Scrisoare de Informare – Familia Lețu, Mongolia
Dragi prieteni,
Se pare că izolarea ne face să ne simțim și mai departe de voi decât suntem deja… Ne rugăm să fiți sănătoși și Domnul să vă ocrotească!
Aici, deși cazurile de „Covid de import” – cum sunt numite – au crescut (odată cu venirea multor mongoli rezidenți în Rusia), situația s-a mai relaxat. Frații și surorile nu au mai rezistat fără părtășie. De la sfârșitul lui aprilie am reluat întâlnirile de vineri. Pentru că erau ceva tensiuni în cadrul familiilor din grup am început să împărtășim experiențe din viața noastră de cuplu. Au fost încurajați prin faptul că doi oameni păcătoși și diferiți – ca mine și Emil – reușesc să se înțeleagă bine atunci când privesc la Domnul și ascultă de Cuvântul Lui. Am continuat apoi cu învățătura biblică asupra Duhului Sfânt. Urmează să petrecem ceva mai mult timp cu lecțiile de evanghelizare personală. Nu știm dacă bisericile vor continua să fie închise și după 1 iunie. Vom vedea.
În ultimii doi ani s-au schimbat mai multe legi cu privire la străini. Odată cu înăsprirea condițiilor de ședere mulți străini au plecat acasă. Pe unii pandemia i-a blocat în Mongolia, pe alții, care s-ar fi putut întoarce, i-a împiedicat. Nici noi nu vom reuși să ajungem în țară în acest an și ne rugăm ca să putem rezolva online problema examenelor copiilor. Sperăm să putem primi prin poștă toate cărțile și caietele pentru următorul an școlar. Cât despre ITP-ul mașinii… nu prea știm ce o să facem. Ne rugăm ca Domnul, la momentul potrivit, să ne dea mașina de care avem nevoie. Mulțumim tuturor celor care ați donat pentru aceasta. Domnul să vă răsplătească!
Ultimele două săptămâni au fost destul de stresante și încă stresul nu s-a terminat… Trebuie să reînnoim viza (și va trebui să facem asta la fiecare 6 luni). Lucrurile ar fi fost relativ simple, continuând să predau la aceeași școală, dar Dumnezeu ne-a schimbat „macazul” printr-o „complicație” absolut minunată și cu drag așteptată de toți: un nou bebeluș în familie. Ne-am dorit cu toții ca Timi să aibă pe cineva apropiat vârstei lui, cu care să crească împreună și minunea s-a produs. La finalul lui decembrie ar trebui să se nască. Sunt recunoscătoare Domnului că sarcina arată foarte bine și nu am restricții. Totuși situația asta m-a făcut să mă gândesc mult la cum va fi să merg la școală în iarna asta. Școala e la 30-45-60 minute distanță cu mașina, în funcție de trafic, motiv pentru care eu am preferat să merg cu autobuzul, care are bandă specială. Dar de multe ori am așteptat în ger chiar și 45 de minute după un autobuz… Pur și simplu nu m-am văzut făcând față acestei situații fiind însărcinată în ultimul trimestru. Așa că am început să caut variante mai aproape de casă.
Dumnezeu se pare că are pentru noi ceva mult mai departe de actuala casă, ceea ce înseamnă să ne mutăm (dar vom fi la 5 minute de mers pe jos de școală). O prietenă, care lucrează la integrarea programului de engleză în școlile din Mongolia, mi-a spus mai demult despre o școală dintr-un orășel la vreo 113km de capitală (spre est) care caută profesor străin de limba engleză. Nimeni nu a vrut să meargă acolo până acum. Noi demult ne gândeam să ne stabilim undeva unde sunt mai puțini lucrători (sau deloc). Ne-am gândit, ne-am rugat și ne-am frământat mult… Hotărârea asta nu era menită să îmi facă doar mie viața mai ușoară, ci să fie potrivită pentru toți. Surprinzător, Dumnezeu a făcut ca Lidia și Ștefan să accepte situația cu bucurie. E drept că azi, când am vizitat orășelul și școala, s-au „dezumflat” puțin… Câteva cartiere de blocuri, pomișori rari care suferă din lipsa de apă, puține magazine, prea puțini tineri…asta au remarcat azi.
Lidia chiar glumea spunând că dacă pleacă fără telefon de-acasă tati se poate urca pe bloc și privind în jur ar vedea-o imediat, oriunde ar fi în oraș. Eu sper din tot sufletul că fiind aproape de școală să își facă prieteni acolo sau la biserică. Se pare că sunt și biserici creștine (le-am găsit pe internet) de care directoarea a rămas surprinsă, pentru că ea nu știa că există… La noua școală nu știu să fie vreun profesor creștin. Dar directoarea ne-a primit cu brațele deschise și cu o ofertă care să merite luată în considerare (și foarte potrivită pentru situația mea, pentru că vreau să predau și după ce voi naște). Asta ne-a făcut să ne bucurăm și mai mult, pentru că noi oricum hotărâserăm să ne mutăm. Directoarea se va ocupa de actele pentru viză și de găsirea unui apartament potrivit. Orășelul este și o oportunitate de a folosi limba mongolă pe care ne străduim să o învățăm, pentru că acolo sunt prea puțini cei care vorbesc engleză.
Ne rugăm ca această schimbare de oraș, de școală și noul membru al familiei să fie toate motive de bucurie și mulțumire pentru fiecare dintre noi. Prețuim în continuare rugăciunile voastre și știm că fără ele nu ar fi posibil să înaintăm. Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească credincioșia!
Cu mult drag,
Alina, Emil și copiii
