Ti-ai ales tu locul nasterii?

În curtea din faţă stătea unul dintre cei mai sălbatici băieţi pe care i-am văzut vreodată. Părul îi arăta ca în plină înflorire, pentru că îi era zburlit în toate direcţiile. Când am păşit în curte, ochii îi scânteiau. Arăta puţin dezorientat când s-a ridicat în picioare, ţinând fluierul lung atârnat pe umar. Era desculţ şi purta doar o bucată de pânză ce-i acoperea şoldurile şi o cămaşă îi atârna pe umeri. Printr-un tălmaci, am auzit povestea lui. Acest tânăr sakai a auzit de la un prieten că există cineva care poate să-i vorbească despre adevăratul Dumnezeu. Aşa că, pentru câteva zile, el a venit aici pentru a-şi satisface curiozitatea. Noi l-am primit cu bucurie şi tinerii lucrători au început să-i povestească minunata istorie a lui Isus.

Nimic nu se aseamana cu momentul în care cineva primeşte Veste bună a mântuiriichiar sub ochii tăi. Din când în când băiatul dădea din cap, ca semn ca înţelegea ce i se spunea – şi apoi, la sfârşit, un zâmbet larg i s-a aşternut pe faţă. Acest tânăr sakai l-a aflat pe Isus ca Mântuitor personal.
Din timp în timp am întâlnit astfel de oameni doritori să audă mesajul. Mulţi dintre ei au crezut când l-au auzit pentru prima dată. Se pare că erau copţi pentru seceriş. Ei au ascultat cu mare interes şi chiar la miez de noapte am fost uneori treziţi ca să le spunem mai mult despre minunatul nostru Domn Isus. Acestea au fost situatii reale. Ce emoţionant să-i fi auzit spunând: „Dacă Isus ne-a iubit aşa de mult încât a murit pentru noi, bine înţeles că şi noi vrem să credem în El!”

Odată, am fost invitaţi să vizităm un grup sakai dintr-o altă zonă. După o călătorie lungă, spre seară am ajuns la colibele lor. Gemete ciudate, plânsete, bocete, şi bătăi la tobele de junglă răsunau în toată valea când ne-am apropiat de colibele lor. Ni s-a spus că un bătrân era bolnav şi că vrăjitorul, care a încercat să-l vindece fără succes, a recurs la ultima lui speranţă – „dansul pentru alungarea spiritului diavolului”.

Nu avea nici un rost să încercăm să le vorbim în toată această atmosferă confuză, prin urmare am decis să ne aşezăm tabăra şi să încercăm să dormim.
Înainte de revărsatul zorilor liniştea s-a aşternut din nou pestea valea din junglă, dar eu eram prea obosit să-mi dau seama pe deplin ce se întâmpla. Am căzut într-un somn adânc. Nu pentru lung timp însă, pentru că am fost trezit de strigătele de veselie şi râsul zgomotos al bărbaţilor sakai. Am văzut o mare mulţime de sakai urmând doi oameni care cărau ceva înfăşurat într-un preş şi legat de un par lung. Se părea ca se duc mai departe în interiorul junglei. „Ce se întâmplă? Unde se duc?”, am întrebat. Un barbat mi-a spus ca omul bolnav murise şi că ei îl duc să-l îngroape acum. Când liniştea se aşternuse în zorii zilei asta însemna că omul murise.

Se părea că lucrurile erau tocmai pe dos. Oare să fi fost aşa într-adevăr? Aceşti sakai au plâns şi s-au bocit pe când omul era încă în viaţă, astfel, pe când bătrânul mai răsufla putea să înţeleagă cât de mult le va fi dor de el când el va pleca din viaţa aceasta. Însă, după ce moartea l-a luat la ea, râsul zgomotos şi munca şi-au reluat cursul lor obişnuit. Nu avea nici un rost să mai plângi acum, când omul plecase dintre ei.

Fără să mai stau pe gânduri, m-am îmbrăcat şi m-am alăturat grupului care se îndepărta acum în junglă. Am urmărit cu mare interestot ce se întâmpla, era prima înmormântare a sakailor pe care o văzusem. Dar pe când stăteam acolo, un gănd mi-a străfulgerat inima. Acest om pe care îl înmormântau nu a avut niciodată vreo şansă să-L accepte sau să‑L respingă pe Hristos. O realizare deplină a acestui fapt m-a înfiorat de-a binelea. Acest om a murit chiar când ne-am aflat şi noi acolo. Apoi, lucrurile au început să se adune în mintea mea – acelaşi lucru li se întâmpla milioanelor de oameni de peste tot în lume.

Generaţii întregi de oameni născuţi în această junglă şi-au trăit viaţa şi au murit, fără nici măcar o singură şansă să audă despre Isus şi puterea lui răscumpărătoare.
Conştientizarea acestui fapt a fost şocantă – un mormânt în faţa ochilor mei, al unuia care niciodată în viaţa lui nu a auzit numele Isus. Acest lucru se întâmpla peste tot în lume atuci când mesajul ajunge prea târziu.

Se pare că noi uităm că avem Evanghelia – remediul de care toţi aceştia au nevoie. În locul în care au fost născuţi, oamenii aces;tia nu pot face nimic pentru ei înşişi în această privinţă– dar noi putem sa;-i ajutam sa afle despre Hristos care a murit sa le ofere viata vesnica. Ne aducem amite de faptul ca tot ce avem am primit prin indurarea lui Dumnezeu? Credem ca Hristos este singurul remediu pentru o lume inbolnavita de pacat si ca fara El, barbati, femei si copii sunt pierduti pentru toata eternitatea? Poti tu sa intelegi profundele sentimente de multumire care le coplesesc inima acestor oameni cand ei aud Vestea Buna si cred in ea?
Cat de important este pentru noi sa fim credinciosi in privinta mesajului pe care ni l-a incredintat Hristos!

Te-ai intrebat vreodata de ce nu te-ai nascut in jungla sau in desertul arid? Nimeni dintre noi nu si-a ales locul de nastere! Nu avem dreptul sa ne mandrim sau sa fim indiferenti – ci doar fericiti si foarte multumitori. Sa te nasti cu oportunitatea de a-L cunoasate pe Hristos este o ocazie de neexprimat in cuvinte pe care altii n-o au.
Hristos a fost singurul care si-a ales locul nasterii. El a parasit splendoarea cerului si a ales sa se nasca in lumea aceasta. El, care a avut toata puterea, a ales sa-si dea viata pentru toata lumea. El a ales crucea Calvarului pentru a duce la indeplinire planul de salvare a omenirii. El doreste ca noi sa ne facem partea noastra, marturisind si altora despre marea Lui dragoste pentru fiecare om din lume.

Paul W. Fleming
New Tribes Mission
North Cotes
Grimsby