prin ea.

Pâine și pește pentru 5000

Împreună cu Agenția Kairos, suntem și noi implicați în proiectul „Pâine și pește pentru 5000”. Acest proiect urmărește să-i ajute pe cei afectați financiar de virusul corona. Până în prezent am ajutat 30 de familii care se află în nevoie. Printre aceștia se numără refugiati sirieni, afgani, iranieni, irachieni, dar și turci. Mai avem bani pentru încă 20 de pachete. Păstorul iranian cu care colaborăm ne roagă sa facem mai multe pachete și să mergem în orașul alăturat pentru a face evanghelizare printre afgani.

Cu ajutorul Domnului, săptămâna viitoare vom cumpăra alimente pentru încă 20 de familii. Ne dorim ca — dacă vom avea bani — să putem să mai pregătim pachete pentru alte 50 de familii. Dorim să vă mulțumim pe aceasta cale tuturor celor care ați donat și donați pentru acest proiect. Toate familiile pe care le ajutăm sunt în mare nevoie, fie nu mai au slujbă, fie sunt plătiți foarte puțin și nu au cum să se întrețină.

Păstorul iranian vă mulțumește și dorește chiar să scrie o scrisoare de mulțumire. Dând aceste pachete cu mâncare, m-am bucurat să știu că banii a fost trimiși de frații mei români. Este frumos să fim împreună lucrători cu Domnul.

Sănătate

Rugați-vă pentru noi ca Domnul să ne dea sănătate. Baiețelul nostru de 5 luni a început să aiba probleme cu somnul, în timp ce doarme uneori începe să plângă și să țipe ca și cum ar fi în mare durere. Nu știm cum să îl ajutăm, de aceea rugați-vă ca Domnul să îl protejeze de rău și să îi dea un somn odihnitor.

Soțul meu are de asemenea dureri de spate și de genunchi. Eu nu pot să fac prea multă treabă pentru ca un picior este umflat și mă doare. Deși am făcut o radiografie și un RMN doctorul nu a găsit nimic. Rugați-vă de asemenea pentru odihnă, în ultima vreme atât eu cât și soțul meu ne simțim foarte obosiți.

Vă mulțumim mult și ne rugăm pentru voi,

Domnul să ne țină în carul Său de biruință!

Ibrahim & Miriam

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele