Publicat în

Iubiții noștri în Domnul, „har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești”. Îl lăudăm căci El este Dumnezeul nostru și în El ni se încrede inima în orice vreme.

În ultima perioadă am primit de la mai mulți dintre dumneavoastră mesaje în care ne-ați întrebat despre noi, deoarece de ceva timp nu am mai reușit să trimitem informații despre noi și lucrarea în care suntem implicați. De când ne-am întors din Romania, la sfarșitul lunii septembrie, am avut o perioadă aglomerată, cu multe activități și lucruri de rezolvat, astfel că nu am mai scris așa des ca înainte. Nu spun lucrul acesta ca o scuză, ci mai mult ca o explicație pentru situația în care ne aflam și încă ne aflăm.

Atalaya și împrejurimi 2019

Cu ajutorul Domnului, am fost în jungla până spre sfârșitul lunii decembrie, implicându-ne în lucrarea din M cu oamenii Ashaninka, pregătire de materiale (Estera și Amalia) și construcție (Liviu și Zsolti). Înainte de plecarea noastră la Lima am organizat o serbare de Crăciun în care atât copiii, cât și adulții au putut participa. După reîntoarcerea noastră din România am distribuit în fiecare săptămână câte un verset de învățat tuturor celor ce au dorit. În timpul serbării de Crăciun am organizat un concurs pe familii cu aceste versete și ne-am bucurat să vedem că atât copii, cât și adulți au memorat versetele. Ne dorim ca Cuvântul Lui Dumnezeu să fie întipărit în mințile și în inimile lor. Tot în cadrul acestei serbări copiii au primit cadouri. Vă povestesc aceasta deoarece a fost un răspuns la rugăciunile acestor copilași ce frecventează școala duminicală.

Cu ceva timp înainte, Amalia i-a anunțat pe copii că vom avea o serbare și dacă doresc să primească cadouri ei trebuie să ceară de la Dumnezeu. În acea duminică, mai mulți copii s-au rugat pentru aceasta și pentru paneton (un tip de cozonac ce se mănâncă în preajma acestei sărbători). Chiar în săptămâna ce a urmat am fost anunțați de un contact de-al nostru că ne va trimite paneton, iar o colegă de-a noastră ne-a anunțat că avem bani pentru cadouri pentru fiecare copil în parte. Ne-am bucurat mult să vedem cum Dumnezeu a luat aminte la rugăciunile acestor micuți. Împreună cu Liviu ne-am implicat foarte mult și în construcția de la baza misionară. În ciuda faptului că am avut o echipă care a făcut lucrarea în sine, atât de mult a căzut din lucrare pe umerii noștri, încât de dimineața devreme până seara târziu am fost „absorbiți” de responsabilitățile noastre. Ne rugăm pentru comunitatea M, comunitatea în care ne implicăm. Dorim ca Duhul lui Dumnezeu să lucreze în inima fiecăruia, atât a adulților, cât și a copiilor, ca ei să cunoască cine este Dumnezeu.

Lima

Perioada 19 decembrie – 4 martie am petrecut-o în Lima, deoarece aceasta este perioada de ploi intense în junglă, în care nu putem face călătorii sau vizite. Tot în acest timp am fost nevoiți să reînoim vizele noastre care sunt valabile un an. Ajunși la Lima am fost nevoiți să ne mutăm de urgență exact în perioada 20 decembrie – 4 ianuarie, ceea ce ne-a obosit destul de mult, dar Îi dăm slavă Domnului pentru fratele în al cărui apartament locuim.

Fiind la Lima, Dumnezeu ne-a dat mai multe oportunități de a prezenta lucrarea și nevoile de aici cu prietenii și frații noștri în Hristos și chiar am fost binecuvântați prin ei, atât prin dorința de a ne susține în rugăciune, cât și prin donații materiale. Am primit de la mai multe persoane materiale care ne vor fi de mare ajutor în lucrarea atât cu copiii, cât și cu adolescenți, adulți. Dorim să împărtășim viziunea noastră cu alți oameni cu inimă pentru lucrarea de aici, pentru ca tot mai mulți să fie parte.

Am continuat să căutăm oameni credincioși, organizații care să ne ajute cu săpatul fântânii despre care v-am mai scris dățile trecute că este o nevoie urgentă, însă până în momentul de față nu avem niciun rezultat pozitiv. Liviu a contactat pe un frate de la o organizație creștină care se ocupă de săpatul fântânilor în comunități în speranța că ne vor ajuta, știind că dețin echipament adecvat pentru a săpa fântâni chiar și în teren pietros sau stâncos așa cum este la noi, însă fratele respectiv ne-a spus că nu ne pot ajuta. Am mai apelat la câteva persoane, dar până acum nu s-a concretizat nimic în privința aceasta.

