Publicat în

1 Petru 1:13-25 (Sfințenie)

Pace,

Chemarea lui Dumnezeu pentru mântuire este în același timp o chemare la sfințire. Aceasta trebuie să schimbe întreaga noastră viață începând de la gândire (v.13). Gândurile lui Dumnezeu ar trebui să ne preocupe până la punctul de a ne aduce trăirea în linia voiei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca de bunăvoie, în deplina libertate și stăpânire de sine, să Îi împlinim voia.

Chiar dacă sfințenia este datoria noastră personală înaintea lui Dumnezeu, totuși noi suntem conștienți de inabilitatea noastră și de faptul că realitatea și plinătatea sfințeniei este numai în Domnul Isus și se va descoperi pe deplin la revenirea Domnului Isus. De aceea, orice copil al lui Dumnezeu își are speranța mântuirii și sfințeniei legată de revenirea Domnului Isus. Fie ca toate speranțele noastre pentru lumea aceasta să fie lumânări în comparație cu soarele speranței revenirii Domnului Isus.

Sfințenia copiilor lui Dumnezeu este sfințenia implinirii voiei lui Dumnezeu așa cum este arătată în Cuvântul Său dat prin Domnul Isus. Ea cere atât o curățire de păcat, cât și o păstrare a neprihănirii lui Dumnezeu. Sfințenia înseamnă că după ce noi ne-am lepădat de un trecut păcătos, nu mai revenim la el (v.14).

Sfințenia trebuie să fie atât de puternică în viața noastră, încât să cucerească toate ungherele vieții și ființei noastre pentru Dumnezeu (v.15).

Chiar dacă sfințenia este darul deplin și desăvârșit în Domnul Isus, aceasta nu ne scutește de datoria personală și de grup a sfințeniei. Chiar dacă relația lui Dumnezeu cu Domnul Isus este specială, Dumnezeu nu va face niciodată vreun compromis cu păcatul (v.17). Dumnezeu vrea să ne țndreptățeasca prin Domnul Isus, dar nu se va împăca niciodataă cu păcatele noastre dacă nu vrem să ne pocăim.

Avem următoarele motive sa Îi mulțumim lui Dumnezeu:

1. Vineri, 7 februarie, am primit un transport de Noi Testamente în mai multe limbi;

2. Împreună cu Raju am putut organiza nunta unei familii din tribul Adibashi în adunarea noastră pe 7 februarie;

3. Pe 8 februarie am participat împreună cu copiii noștri la nunta lui Susan din Gurubathan;

4. Duminică, 9 februarie, echipa lui Atzinto a organizat o tabără medicală lângă Gadra;

5. Tot duminică, echipa fratelui Dinesh a vizitat satele din Paharpur și Patkata;

6. În aceeași zi, dimineața, eu am vizitat câteva sate din zona adunării; frații Joghesh și Neemai au vizitat Sukanta nagar;

7. Părtășia cu lucrătorii a avut loc, ca de obicei, sâmbătă și duminică în Jalpaiguri;

8. Luni am distribuit Noi Testamente la Liceul în limba hindi din apropierea casei noastre, la închisoare și în spitalele din Jalpaiguri;

9. În călătoria spre Gurubathan, luni seara am vestit Evanghelia în cateva sate din zona Mulani;

10. De luni noaptea până joi la prânz am putut fi cu soția și copiii în Gurubathan;

11. Marți și miercuri seara, împreună cu un grup de baieti, am mers să vestim Evanghelia în noi locuri din Fagu;

12. Ne-am putut îngriji de Mary și Abel, care se răniseră;

13. În călătoria noastră la spitalul din Gurubathan (miercuri și joi) am putut distribui tractate și Noi Testamente la spital și la școli;

14. Joi seara, în călătoria noastră spre Jalpaiguri, am putut vesti Evanghelia lângă Lataguri și am putut avea părtășie cu frații din Jajanghi.

Rugați-vă și pentru următoarele lucruri:

1. Mântuirea lui Deunis din Fagu;

2. Ca cei ce au primit Noi Testamente săptămâna aceasta să le citească și să îl cunoască pe Domnul;

3. Pentru ca noi sa putem distribui Noile Testamente, în special cele în hindi, care sunt mai multe decât data trecută;

4. Pentru binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noile familii întemeiate săptămâna aceasta (a lui Susan și cealaltă a lui Songita);

5. Pentru vindecarea rănilor lui Mary și Abel;

6. Pentru revenirea la credință a celor care s-au rătăcit, cum sunt Rajkumar, Mithun și alții;

7. Pentru planul de participa la nunta fratelui lui Abigail Murmu în Dinhata, pe 19 februarie, și de a distribui Noi Testamente în limba asamiză în timpul călătoriei;

8. Pentru mântuirea lui Jotimoy și a familiei lui;

9. Rugați-vă cu privire la doi bătrâni care și-au manifestat dorința de a sta cu noi;

10. Rugați-vă pentru două fete care fuseseră cu noi, dar acum sunt la mama lor și nu merg nici la școală;

11. Pentru admiterea la liceu a lui Sunu și Baskar în Gurubathan;

12. Părtășia cu lucrătorii de săptămâna aceasta;

13. Vestirea Evangheliei în Jalpaiguri și împrejurimi;

14. Creșterea bisericii din Jalpaiguri și Gurubathan.

Frica de Dumnezeu trebuie să fie semnătura vieții noastre că îI aparținem. Și pentru că suntem ai Lui, cu siguranță că îi vom iubi și pe ceilalti copii ai Lui (v.22).

Tată, fie ca pocăința mea să fie sinceră și finală, fără reveniri la patimi vechi, fără libertatea neascultării, cucerind pentru Tine, prin Domnul Isus, orice gând, atitudine, voință și simțire. Fie ca Tu să iubești și să mântuiești prin mine. Amin.

Daniel

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele