S.I. Daniel Olteanu, aprilie 2015
Pace,
Aducem înaintea dumneavoastră pe cei cu care am lucrat sau încă mai lucrăm în India:
1. Sămânţa căzută lângă drum (Matei 13:3-4, 19). Ei sunt majoritatea cărora le am vestit Evanghelia. Cel rău, în special prin închinarea la idoli, a luat din inima lor Cuvântul lui Dumnezeu. Vă rog să îi aduceţi înaintea lui Dumnezeu în special pe Probir Roy şi Gautam Dutta.
2. Sămânţa căzută în locuri stâncoase (Matei 13:5, 6, 20-21). Ei sunt cei care au avut parte de necaz sau prigonire din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi nu mai vin la adunare: Poltu, Proshonjit, Shoto, Chandan, Puspa şi Jonodhari. Rugaţi-vă ca ei să înfrunte vântul împotrivirii şi să revină la părtăşia cu Domnul Isus şi cu noi.
3. Sămânţa căzută între spini (Matei 13:7, 22). Ei sunt cei doborâţi de îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor: Mithun, Mahua şi Peali.
4. Sămânţa căzută în pământ bun (Matei 13:8, 23): Daniel, Pronish, David, Atzinto, Purnima, Kalpana, Mary, Soma şi Mohan Biswas. Rugaţi-vă ca ei să rămână un pământ bun care face roadă însuţită spre slava lui Dumnezeu!
Iată alte câteva motive de rugăciune:
1. Grăuntele de muştar (Matei 13:31-35, 44-46): credinţa şi mărturia noastră. Rugaţi-vă ca atât în România cât şi în India să continuăm să fim o mărturie spre slava lui Dumnezeu.
2. Copacul (Matei 13:32)
a. Pentru copiii care şi-au găsit adăpost în familia noastră ca într-n cuib: Ashish, Som şi Moses.
b. Pentru copiii care sunt în îngrijirea lui Pronish: Suvo şi Bishojit, ca Dumnezeu să vegheze asupra lor în absenţa noastră.
c. Pentru mântuirea copiilor care nu mai sunt cu noi din diferite motive: Laltu, Bapi şi Boj.
d. Pentru surorile care ne sunt în grijă: Abigail, Purnima, Kalpana, Mary şi Dida, în special pentru viitoarea căsătorie a lui Abigail şi călăuzire pentru Purnima.
e. Pentru grupurile de părtăşie din Jalpaiguri, Barohati, Haldibari, Talma, Gadra, Ambari, Randhamali, Nishiganj şi Tufanganj.
f. Pentru persoanele botezate care continuă să vină la părtăşie cu noi sau în alte locuri: Atzinto, Promila, Sormila, David, Raja, Purnima, Mohan, Madhumala, Abigail, Ajay şi Soma.
g. Pentru cei botezaţi dar care nu mai vin la adunare: Mahua, Mithun, Biplop, Chandan, Proshonjit, Shoto, Rojita, Raj Kumar, Kishor, Dilip, Peali şi Poltu.
3. Aluatul (Matei 13:33a) felurilor de lucrări pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat:
a. Lucrarea cu copiii atât în satele lor cât şi la adunare;
b. Evanghelizare prin tractate, proiecţii de filme, predicare şi diverse materiale descărcate de pe computer;
c. Vizite;
d. Părtăşie în adunare.
4. Dospire (Matei 13:33b) a regiunii în care ne aflăm cu Evanghelia:
a. Fiecare district, oraş şi sat din West Bengal;
b. Fiecare stat învecinat cu West Bengal;
c. Fiecare zonă prin care călătorim.
5. Perlele de mare preţ (Matei 13:44-46)
a. Persoane care vor să studieze Cuvântul lui Dumnezeu şi care intenţionăm să le trimitem din nou la studii anul acesta: David, Sumon, Sonjit şi Abigail Murmu.
b. Două persoane care sunt în căutarea unui partener de viaţă şi pe care vrem să le ajutăm să se căsătoarescă anul acesta: Udeep şi Abigail Sarkar.
Mulţumim mult,
Daniel
All my hope is in Jesus Christ!