SI: Daniel Olteanu, mai 2014
Studenți la lucru
În timpul verii avem cu noi un număr de studenți care ne ajută în lucrare. Noi, de asemenea, ne-am aganjat, cu ajutorul Domnului Isus, să îi susținem în studiile lor. Iată câte ceva despre câțiva dintre ei:
1. Udeep Rai
El este fratele Sarojei. A studiat Bachelor în Theology la Grace Bible College în Delhi. Acum se află în anul al doilea de Master of Divinity, la aceeași școală. A crescut mult din punct de vedere spiritual în ultima vreme. Anul acesta ne-a fost o încurajare și de mare folos în lucrare. Darurile lui sunt multiple. Poate predica și dă învățătură în hindi și nepali și va putea și în bengali (pentru că bengaleza lui se îmbunătățește pe zi ce trece). În timpul adunărilor îi dăm responsabilitatea să conducă adunarea sau cântările (pentru că este un bun cântăreț și chitarist). Anul acesta împreună cu Sumon au format un grup de studenți pentru chitară și tobe. Pe lângă partea muzicală îi învață pe studenți Scriptura și rugăciune. Va pleca din nou la studii pe 5 iulie împreună cu Sumon și, poate, Sonjit.
Vă puteți ruga să rămână câteva suflete în adunare ca urmare a lucrării lui. De asemenea, rugați-vă pentru terminarea cu bine a ultimului an de studii în programul Mdiv. În viitor ar vrea să mai studieze și să se căsătorească.
2. Sumon Rai
Sumon este din același sat ca și Udeep. El este student în anul doi în programul BTh la aceeași școală. Și el este dăruit din punct de vedere muzical. Pe când Udeep îi învață pe studenți chitara, Sumon îi învață pe ceilalți tobele. Și el a crescut spiritual manifestând mai multă dedicare decât anul trecut, când el nu prea a avut timp să ne ajute. Bengaleza lui nu este foarte avansată pentru că anul trecut nu s-a prea implicat. Vă puteți ruga pentru o îmbunătățire a acesteia, care vine împreună cu dedicarea în lucrare. Am înțeles că în familia lui sunt multe persoane care încă nu au venit la Domnul. Vă puteți ruga pentru ele.
3. David (nume adevărat Manik Biswas)
David este un frate bengalez care a revenit la credință. Acum îl ajută pe Pranish în Holdibari. Dar el se pregătește pentru a merge la o școală biblică din sudul Indiei împreună cu o rudă a lui Pranish (Adars). Adars ne-a ajutat și el în lucrarea din Holdibari pentru câteva săptămâni. În sudul Indiei el ar urma să înceapă studiile lui de Bth de pe 5 iunie. În Holdibari el s-a implicat în cele patru zone în lucrarea cu copiii, în vizite și evanghelizare de stradă. În Jalpaiguri el vine de vineri până duminică. În ultima vreme i-am dat șansa să predice în adunare împreună cu Pranish.
Ne bucurăm să vedem că felul lui de a predica se îmbunătățește pe zi ce trece.
Rugați-vă pentru începerea studiilor lui cu bine. Pentru o mărturie bună în școală. Rugați-vă, de asemenea, pentru mântuirea rudelor lui. Este singura mărturie a Domnului Isus în familie.
4. Purnima Ray
Purnima Ray este o soră rajbashi. De asemenea, singura creștină din familie. Mai are de studiat un an în programul Mdiv la școala biblică unde predau. Un tânăr o așteaptă cu nerăbdare pentru a termina studiile și a se căsători (Bondhu Sinho). Acum a plecat pentru o săptămână de pregătire în a da primul ajutor împreună cu Abigail și Rina (sora care îl ajută pe Pranish în lucrare). Când va reveni, cu ajutorul Domnului, ne va ajuta în lucrarea cu copiii, predicare și ospitalitate.
5. Abigail (fratele lui Andreas), Bikash și alții
Ei au fost trimiși prin fratele Daniel Ekka (Raju Oraon) la o școală biblică de lângă Jalpaiguri. Situația școalii însă nu este prea bună. Vă puteți ruga pentru înțelepciune pentru conducerea școlii în administrare și pregătirea studenților. Vă puteți ruga pentru o convertire adevărată în viața lui Bikash, un frate bengalez. Abigail a dovedit un caracter bun. El l-a ajutat pe Daniel în lucrarea din Barohati și acum este de folos și la școala biblică.
6. Sonjet
Sonjet este un frate rajbanshi care, ca și David, după o perioadă de cădere, și-a revenit și și-a manifestat dorința de a studia teologia. Noi l-am rugat să ne ajute în lucrare până la plecarea la studii. Rugați-vă pentru mântuirea famliei lui din Maynaguri și pentru mărturie bună pentru el la școala biblică.
Daniel
All my hope is in Jesus Christ!