Publicat în

„Căci, după cum avem parte din belșug de suferinţele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.”
2 Corinteni 1:5

Aș vrea să încep această scrisoare mulțumind mult tuturor acelora care ne susțineți aici, fiecare în modul lui unic. Unii (nu puțini) ne susțin în rugăciune, alții financiar și câțiva moral (mai puțini, dar fac mult bine inimilor noastre). Continuați cu ceea ce faceți, iar dacă mai sunt și alții care vor să intre în echipa noastră – sunt bineveniți!
Trăim vremuri ciudate, în care lipsa întâlnirilor fizice are un efect tot mai puternic în biserici. Le spuneam fraților de aici și vă spun și vouă: „dacă avem părtășie este posibil să ne îmbolnăvim de Covid și există șansa (mică) să murim, dar fără părtășie vom muri sigur!” După această discuție am avut două întâlniri binecuvântate, dar nu lipsite de provocări. După ultima întâlnire am aflat că pastorul și soția s-au îmbolnăvit de Covid, dar se pare că toți ceilalți suntem bine (posibil să fie și teste fals pozitive, că au fost mai multe cazuri). De când am reînceput să ne întâlnim la adunare am reînceput și grupa de engleză cu tinerii, dar va trebui să ne oprim până aflăm exact dacă e vorba de Covid sau nu în familiile unora dintre ei.

Așa cum spuneam, lipsa întâlnirilor a adus multe probleme: familia cea mai conștiincioasă la studiul cu familiile s-a separat… soțul a intrat într-un anturaj rău și a reînceput să bea, după care și-a bătut soția… Am vizitat soția și copiii, ne-am rugat pentru ei și le pare rău că nu au prețuit părtășia, rugăciunea și Cuvântul. Soțul spunea că se va întoarce acasă după ce termină lucrarea de construcție pe care o face. O altă familie – foarte serioasă – a decis să facă adunare în casa lor împreună cu o altă familie tot din adunare, așa că am rămas doar 3-4 familii…

Pe de altă parte am avut harul să cunoaștem un român căsătorit de curând cu o mongolă. Am petrecut cam o săptămână împreună cu ei și am avut ocazia să îi vestesc Evanghelia. Este foarte deschis. Chiar el a pus întrebări și am vorbit despre multe lucruri cu privire la Domnul și la valoarea Cuvântului. Domnul să lucreze în inima lui!

Ne rugăm pentru înțelepciune în ce privește un mini proiect – ideea unei sore care lucrează cu persoanele defavorizate – cumpărarea unui mic teren în oraș unde să instalăm 2 iurte pentru femeile care „fug de acasă” din cauza violenței cauzate de consumul excesiv de alcool. Acest loc ar trebui să fie refugiul în care să găsească speranță și mai ales Viața Veșnică. Prin harul Domnului și cu ajutorul unui frate din România am reușit să cumpărăm o iurtă (SH) unei familii care rămăsese fără locuință și locuiau la rude.

A început școala și cerem mereu protecția Domnului peste toți elevii și profesorii, în condițiile în care zilnic cazurile de îmbolnăvire au depășit 4000. Deja o școală din oraș a intrat în carantină… Mulțumim Domnului că Lidia și Ștefan au manuale după care să învețe anul acesta. Domnul să îl binecuvânteze pe Sami, care le-a adus din țară, împreună cu bagajele lui.

Dincolo de toate acestea ne întrebăm cum sau cât de curând va fi posibil să ne revedem părinții, fiul cel mare și nora… Dincolo de dorință a devenit o necesitate să venim în țară cel târziu în decembrie, pentru actele copiilor: certificat de naștere și pașaport pentru Lucas, iar pentru Timi schimbarea pașaportului care expiră în decembrie. Luăm în calcul varianta de a veni doar Alina cu cei mici și cu Ștefan (al cărui pașaport va expira anul viitor), ca ajutor pentru piticii năzdrăvani 🙂 . Datorită prețurilor incredibil de mari ale biletelor de avion (aprox. 2000€/pers) ne-am gândit să nu venim toți. Dar ne rugăm ca Domnul să facă o minune și în privința asta.

Vă lăsăm și câteva motive de rugăciune:
1. Lucrarea de aici cu provocările amintite mai sus.
2. Posibilitatea de a continua întâlnirile. Bisericile sunt singurele care încă sunt închise.
3. Înțelepciune și puterea de a discerne dacă este voia Lui să cumpărăm teren și 2 iurte (împreună cu familia sorei care a venit cu propunerea).
4. Venirea în țară a Alinei cu băieții sau cu toții, împreună.
5. Protecție de Covid sau/și putere de a trece prin el, după voia Lui.
6. Priceperea și înțelepciunea de a continua să stabilim legături de durată.
7. Protecție împotriva atacurilor celui rău, care vin aproape continuu, în diferite moduri. De exemplu, zilele trecute datorită unui scurt circuit la panoul de pe scara blocului, ne-au fost afectate toate aparatele electrocasnice din casă. Asta este o cerere urgentă de rugăciune: Domnul să ne ajute să găsim oameni pricepuți care să le poată repara (și să poată fi reparate…)

Încă o dată, mulțumim Domnului pentru fiecare dintre voi, pentru tot ce faceți împreună cu noi. Domnul să vă binecuvânteze!

Cu mult drag și dor,

Emil, Alina și copiii

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele