Har și pace!
Acesta a fost salutul Domnului Isus pentru ucenici în timpuri dificile pentru ei. Har și pace e ceea ce avem nevoie, mai ales în aceste zile.
Sperăm ca scrisoarea noastră să vă găsească bine și sănătoși!
Finalul anului 2019 a fost foarte intens, deoarece am fost plecat mai tot timpul implicându-mă în instruirea credincioșilor din diferite state și biserici în ce privește ucenicizarea și misiunea. În această perioadă, am avut parte şi de încercări. Unul din momentele dificile a fost când mi-am rupt un deget de la picior, din cauza căruia încă am dureri. Dar, am intrat în anul 2020 încurajați de lucrarea pe care ne-a încredințat-o Domnul.
Am început să pregătim liderii locali pentru o eventuală mutare a noastră la sfârșitul anului. Îi pregătim ca să poată prelua conducerea şi ca să fie eficienţi în evanghelizare.
Un alt program pe care îl avem pe inimă este cel cu copiii și care funcționează în fiecare sâmbătă. Suntem bucuroși că mulți copii din oraș din familii de necredincioși vin mereu.
Lunile acestea am pregătit un material de ucenicizare pe care să-l publicăm, astfel încât să fie disponibil în toată Brazilia. Acesta este doar o parte și sperăm ca până la sfârșitul anului să terminăm de publicat tot materialul.
Pe lângă acest material, sunt în proces de a pregăti o echipă care să lucreze în domeniul ucenicizării și a restaurării bisericii aici în Brazilia.
În ce privește situația actuală, Brazilia la rândul ei a intrat în carantină și totul este închis și nimeni nu poată să iasă din casă, decât în cazuri specifice. Astăzi am început să facem serviciul divin prin internet și ne gândim să facem ceva paralel și în romană (Rugaţi-vă în această privință). Situaţia este dificilă având în vedere aglomerările de populaţie în diverse locuri în special între cei mai săraci, și datorită lipsei de asistență medicală suficientă. Dacă vom avea parte de o contaminare în masă necontrolată vom avea parte de multe decese în curând.
Cât despre noi ca familie, avem câteva motive pentru care dorim să vă rugați:
- Carolina, soția mea, a ajutat în ultimele 7 zile câteva femei însărcinate și a fost mai expusă (în spitale) la acest virus şi este extrem de obosită. Are febră, tuse și durere în tot corpul (nu știm dacă sunt simptome de Corona, deşi e posibil, sau este altceva cauzat doar de oboseală). Eu am avut tuberculoză cu ani în urmă și prin urmare sunt mai sensibil și poate fi mai periculos în cazul contractării virusului.
- În ce-i privește pe copii: Clara este bine, dar în schimb Levi, Daniel și Tomás au luat o bacterie sau virus de la alți copii din oraș, care îi face să aibă răni deschise rotunde pe picioare mâini și față. Se pare că se vindecă în două săptămâni, dar nu suntem siguri.
- Rugaţi-vă ca Domnul să ne dea tot harul necesar și înțelepciunea de care avem nevoie ca să acționăm conform cu voia Lui, în această perioadă, cât și pentru resursele de care avem nevoie.
Domnul să vă binecuvânteze!
Cu dragoste în Domnul Isus,
Fernando Frîncu și familia