Publicat în

Învățătura harului (Tit 2:11-15)

Pace,

Dumnezeu ne-a dăruit un har activ care să lucreze la viețile noastre dacă suntem cu adevărat credincioși care ascultă Cuvântul Său. Dumnezeu ne-a dat un har care să ne mântuiască dacă îl ascultăm în:

1. A ne pocăi de păcatele și poftele noastre (v.11-12a). Este învățătura harului lui Dumnezeu care urășe păcatul și nu L-a cruțat pe singurul Său Fiu. El dorește de asemenea ca și noi să fim fără milă față de patimile, poftele și păcatele noastre pentru ca să fim primiți în întregime de El.

2. Să trăim o viata cumpătată (v.12b). Dumnezeu vrea să ne scoată de sub controlul păcatului pentru a fi stăpâniți de frica de El și călăuziți de standardul lui de neprihănire. Dumnezeu nu ne impune însă voința Sa, ci dorește ca din încredințare să învățăm să luăm decizii care să fie înțelepte și care să îl onoreze pe El. Aceasta justifică răbdarea lui Dumnezeu care ne dă timp să ne tranformăm așa cum dorește El.

3. Să așteptăm cu bucurie revenirea Domnului Isus (v.13). Revenirea Domnului Isus înseamnă pentru noi înviere și tranformare în slava Sa. Domnul Isus va reveni să ne ia la casa Tatălui nostru Ceresc unde nu mai e plâns și durere. El va finaliza mântuirea noastră prin răscumpărarea și glorificarea trupurilor noastre.

4. Să fim harnici pentru fapte bune (v.14). Scopul veșnic al mântuirii este de a pregăti un popor pentru Dumnezeu care să Îi poarte chipul prin faptele lor de dragoste. De aceea El l-a dat pe singurul Său Fiu pentru ca dintr-un Fiu să aibă mulți fii ca El. Acesta este harul lui Dumnezeu înmulțit în om.

Vă invit să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru următoarele lucruri:

1. Predicarea în adunarea locala atât la serviciul general cât și de tineret.

2. Surorile Dipali și Rebeka au distribuit cam 30 de Noi Testamente în Hindi într-o parte a Raigaonului (zona în care locuim acum).

3. Cumnatul meu Amardeep împreună cu familia lui și-a vizitat socrii din Jalpaiguri. Călătoria lui a fost făcută cu mașina noastră.

4. Sumitra (una dintre tinerele care fusese în grija noastră) a născut în Jalpaiguri.

5. În ciuda festivalului de închinare la idoli, zidarii (unii dintre ei sunt necredincioși) au avansat încă un pic la construcție.

Rugați-vă și pentru următoarele lucruri:

1. Copilul născut de Sumitra este în îngrijire intensivă, fiind născut cu probleme.

2. Ne gândim să aducem în Gurubathan și pe ultimii doi băieti care au rămas în Jalpaiguri (Rahul și Elio).

3. Duminica aceasta voi continua să îi învățpe tinerii din biserica locală.

4. Aș dori să vizitez Jalpaiguri.

5. Rugați-vă ca Dumnezeu să deschidă calea ca să putem distribui Noile Testamente în limba Hindi pe care avem, în Bihar.

Tată, fă-mă un student excelent al harului Tău. Da-mi urechea unui ucenic, mâinile unui muncitor și inima Ta de Tată iubitor. În Numele Domnului Isus. Amin.

Daniel

Share

Articole similare

Toate articolele
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele