Publicat în

 Pace tuturor,

Doresc de mai mult timp să vă scriu însă nu reuşesc, în sfârşit sper să nu fie problemă cu net-ul.

Aşadar vreau să vă mulţumesc din suflet pentru rugăciunile înălţate la tronul Tatălui pentru plecarea spre  Mirk şi lucrarea de acolo.

A mers bine, slavă Domnului! Am lucrat printre copiii care au întărziat foarte mult în apariţia lor, însă uşor, uşor au venit atât copiii cât şi părinţii. Astfel am împărtăşit cu ei bucuria cântecelor, jocurilor istorioarei Biblice. Ne-am jucat cu baloane, am mâncat dulciuri şi am învăţat reguli de bază ale igienei.

Copiii şi chiar şi părinţii au fost încântaţi şi din câte înţeleg eu, doresc să mai venim.             

Rămâne ca peste 3 luni să mergem din nou. Un lucru pe care nu l-am ştiut iniţial este că  în acest sătuc de munte, nu se găseşte nici un creştin. Să ne rugăm ca sămânţa sădită în inima acestor copiii şi părinţi să înflorească şi să rodească spre mântuirea lor.

Vă spun sincer, am credinţă că acest lucru se va întâmpla, pentru că ştiu că lucrarea începută în acest loc, nu este mâna omului, ci voinţa Domnului.


Motive de rugaciune

Va rugăm mult să vă rugaţi pentru noi, deoarece azi, joi, până sâmbătă, echipa Mercy Ministry din partea YWAM  mergem în Jalpaiguri la fratele Daniel Olteanu, unde vom susţine o instruire  pentru învăţătorii de scoală duminicală. Acolo, vor  fii învăţători din mai multe biserici, aşa că avem nevoie de Har, unitate si relevanţă. Facă Domnul ca ceea ce predăm să fie spre folosul lor şi al nostru şi spre slava lui Hristos!

Mulţumesc din suflet pentru rugăciuni şi susţinere,  simt  rugăciunile voastre  şi  văd protecţia LUI, Harul şi porţile deschise.

Domnul să vă răsplătească dragostea, sacrificiile şi rugăciunile înălţate către El!

Vă iubesc în numele Domnului

             Silvia! 

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Înapoi în Malawi

Înapoi în Malawi

Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi și Cel de pe urmă, Cel Viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor! Apocalipsa 1:17-18 În luna Martie, Malawi a fost lovit de...

Citește mai mult
Toate articolele