Publicat în

Dragii noştri,


Mulțumim pentru dragostea voastră faţă de noi şi pentru susţierea în rugăciuni! Noi suntem bine, ne-am refugiat pentru un timp într-o altă bază de misiune SIM, dar am revenit în locuinţa noastră şi ne simţim mai în siguranţă decât înainte, dat fiind faptul că nu mai auzim zvonuri despre diferite atacuri posibile.


Totuşi continuaţi să vă rugaţi pentru pace în Niger. BH (o grupare islamică) ameninţă estul Nigerului şi localnicii caută diferite modalităţi de evacuare din zonă. Mulţi vin acum în regiunea noastră.


Rugaţi-vă, de asemenea, pentru biserica locală care e încă sub şocul din urma violenţei. Rugaţi-vă ca Domnul să toarne pacea Lui în inimile credincioşilor şi să aibă puterea să ierte pe cei care le erau înainte vecini sau prieteni şi care s-au ridicat cu atâta violenţă împotriva lor. Rugaţi-vă ca într-adevăr slava Domnului să se vadă prin atitudinea iubitoare a credincioşilor. Rugaţi-vă pentru pastorii pe care apasă sarcina grea de a încuraja, sfătui şi ghida enoriaşii, ei aflându-se în aceeaşi situaţie.


Sunt mulţi cei care şi-au pierdut totul şi ale căror biserici au fost distruse. SIM este în parteneriat cu bisericile locale şi a deschis un cont pentru cei care au pe inimă să-i ajute în restaurarea bunurilor materiale. Cel mai ușor se pot face donaţii online, accesând linkul de mai jos:

http://sim.org/index.php/project/97308

Vă mulţumim pentru dragostea şi parteneriatul vostru!

În siguranţă în Hristos,

David, Rebeca şi Aled Beaton

Share

Articole similare

Toate articolele
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Înapoi în Malawi

Înapoi în Malawi

Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi și Cel de pe urmă, Cel Viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor! Apocalipsa 1:17-18 În luna Martie, Malawi a fost lovit de...

Citește mai mult
Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Toate articolele