Publicat în

Dragă familie, dragi prieteni,

Mulţumim foarte mult pentru susţinerea voastră în rugăciune, în special în zilele acestea. Totul a început în urma evenimentelor din Franţa şi în răspunsul provocărilor produse de Charlie Hebdo. După timpul de rugăciune de vineri după-masă, într-un oraş mare din interiorul ţării, mai multe biserici, case de-ale creştinilor, centrul cultural francez şi o şcoală primară catolică au fost arse. Într-un alt orăşel, biserica a fost atăcată şi arsă. La 6 ore distanţă de aici, într-un oraş care părea foarte sigur şi unde SIM are o istorie frumoasă, creştinii au fost atacaţi, casele le-au fost arse, bisericile şi baza misiunii SIM rasă din temelii (la momentul acela nu erau misionari acolo). Creştinii de acolo sunt refugiaţi acum la poliţie, neştiind ce va aduce ziua de mâine, fiind încă sub tensiunea ameninţărilor. Oameni care până acum le-au fost prieteni sau beneficiari, acum se ridică împotriva lor. Sâmbătă, în capitală, 45 de biserici au fost jefuite şi arse din temelii, toate în acelaşi timp. Creştini care şi-au pierdut casa, copii care nu pot merge la şcoală pentru că a fost arsă! Un weekend de groază.

În tot acest timp noi eram în sat, la ţară, la prieteni creştini, refugiaţi de agitaţia oraşului. Oamenii din sat ne-au primit cu ospitalitate şi ne-au servit cu multă mâncare. O noapte am dormit într o cameră construită din lut, şi în maşină două nopţi. Am avut ocazia să-i vizităm şi pe prietenii noştri Fulani, la care obişnuiam să mergem. Când eram acolo, au venit şi alţi Fulani care n-au fost acolo când am arătat filmul Isus şi şi-au exprimat dorinţa să-l vadă.

Luni dimineaţă ne-am întors la casa noastră din Maradi… cu sentimente amestecate: recunoştinţă pentru că suntem bine (la fel şi colegii noştri), teamă… pentru că nu ne mai simţim la fel de în siguranţă. Şi apoi oboseală după toate acestea. Trecând pe drumurile din Maradi, am văzut semnele pe care le-au lăsat pe asfalt roţile de cauciuc arse şi porţile arse ale bisericii aflate la doar 100 m distanţă de baza misiunii SIM. Se pare că oamenii au vrut să se urce pe zid în curtea misiunii să o ardă, dar vânzătorul de pâine de peste drum şi un taximetrist care stă mai tot timpul lângă poartă le-ar fi zis că nu e o biserică şi oamenii dinăuntru sunt oameni drăguţi şi i-au impiedicat să o facă.

Mulţumim foarte mult pentru rugăciunile voastre şi telefoane. Ne întrebăm cum se vor schimba lucrurile pentru creştinii din Niger şi pentru noi şi ceilalţi misionari. Ne-am pregătit bagajele de evacuare în cazul în care trebuie să plecăm repede. E greu să spunem ce se va întâmpla. Lucrurile par normale pe strazi… deşi e greu să nu ne uităm diferit la oamenii pe care-i întâlnim, întrebându-ne ce cred despre noi şi dacă suntem într-adevăr în siguranţă. Se aud zvonuri şi ameninţări cum că cei de aici nu şi-au terminat treaba şi că mâine, vineri, vor ataca din nou.

Ne întrebăm ce face Domnul prin şi dincolo de toate astea. E calea Lui de a ne împrăştia şi a ne scoate din oraşele mari? Tot ce s-a întâmplat îi uneşte acum pe credincioşi. 

Vă rugăm să continuaţi să vă rugaţi pentru cei care şi-au pierdut casele şi avutul, animalele.

Rugaţi-vă pentru creştinii din Goure care nu se pot întoarce acasă şi care dorm la secţia de poliţie de teamă pentru viaţa lor – din casele, afacerile şi bisericile lor doar două au fost cruţate.
Rugaţi-vă pentru Biserica de aici, pentru unitate şi înţelepciune – s-au bucurat de o mare libertate până acum şi se pare că se schimbă lucrurile.

Rugaţi-vă să fim înţelepţi cum trăim şi ce facem şi să-i putem iubi pe cei din jur. Şi în ce ne priveşte pentru viitorul apropiat: ne propunem să ne întoarcem acasă pentru o perioadă. 

Mulţumim mult pentru susţinere. Fiţi binecuvântaţi!

David şi Rebeca

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele