Supremația Domnului Isus – Coloseni 2:9-19
Într-o lume atât de zăpăcită de atâția dumnezei ca ai Indiei, este bine să îți aduci aminte de faptul că Domnul Isus este adevăratul și singurul Dumnezeu.
În primul rând, Domnul Isus nu este numai o viziune sau o întrupare a Dumnezeului suprem, în Domnul Isus se găsește Dumnezeu în întregime (v.9-10). Dumnezeu se găsește în intregime în Domnul Isus nu numai pentru Domnul Isus, ci și pentru noi. Astfel, prin Domnul Isus, noi cu adevărat ne întâlnim cu Dumnezeu și El ne devine Tată veșnic și Mântuitor.
În privința mântuirii prin Domnul Isus, ni se oferă șansa unică a unei schimbări totale (v.11-12). Este mai mult decât tăierea imprejur a Vechiului Testament, când numai o parte a trupului era îndepărtată ca semn al schimbării de identitate ca și popor al lui Dumnezeu. Este infinit mai mult decât ceea ce ofera filosofia schimbărilor graduale a ‘reîncarnărilor’. Este vorba de îndepărtarea totală a naturii noastre păcătoase prin moartea și invierea Domnului Isus.
Tot în legătură cu mântuirea, prin Domnul Isus, problema noastră, legal înaintea curții supreme a Celui Preaînalt, este rezolvată (v.13-14). Legea preasfântă și veșnică a lui Dumnezeu, care ne țintuia pe noi la stâlpul infamiei, a fost pironită pe cruce pentru ca noi să putem veni ca fii risipitori iertați înapoi în brațele lui Dumnezeu.
În această privință, duhurile rele care primiseră permisiunea de a ne bântui și folosi, pentru că iubisem păcatul, și-au pirdut dreptul asupra noastră prin crucea Domnului Isus (v.15). În ochii lui Dumnezeu nu mai suntem păcătoși și deci nu mai aparținem Diavolului.
Mai mult, Domnul Isus este însăși Persoana lui Dumnezeu (v.16-19). El este realitatea de care avem nevoie ca să trăim cu adevărat. El este capul trupului vieții.
Mulțumiți lui Dumnezeu împreună cu mine pentru lucrurile pe care le-am primit și săptămâna aceasta:
1. Duminica am putut predica în biserica din Raigaon.
2. Am putut înregistra câteva mesaje audio în aceeași zi.
3. Luni, împreună cu fratele Susan, am mers să distribuim Noi Testamente în Hindi în Bihar.
4. De luni seara până marți am avut părtășie cu frații din Jalpaiguri.
5. Marți am participat la programul organizat de ziua republicii Indiei în adunarea Harul din Jalpaiguri.
6. Am putut aduce-o înapoi pe Johura din Jalpaiguri, una dintre fetițele musulmane care fusese în grija noastră.
7. Miercuri am sărbătorit ziua de naștere a lui Deep împreună cu părinții lui care au venit în vizită la noi.
8. Am putut împărți Noi Testamente și tractate în Bengali în orașul Mathabanga.
9. Am putut să o însoțesc pe Sompa (una dintre adolescentele noastre) la casa bunicilor ei lângă Mathabanga.
Rugați-vă și pentru următoarele lucruri:
1. Rugați-vă pentru mântuirea lui Ashish care continuă să ne facă probleme. Dupa o bătaie cu un coleg la căminul licelui lui, s-a reîntors în Raigaon (ca să nu mai stea la cămin).
2. Rugați-vă pentru sănătatea lui Rozy (soția lui Pranish) și a băiețelului lor.
3. Rugați-vă pentru vindecarea copilului lui Munmun și a lui Sneha din Haldibari.
4. Rugați-vă pentru mântuirea familiilor lui Deep și Johura.
5. Rugați-vă pentru mântuirea rudelor necredinciose ale Sompei.
Tată, Îți mulțumesc că mi Te-ai dăruit prin Domnul Isus. Ajută-mă să rămân în El până la sfârșitul călătoriei mele pe acest pământ. Amin.
*Ionescu