Viaţa creștinilor din Pakistan

Islamabad, Pakistan – Islamabad este un oraș modern și curat, în special în comparație cu alte orașe din Pakistan. Această capitală islamică bogată și cosmopolitană, cu o populaţie de 530.000 locuitori, este o adevărată provocare pentru comunitatea creştină din interiorul acesteia.

Cei mai mulţi dintre creștinii din oraș locuiesc în case improvizate construite pe sistemul de canalizare deschis în ghetouri, ascunse de vedere, în spatele pereților văruiți în alb. Autoritățile nu furnizează energie electrică sau gaz pentru aceste mahalale, care sunt în esență orașe în orașe și sunt găsite în majoritatea cartierelor din Islamabad.

Fondatorul Pakistanului, Mohammad Ali Jinnah a declarat în 1947 că conaționalii săi „pot aparţine orcărei religii, caste sau crez care nu are nimic de-a face cu afacerile de stat.”

Dar realitatea modernă este foarte diferită. Cei mai mulți oameni din Pakistan sunt musulmani și Jinnah. Creștinii, în special cei săraci, care fac parte din centrul agricol și de nord al țării, sunt consideraţi de mulți proscriși și împinşi la marginea societății.

Creștinii din Islamabad au invocat discriminarea agresivă şi din ce în ce mai predominantă, manifestată de conservatori din guvernul Pakistan Muslim League. Ei au declarat că numărul creştinilor reprezintă un mic procent din populația ţării, asta însemnând că ei nu au nici o șansă la urna de vot și îşi cer acum dreptul la un reprezentant, o voce în parlament.

Recent, Rehmat Masih, care a trăit în Islamabad timp de patru decenii, acum în vârstă de 65 de ani, oferă o evaluare sumbră a vieții dintr-o mahala creștină: „Cred că a fi creștin, în acest loc, în acest Pakistan, este o crimă”, a spus el. „Dacă îndrăznim să vorbim liber, cadavrele noastre apar a doua zi pe marginea drumului.” Masih trăiește în „100 Quarters”, o mahala presărată cu gunoi, ascunsă între Posh Margalla Islamabad și drumul Hill. Denumirea ei este dată după primele 100 de apartamente acordate creștinilor de către guvern în anii 1960, dar în prezent găzduiește mai mult de 1.000 de familii creștine.

„Ei spun că Islamabad este o mare capitală care aparţine unui neam mare”, a spus Masih, stând în picioare alături de o scurgere care nu mai făcea faţă debitului mare de apă. „Dar ei ne lasă să trăim aşa, în mijlocul Islamabadului. Oficialii trec zilnic prin zonă în BMW-uri și văd zilnic în ce sărăcie trăiesc aceşti oameni. Cu toate acestea, ne ţin în continuare fără apa curentă, gaz şi fără electricitate. De ce?”

Potrivit Alianței Minorităților Naționale (ANM), creștinii reprezintă sub trei la sută din populaţia Pakistanului, a cărui populaţie este estimată la 180 de milioane de oameni. Dar comunitatea este răspândită peste tot în țară, ceea ce face aproape imposibil pentru creștini să-și aleagă reprezentanți care să împărtășescă religia lor. Aproape întotdeauna sunt forţaţi să aleagă un candidat musulman ce aparţine partidelor principale. Acestea trebuie să ocupe mai multe locuri care sunt „rezervate” pentru minorități pentru a le reprezenta în parlamentul care are 343 de locuri, în cazul în care minoritățile non-musulmane – creștini hinduși, sikh, Parsis – au doar 10 locuri.

Critici, cum ar fi Samuel Yaqoob, care aparţine Coaliţiei musulman-creștine, declară că acele locuri sunt date „prietenilor și favoriţilor partidelor aflate la guvernare, nu purtătorilor de cuvânt reali ai comunităţii noastre.”

„Suntem prea împrăștiaţi, prea divizaţi, prea needucaţi”, a adăugat Robin Daniel din partea Alianței Minorităților Naționale.

Mulți locuitori ai mahalalelor creștine din capitală lucrează în salubritate, la curățarea canalizării și la colectarea deșeurilor. Alții oferă ajutor în gospodăriile celor înstăriţi din Islamabad.

„Problemele noastre sunt sociale, juridice și politice”, a declarat Shahryar Shams, în vârstă de 25 ani, avocat. „În teorie, toate drepturile fundamentale pentru minorități sunt acordate de Constituția Pakistaneză. Dar ne lipsește conducerea politică organizată în propria noastră comunitate. Ne confruntăm cu creșterea extremismului în zona noastră, în comparaţie cu restul ţării… Dar cea mai mare problemă a nostră este că suntem reprezentați de către cei care sunt selectaţi de către partidele politice şi nu prin votul nostru direct.”

În septembrie, un atac sinucigaș cu bombă care a avut loc la o biserică a ucis cel puțin 75 de persoane. Iar în martie 2013, un grup de musulmani au incendiat aproape 200 de clădiri într-un cartier predominant creștin din Lahore.

Mult-discutata „lege a blasfemiei” pakistaneze, de asemenea, este de multe ori folosită pentru a viza creștinii și alte minorități. În 2012, un tânăr în vărstă de 14 de ani, Rimsha Masih, a fost acuzat pe nedrept de arderea Coranului, textul sacru islamic. Acuzaţiile au fost retrase mai târziu, datorită îngrijorării internaționale, dar legea rămâne doar în cărți. Cei acuzaţi în cadrul unei legi anti-blasfemie sunt uneori linșaţi de către public, chiar dacă sunt găsiți nevinovați de către instanțele de judecată.

Masih a încercat, fără succes, timp de 14 luni, să obţină o audienţă la reprezentantul votat de el, pentru a grăbi repararea unui transformator electric care alimenta zona în care locuieşte el. El îşi pierduse deja speranţa că acel generator va fi reparat vreodată. „Sunt destul de sigur că vom trăi şi în continuare aşa, fără apă şi electricitate”, a declarat el. „Acesta este modul în care trăim deja de 67 de ani. Nu există îngeri în Islamabad. Doar politicieni.”

www.nbcnews.com

www.persecution.com