Dragi frați și surori în Domnul,
Ne rugăm ca pacea Domnului Isus să fie cu dumneavoastră și în orice situație să vă întărească și să vă dea bucuria Sa!
Mutarea
Săptămânile trecute Domnul ne-a ajutat să găsim un apartament de închiriat aproape de adunare și ne-am putut muta. Acum încercăm să ne acomodăm. Suntem mulțumitori pentru ca suntem așa de aproape de adunare, dar și de alți credincioși.
Lecții biblice
La începutul lunii aprilie, eu, Miriam, am putut termina cu bine un curs biblic pe care l-am făcut cu două surori noi în credință. M-am bucurat să văd cât de deschise au fost Busra și mama ei. Rugați-vă ca ele să crească în credință și să se țină de învățătura sănătoasă.
Soțul meu continuă lecțiile din Vechiul Testament, iar în a doua săptămână din aprilie a prezentat mesajul cărții 1 Împărați. În 8 aprilie a început un alt curs cu 7-8 persoane interesate să afle mesajul Evangheliei. Aceste lecții vorbesc despre planul de mântuire al lui Dumnezeu. Toate aceste lecții se desfășoară prin intermediul zoom.
Rugați-vă ca Domnul să lucreze în inimile participanților.
Curs online
Săptămânile trecute am participat la un curs online „Împărtășirea Evangheliei prin intermediul internetului”. Am realizat că în această perioadă avem posibilitatea să împărtășim mesajul Evangheliei folosind internetul.
Nu avem însă experiență și avem multe de învățat. După ce am participat la acest curs, ne-am rugat și Domnul ne-a arătat noi metode de a atinge pe cei care stau acasă în această perioadă.
Rugați-vă să fim eficienți, creativi și să punem în practică ce am învățat.
O nouă binecuvântare
Cu ajutorul Domnului, în luna iunie așteptăm al doilea copilaș. În ultima vreme m-am simțit foarte obosită și simt că nu pot să contribui prea mult la lucrarea Domnului. Rugați-vă pentru ca sarcina și nașterea să decurgă bine și să mă pot recupera repede.
Sărbătoarea Învierii Domnului
Ne doream tare mult să sărbătorim Învierea Domnului cu toți cei din adunare, în ziua de Duminică. Plănuiam să facem mâncare și să avem un timp de părtășie cu credincioșii.
Din cauza noilor restricții datorate pandemiei covid 19, am fost nevoiți să avem întâlnirea noastra Vineri seara și a trebuit să renunțăm la masa de părtășie. Ne-am bucurat însă să putem invita câteva persoane la masă, la noi acasă.
Hristos a înviat și este viu în vecii vecilor!!
Miriam și Ibrahim