Cei care ar putea sa ne ajute ne-au comunicat că doar în lunile iunie-iulie, dar comunicarea este foarte grea cu ei, iar problema noastră cu lipsa apei este una urgentă. Până vom avea fântâna, va trebui să continuăm, ca și anul trecut, să cărăm noi apa de la pârâu, ceea ce ne consumă foarte mult timp și energie. Ne rugăm să găsim pe cineva care să ne ajute cu săparea fântânii. Mulțumim Domnului care răspunde și rugăciunilor noastre și în unele zile vine apă din oraș.

Din nou în junglă

Prin harul Domnului noi ne-am întors deja în junglă de o săptămână. Împreună cu Liviu am plecat pe 4 Martie și după o călătorie de 2 zile am ajuns cu bine in Atalaya. Drumul a fost foarte lung și foarte rău din cauza ploilor abundente și din cauza caminoanelor, lăsând în mai multe locuri șanțuri și gropi de până la 80 de cm adâncime. A doua zi am parcurs aproximativ 220 de km în 13 ore. Sâmbătă au ajuns cu bine și familiile noastre.

Împreună cu Liviu am intrat din nou în lucrarea de construcție a bazei, lucrând la etajul 2 – finisaje interioare. De data aceasta suntem doar noi doi și avansăm mai greu deoarece căldura este foarte mare și pe lângă aceasta ne ia timp destul de mult și adusul apei de la pârâu. Ne rugăm Domnului să ne întărească în trup pentru a putea avansa cu lucarea. Eu, personal, de când ne-am întors sunt din nou cu dureri mari de încheieturi și de spate, ceea ce complică mai mult situația, dar sunt conștient în același timp că atât viața mea, sănătatea mea sunt în mâna atotputernică a lui Dumnezeu și cred că mă va întări în continuare pentru tot ce mă așteaptă.

Dorim să reluăm lucrarea cu biserica din M, și anul acesta am dori să parcurgem împreună cu ei câteva cursuri fundamentale despre viața de familie, creștera copiilor, deoarece am ajuns la concluzia că este necesar acest lucru, având în vedere problemele din familii, chiar mai mult, ei ne solicită să dăm învățătură despre viața de familie. Dorim, în același timp, să-i vizităm mai mult pe oameni în casele lor, fiindcă acolo sunt mai deschiși decât la biserică, iar fetele vor continua cu grupurile de femei, pentru a le vorbi despre Dumnezeu și baze fundamentale biblice. Am dori anul acesta să organizăm tabere de zi cu copiii din comunități. Rugați-vă ca acest lucru să fie posibil.

Anul acesta dorim, eu și Liviu, ca Dumnezeu să ne scoată pe cineva în cale care să ne ajute să avansăm în învățarea limbii ashaninka. După cum în cultura Ashaninka bărbații stau împreună cu bărbații și femeile cu femeile, avem nevoie de un bărbat ashaninka care să fie dispus să ne ajute cu învățarea limbii. Ne dăm seama din ce în ce mai mult cât de important este să cunoaștem limba lor și să le putem vorbi astfel încât ei să înțeleagă cât mai bine mesajul pe care îl transmitem. Ne rugăm să găsim o persoană care să ne ajute cu învățarea limbii ashaninka.

Aș dori să vă fac cunoscut, pentru cei care încă nu știți, că avem un grup de WhatsApp unde împărtășim mai des motivele noastre de rugăciune, având posibilitatea de a vă ține la curent în ce privește lucrarea de aici. Dacă cineva are dorința de a fi adaugat în grupul respectiv ne poate contacta pe WhatsApp la nr +51967753163 și va fi adăugat în acest grup. Grupul acesta a fost creat în ideea de a putea împărtăși mai rapid motivele noastre de rugăciune, iar condiția este să adăugăm doar persoanele care sunt interesate să se roage pentru lucrarea de aici.

Dorim să vă mulțumim pentru susținerea dumneavoastră necontenită și ne rugăm ca Domnul să vă binecuvinteze și să vă răsplătească toată osteneala. Ne rugăm în același timp ca Dumnezeu să vă umple de pacea lui Hristos în aceste timpuri tulburi, o pace care întrece orice pricepere. „Fraților, harul Domnului nostru, Isus Hristos, să fie cu duhul vostru!” (Galateni 6:18)

Cu prețuire,
Zsolt și Estera Nagy

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele