S.I.: Fam. Acatrinei, mai 2015

Dragi prieteni și familie,

Rămânem deseori surprinși când realizăm cât de repede trece timpul și cât de repede se scurg anii noștri. Am împlinit 8 ani de când ne-am căsătorit, dintre care aproape 7 ani și jumătate de când suntem aici, în Peru. Gândindu-ne la faptul că fiecare an scurs ne apropie mai mult de marea întâlnire cu Mirele nostru drag, ni se umple inima de bucurie. Însă gândindu-ne la cât de mult este de lucru pe câmpul de misiune, cât de puțin am reușit să facem noi în acest timp și câtă nevoie este de misionari, inima noastră se umple de tristețe. Ne rămâne alinarea că Cel ce a început în noi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Şi cum lucrarea Îi aparține, va face tot ce depinde de El ca Evanghelia aceasta a Împărăției să ajungă până la marginile pământului, la fiecare grup etnic în parte.

Suntem deja de 2 luni în Atalaya și ritmul vieții de aici continuă să fie unul alert. Proiecte terminate, unele abia începute și altele care își așteaptă rândul în viitorul apropiat. Suntem conștienți că noi, oamenii, facem planuri, însă hotărârea Domnului e cea care se împlinește. Ne rugăm mereu pentru înțelepciune și călăuzire în cel mai mic pas pe care îl întreprindem, pentru că vrem să facem doar voia Lui în toate.

Unul dintre obiectivele noastre pe anul acesta e vizitarea câtor mai multe comunități ashaninka, fie că sunt pe râul Urubamba sau Tambo fie că sunt pe ruta tranzitată de camionetele 4×4. 

Comunitatea Nueva Esperanza – râul Urubamba

Am plănuit să vizităm comunitatea Nueva Esperanza de 2 ori într-o lună, însă în ambele dăți se pare că ni s-au închis uşile. Prima dată ne-a împiedicat timpul nefavorabil, precum și faptul că persoana care trebuia să ne însoțească s-a îmbolnăvit. Cea de-a doua oară părea să fie totul în regulă până am ajuns dimineața în port ca să ne îmbarcăm pentru călătoria care ne aștepta. Însă am avut parte de neplăcuta surpriză să aflăm că barca cu care trebuia să plecăm nu mai intră până în portul comunității respective, deoarece fiind barcă de tonaj mai mare, nu riscă acum, pe timp de vară, să intre în porturi unde nu e suficientă apă pentru astfel de bărci. Așa că deocamdată am renunțat la a vizita în Nueva Esperanza, urmând să continuăm să ne rugăm pentru călăuzire.

Comunitatea Capitiri – râul Tambo

Capitiri e o altă comunitate ashaninka, pe râul Tambo, pe care avem în plan să o vizităm vinerea aceasta, dacă Domnul ne ajută să putem concretiza această călătorie. E o comunitate mult mai mare decât Nueva Esperanza, comunitate în care cu vreo 40 de ani în urmă au intrat cei de la Wicliffe ca să lucreze la traducerea Bibliei. Așa s-a întâmplat cu majoritatea comunităților de pe râul Tambo însă, din nefericire, mare parte dintre ele nu mai au biserici și puținii credincioși care au fost s-au cam pierdut. Odată ce Wicliffe și-a încheiat proiectul de traducere desfășurat în colaborare cu guvernul peruan, misionarii s-au retras în patria lor, iar bisericile care au fost lăsate în urmă, la fel ca și puținii credincioși, au supraviețuit câtiva ani, după care s-au închis şi au dispărut la fel de repede pe cum au apărut.

Din câteva surse am aflat că în Capitiri ar fi oameni deschiși și interesați să vină misionari în comunitatea lor și să-i învețe Cuvântul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru această călătorie, sperând din toată inima că vor fi date la o parte toate obstacolele și vom putea avea un prim contact cu această comunitate.

Comunitatea Sapani

De 3 saptămâni am început o lucrare în această comunitate ashaninka, o comunitate aflată la o oră de mers în motokar. Lucrarea noastră se rezumă la învătătură biblică cu toate clasele de școală generală și de liceu. La invitația colegilor noştri, Manuel și Lucy Salazar, am hotărât să începem cu ei această lucrare (ei și-au făcut intrarea în această comunitate anul trecut, ajutând o profesoară de școală generală și predând în același timp câteva lecții biblice copiilor), urmând ca ei să o continue când noi nu vom mai fi. Cum ei nu au experiența unei lucrări în trib și nici nu stăpânesc suficient de bine materialul pe care noi, ca misiune, îl folosim, ne-au cerut ajutorul, urmând ca ei să învețe de la noi și încet, încet să ajungă să se descurce singuri. Mulțumim Domnului că din partea misiunii Segadores am primit o imprimantă nouă cu care ne pregătim materialele, imprimând în fiecare saptămână sute de foi.

Comunitatea Aerija

În luna martie am ajutat la realizarea unui proiect desfășurat la nivel de biserică, în comunitatea ashaninka Aerija. Proiectul intitulat „Ghiozdanul” e ideea unei organizații neguvernamentale din SUA, proiect ce se desfășoară în diferite părți ale Perului, cu colaborarea bisericilor locale și vine în sprijinul educației din diferite comunități. Ținta, în general, sunt comunitățile tribale, știut fiind faptul că mulți nativi nu își trimit copiii la școală din pricina lipsei rechizitelor. Așa se face că timp de o săptămână, atât eu cât și Amalia ne-am ocupat de un grup de copii, prilej cu care i-am integrat și pe copiii noștri, oferindu-le experiența mersului la școală și introducându-i în atmosfera educației tribale. Au fost tare bucuroși să petreacă acest timp cu copiii din Aerija, Mathias chiar întrebându-ne la sfârșitul săptămânii de ce nu ne mutăm în această comunitate, că și ei au nevoie de Dumnezeu. Ne-am atașat de acești copii și ei, la rândul lor, s-au atașat de noi, ca de altfel orice copil din nativ, care se atașează de oricine îi oferă puțină atenție și afecțiune. Deși nu a fost ceva nou, a fost totuși o experiență interesantă pentru noi, făcându-ne să retrăim parte din ceea ce am trăit împreună cu cei din San Fausto.

Limba ashaninka

Vrem să vă împărtășim bucuria noastră cu privire la răspunsul primit din partea lui Dumnezeu la una dintre rugăciunile noastre. Anul trecut și parte din anul acesta ne-am tot rugat ca Dumnezeu să ne găsească pe cineva care să ne învețe limba ashaninka, dar cineva care să știe nu doar să o vorbească, ci să ne și explice gramatica acestei limbi. În diferite împrejurări ne-a tot ajutat o tânără ashaninka, Anamelba, care studiază în Atalaya, însă în ciuda faptului ca e nativă get beget și vorbește bine și ashaninka și spaniola, multe lucruri nu știa să ne explice, deoarece nu cunoaște gramatica limbii ei. Așa că Dumnezeu, în credincioșia Lui, ne-a răspuns acestei rugăciuni și am reușit să contactăm un profesor de limbă ashaninka la o universitate catolică particulară din Atalaya. Am avut un dialog cu el, i-am explicat scopul nostru în Atalaya și de ce vrem să învățăm limba și, după ce am negociat cu el – ca niște buni peruani – prețul orelor de studiu, în cele din urmă am bătut palma. Așa se face că de trei săptămâni ne întâlnim cu el și facem lecții de trei ori pe săptămână și ne bucurăm că, pe lângă lecții, el ne povestește diferite lucruri din cultura și din obiceiul lor, ceea ce ne e nouă de mare ajutor. Se pare că e creștin (după spusele lui), așa că i-am cerut să ne învețe și cântări în ashaninka, drept pentru care înainte de începerea fiecărei clase cântăm 1-2 cântări. Dumnezeu e bun și El face toate lucrurile frumoase la vremea lor. 

Sănătate

Săptămânile acestea copiii ne-au fost bolnavi. Primul s-a îmbolnăvit Mathias… cu o bronșită destul de puternică, pe care i-a „transmis-o” și Deborei, așa că amândoi au trecut pe tratament. Dacă Mathias s-a făcut mai bine, Debora a continuat să fie din ce în ce mai rău, pe lângă bronșită alegându-se și cu paraziţi, drept pentru care am mai adăugat un medicament la meniul ei zilnic. În ciuda tratamentului, se plângea în continuu de dureri de burtică, nu dormea noaptea, era tare necăjită și a început să facă febră mare. După noi analize, nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că Debora noastră pe lângă bronșită și paraziți mai avea o infecție gastro-intestinală și o infecție renală. Se pare că, după spusele doctorului, durerile ei de burtă erau de fapt dureri de rinichi, dar că ea nu a știut să ne spună nouă exact unde o doare. I-am schimbat din nou tratamentul, prioritatea fiind tratarea infecției la rinichi, însă după o săptămână și jumătate era mult mai rău. Nu se mai putea ridica din pat și a fost nevoie să recurgem la tratament intravenos, așa că a stat cu perfuzii. Acum se simte, în sfârșit, mult mai bine, și-a recuperat energia și pofta de mancare.

A fost o perioadă tare grea și epuizantă emoțional mai ales pentru Amalia, ca mamă. Nici starea ei nu e una foarte bună, deoarece problemele gastrice continuă și durerile de stomac nu vor să dispară. Ne rugăm Tatălui zilnic și îi cerem putere să putem trece cu bine prin toate aceste situații. Deși e tare neplăcută suferința, vrem să mergem înainte încrezători, știind că mâna Lui bună e peste noi și că El nu îngăduie mai mult decât putem duce. Și El e credincios, iar promisiunea că puterea Lui în slăbiciune e făcută desăvârșită e valabilă și adevărată și pentru noi. Ne simțim iubiți de El și, de dragul Lui, putem spune ca Pavel că vom cheltui prea bucuroși din ale noastre și ne vom cheltui pe noi înșine pentru sufletele pierdute din Atalaya și împrejurimi. Ce e mai important decât să știm că harul Lui ne este de ajuns? 

Eu, Liviu, continui să mă implic în adunare prin predicare. Ca familie vizităm parte din membrii adunării sau primim vizite acasă, totul din dorința de a ajuta frații și surorile să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu și a se maturiza în credință.

Vă mulţumim MULT pentru că vă amintiți de noi şi de tribul ashaninka în rugăciunile voastre! Cât de mare va fi bucuria noastră și a dumneavoastră deopotrivă, când în cer îi vom întâlni pe unii dintre ei! Atunci vom vedea că rugăciunile fierbinți, eforturile, suferința și truda nu ne-au fost în zadar. Dumnezeu, în bunătatea Lui, să vă răsplătească pentru TOT ce faceți pentru noi!!

Cu multă recunoștință și apreciere,

Liviu și Amalia