Publicat în

Dragi frați și surori,

Har și pace de la Domnul nostru Isus Hristos!

Încerc să scriu pe scurt ce s-a mai întâmplat în ultimele luni și cum merge lucrarea aici. Vești bune și vești mai puțin bune.

În primul rând, mulțumim Domnului pentru protecția Sa. Mulțumim pentru răspunsul Lui la rugăciunile dumneavostră și ale noastre. Mulțumim că încă avem harul să-L slujim aici și să fim de folos credincioșilor și comunității de aici.

Câteva persoane s-au întors recent la Domnul și au cerut botezul. Ne întâlnim săptămânal cu ei pentru a studia Scripturile și a ne ruga împreună. Unii dintre ei, care nu au alți membri credincioși în familie, au o presiune puternică din partea familiei care vrea să-i determine să renunțe și să se întoarcă la is*m și la practicile din trecut. Rugați-vă pentru răbdare și statornicie în fața presiunilor. Rugați-vă să ne dea Domnul înțelepciune cum să-i încurajăm și de asemenea pentru credincioșii mai maturi, să-i primească cu brațele deschise, să se roage pentru ei, să-i învețe, să-i încurajeze.

Rugați-vă pentru ei și pentru ceilalți frați și surori, să poată fi o mărturie bună pentru membrii familiilor lor care nu sunt credincioși. Rugați-vă ca lumina și dragostea Domnului Isus să pătrundă și în inimile soților/soțiilor, copiilor necredincioși din familie ca și ei să ajungă să cunoască și să accepte Adevărul.

Studiu biblic cu câțiva adolescenți credincioși

E foarte mult de lucru, așa cum spune Cuvântul, „holdele sunt gata pentru seceriș“, și încercăm să facem tot ce depinde de noi, să vestim Evanghelia, să-i învățăm pe credincioși. De multe ori suntem copleșiți de lucrul peste măsură și puțini lucrători și simțim că nu mai facem față. Faptul că vedem și roade în urma lucrării noastre, și vedem cum Dumnezeu lucreză în viețile oamenilor, ne motivează și ne încurajează să continuăm, deși suntem epuizați.

Sezonul acesta ploios (din iunie până acum, octombrie), am fost solicitați foarte mult să ajutăm bolnavii de malarie. Zilnic 5-6 persoane, uneori mai multe, vin pentru tratament. Uneori așteaptă câteva zile, chiar și o săptămână, sperând să fie mai bine, până se decid să vină pentru tratament. În multe cazuri, pentru copii mici a fost prea târziu. E așa trist să vezi că din cauza nepăsării părinților – care pun preț mai mult pe mersul la piață sau la ceremonii de punere a numelui, decât pe sănătatea și viața copiilor lor – și-au pierdut viața așa mulți copii!

Colega care are experiență medicală, de multe ori e solicitată să-i transporte la spital, fiind singura care are mașină în satul nostru. În zilele când e plecată la spital, rămân eu să-i ajut pe cei care vin pentru tratament. Rugați-vă să ne dea Domnul putere să facem față și fizic și emoțional.

Recolta

Credincioșii au fost foarte entuziasmați să vadă roadele muncii lor în câmp! Au avut o recoltă cu mult peste așteptările lor și surprinzător de diferită față de anii trecuți.

Așa cum spuneam în scrisoarea trecută, am ajutat familiile de credincioși, împreună cu echipa de misionari, să cultive mai bine ca să poată să aibă mai multă hrană în timpul anului. Am folosit metode îmbunătățite, precum plantatul la timp și cu spații mai mici între plante, răritul la timp, arat la timp, cu îngrășământ aplicat în doze recomandate și la timpul potrivit, tratatul plantelor pentru diferite boli și viermi.

Credincioșii au lucrat împreună și s-au ajutat unii pe alții, prezentând o mărturie plăcută celor necredincioși. A fost încurajator să vedem cum lucrează împreună și se ajută unii pe alții. I-am încurajat să aibă grijă de terenul pe care-l au, să-l lucreze cum trebuie. Am încercat să-i învățăm că tot ceea ce avem, chiar și câmpul, Domnul ni l-a încredințat să ne îngrijim cum trebuie de el. Chiar dacă lucrul câmpului e dificil, și nu mereu obținem rezultatele așteptate, Domnul vrea să lucrăm cu credincioșie, cu toată inima.

Alfabetizare

Mulți dintre adulții și copiii credincioși învață să citească, dorind să poată citi și studia ei înșiși Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-l cunoască bine și să-l cerceteze, precum creștinii din Bereea, să știe dacă ce li se spune este așa într-adevăr. De multe ori sunt întrebați de localnici atunci când împărtășesc Evanghelia cu ei: “De unde știi tu că ce-mi spui e adevărat ? Tu nu știi să citești !” Și asta îi motivează să învețe să citească. Cei care au învățat să citească sunt bucuroși să poată citi Noul Testament. Rugați-vă pentru multă răbdare, perseverență, înțelepciune.

Anul acesta au avut loc câteva atacuri în mai multe zone din țară. Nivelul de securitate scade, călătoriile sunt mai dificile. Rugați-vă pentru protecția Domnului în țară, pentru pace, pentru protecția liderilor bisericii, pentru protecția credincioșilor. Rugați-vă ca credincioșii să rămână tari în credință și curajoși în fața persecuției. Rugați-vă ca Domnul să le mângâie inimile celor care au pierdut pe cei dragi ai lor sau ceea ce aveau. Rugați-vă ca Domnul să se-ngrijească de toate nevoile lor.

Rugați-vă pentru conducătorii țării, pentru multă înțelepciune, discernământ și putere să ducă la îndeplinire planurile legate de bunăstarea țării – ca să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. În decembrie 2020 vor avea loc alegeri prezidențiale, rugați-vă să se desfășoare în mod pașnic și fără probleme.

Rugați-vă ca Domnul să ne dea har să rămânem în El și să ne lăsăm călăuziți de El în tot ce facem. Mulțumim pentru toată susținerea dumneavoastră.

Cu drag,
Sora voastră
Amiina

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Înapoi în Malawi

Înapoi în Malawi

Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi și Cel de pe urmă, Cel Viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor! Apocalipsa 1:17-18 În luna Martie, Malawi a fost lovit de...

Citește mai mult
Toate articolele