Publicat în

În secolul al 16-lea, în perioada inchiziției spaniole, un profesor al universității din Salamanca s-a întors să predea după aproape 5 ani de închisoare și a început prima lecție cu celebrele cuvinte: „Como decíamos ayer…” – „După cum vă spuneam ieri”, arătând că timpul în care a fost încarcerat nu l-a schimbat și nici mesajul pe care îl promova nu a fost alterat. Revenim și noi cu o scrisoare de informare după o perioadă mai îndelungată în care nu am mai scris, însă am putea să o începem cu aceleași cuvinte: „După cum vă spuneam ieri”, întrucât în mare parte suntem implicați în aceleași lucrări, avem de înfruntat aceleași provocări și mesajul pe care încercăm să-l transmitem a rămas același. Încă ne aflăm în Mongolia, cu verile ei scurte și iernile neprietenoase, continuăm să avem părtășie săptămânală cu un grup mic de credincioși, continuăm să susținem și să coordonăm 8 lucrători mongoli în lucrarea de evanghelizare prin programe educaționale la centrul din Ulziit și în provincia Selenge și, ca familie, ne implicăm în continuare în lucrarea din două orfelinate creștine, vizitându-i regulat pe copii și răspunzând anumitor nevoi pe care ei le au. Sami lucrează mai departe la o școală cu clasele 1-12 ca diriginte, profesor de limba engleză și coordonator a două departamente. Încă ne aflăm într-un proces lung și deprimant de adopție pentru Cinzo (7 ani) și Sara (3 ani). Concomitent, în urmă cu aproape un an, Sami aplicat pentru cetățenia mongolă în speranța că o eventuală obținere a cetățeniei ar putea facilita procesul de adopție.  

Un element de noutate în familia noastră este bebelușul pe care îl așteptăm să se nască, prin harul Domnului, la începutul lunii mai. 

În ce privește motivele actuale de mulțumire către Dumnezeu și nevoile de rugăciune:

  • Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru anul 2021 încheiat cu bine, sub ocrotirea Lui și susținerea neprețuită a fraților și surorilor în Domnul! 
  • Îi mulțumim Lui pentru evenimentele realizate cu ocazia Crăciunului în Ulziit, pentru 80 de copii din comunitate și pentru sărbătoarea alături de echipa Right Time. 
  • Ne rugăm pentru copiii din casa Precious Life, a cărei autorizație trebuie reînnoită, iar lucrătorii sociali vor s-o închidă, din motive nejustificate, despărțind copiii și mutându-i în diverse alte orfelinate. Este traumatizant atât pentru copii, cât și o durere pentru cei care se luptă să îi țină în grijă, într-un mediu creștin. 
  • Îi cerem lui Dumnezeu ca în acest an să ne dăruiască actele de adopție ale copiilor, prin favoarea și atotputernicia Sa, care depășesc orice barieră birocratică. 
  • Îl rugăm să aducă trezire și creștere spirituală în mijlocul nostru și în întreaga biserică mongolă. 
  • Continuăm să ne rugăm pentru cursul de ucenicizare început cu lucrătorii Right Time, care avansează cu pași mărunți. Ne dorim să vedem mai multă disponibilitate și interes din partea echipei.
  • Protecție și sănătate pentru bebelușul pe care îl așteptăm. Ani are factor RH negativ, iar pentru că în Mongolia nu este disponibil vaccinul necesar condiției ei, trebuie adus din afară. Ne rugăm să intrăm în posesia vaccinului în timp util, iar bebelușul să nu fie afectat în niciun fel.

Din rândul proiectelor derulate la începutul acestui an, am dori să vă împărtășim mai jos câteva detalii despre proiectul

Microbuz pentru lucrarea din provincia Selenge

Costuri estimative: 4000 euro 

Beneficiari: Uga și Ichko, un cuplu de lucrători mongoli implicați în lucrarea de plantare de biserici din provincia Selenge

Descrierea nevoii: În 2021, familia lui Uga și Ichko s-au mutat de la apartamentul din centrul orășelului Sukhbaatar într-o casă din zona de iurte, zonă în care intenționăm să deschidem în viitor un centru creștin și să începem o adunare. Tot în anul 2021, în familia lor s-a născut cel de-al 4-lea copil. Deplasările spre capitală sau spre orășelul Sukhbaatar sunt foarte anevoioase, iar lucrarea în care sunt implicați presupune multă mobilitate. În ultimii doi ani, planurile noastre în această zonă au fost împiedicate datorită faptului că provincia Selenge a înregistrat cele mai multe cazuri de COVID-19 și a avut cele mai stricte restricții. Mai mult decât atât, lucrările de reabilitare a drumului dintre capitală și această provincie au fost stopate pentru o perioadă lungă, iar orice deplasare presupune cam 150 km de drum neasfaltat și aproape impracticabil. Odată cu îmblânzirea restricțiilor și reînceperea lucrărilor de construcție a drumului, dorim să pregătim fiecare detaliu în așa fel încât să putem vedea o lucrare vibrantă dezvoltându-se în regiune. 

Termen Limită: aprilie 2022

 

Vă mulțumim pentru credincioșia cu care continuați să fiți alături de noi și să mijlociți pentru lucrarea printre mongoli! El, nădejdea noastră, să vă fie sprijin și loc de adăpost!

Cu drag, 

Familia Șoldan

Sami, Ani, Cinzo, Sara, Ruben

Share

Articole similare

Toate articolele
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Înapoi în Malawi

Înapoi în Malawi

Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi și Cel de pe urmă, Cel Viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor! Apocalipsa 1:17-18 În luna Martie, Malawi a fost lovit de...

Citește mai mult
Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Toate articolele