Dragi frați și surori,
Dorim să vă mulțumim pentru rugăciunile și suportul dumneavoastră. Vedem credincioșia lui Dumnezeu în viața noastră și simțim că nu suntem vrednici de dragostea Lui. Ne rugăm ca El să vă umple de bucurie și nădejde.
Lucrare
Cu ajutorul Domnului, luna trecută am continuat studiul biblic început. În prezent ne întâlnim regulat cu o familie, săptămâna trecută am studiat cartea Judecători, iar săptămâna aceasta vom continua cu altă carte din Biblie.
În același timp, soțul meu se întâlnește săptămânal cu un tânăr student care l-a primit pe Domnul în inima lui. Împreună studiază lecțiile de bază ale credinței (păcat, persoana Domnului Isus, mântuire, etc).
La școala duminicală, am început de asemenea să ne pregătim pentru programul de crăciun.
Copii sunt dornici să fie parte a scenetei de crăciun, dar – spre surpriza mea – nici unul dintre ei nu dorește să fie îngerul aducător de vești bune. Sperăm însă să rezolvăm această problemă cât mai curând.
Îi mulțumim Domnului pentru că, desi am avut ceva probleme, sarcina mea merge bine, bebe crește și se dezvoltă normal. Eu de asemenea sunt bine, plină de energie și dornică să fac mereu ceva. Rugati-vă ca să pot duce cu bine sarcina până la capăt și pentru o naștere normală fără probleme.
Probleme cu viza
După cum am mai scris, de câteva luni tot mai mulți lucrători străini au fost expulzați. Lucrul acesta continuă, numai în ultimele săptămâni 5 familii au fost nevoite să părăsească țara.
Mai mult decât atât, acum autoritățile se gândesc cum să atace și liderii locali. Săptămânile trecute pastorul adunării noastre a aplicat pentru viza de România.
Dânsul de fel merge la unele conferințe care au loc în zona Constanței. Cei de la consulatul român, aflând că este pastor, au sunat autoritațile de aici și au cerut informații despre el. Aceștia au afirmat ca pastorul nostru reprezintă un pericol național, de aceea viza pentru Romania i-a fost refuzată. Această situație mi se pare tristă, mai ales pentru că țara noastră este creștină.
Anul viitor, în luna Aprilie, ne dorim și noi să venim în țară pentru o scurtă vizită. Ne rugăm ca autoritațile române să nu îi refuze viza soțului meu, ne rugăm la fel ca autoritățile de aici să nu îmi refuze mie intrarea în țară. Rugați-vă pentru lucrul acesta.
Vă transmitem multe salutări de la noi.
Domnul să vă păzească de cel rău!
Ibraim si Miriam