Publicat în

Pace tuturor,

A trecut ceva timp de când nu v-am  mai scris. Cu multă întârziere vă salut şi eu cu Hristos a înviat! Mărit să fie Numele Lui în veci şi fie ca viaţa Lui să se manifeste în viaţa noastră!

Nici acum timpul nu-mi permite să vă scriu prea mult, însă iată câteva lucruri pe scurt:

Despre Anusha

Sper că vă mai amintiţi de fata despre care vă spuneam să vă rugaţi deoarece doreşte să se boteze. Zilele trecute, împreună cu alţii  tineri, am vizitat şi evanghelizat acest loc din nou. M am bucurat să o văd pe Anusha, după multă vreme. Am intrat în camera ei plină de idoli de data asta. M-am gândit că s-a depărtat, însă mi-a spus că vrea să se boteze împreună cu părinţii ei luna viitoare. Rugaţi-vă să nu fie nici un fel de obstacol şi Anusha să aparţină cu totul Domnului

Curs primar de igienă

În zilelele următore, la baza YWAM, lidera noastră împreună cu alte două surori vor susţine un curs de reguli primare de sănătate, la care ajutăm, dar şi învăţăm în acelaş timp. Vom avea teorie, dar şi 2 zile de practică, în care vom face tabăra medicală.

Rugaţi-vă pentru har, ungere şi vindecarea Domnului (spirituală și fizică) să vină în vieţile oamenilor la care vom ajunge.

Mulțumesc mult de rugăciuni, încurajări şi sacrificii financiare. Domnul să vi le răsplătească pe toate din plin, dragi fraţi şi surori!

Mult har şi mult spor!
Cu drag, Silvia!   

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele